Sentința penală nr. 127/2013. Strămutare

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.127/2013

Ședința publică din 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.

S.

, judecător

GREFIER: D.

S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare cererea formulată de petiționarul B. R. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei T. .

Cauza s-a luat fără citarea părților, însă se prezintă apărătorul ales al petentului, av.Florian I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea acordă cuvântul asupra cererii formulate de petent.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii și pe cale de consecință, să se dispună strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei T., pentru motivele arătate în memoriul depus la dosar.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii formulate de petent ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune strămutarea cauzei.

C U R T E A

Asupra cererii de strămutare de față,

În baza lucrărilor din dosar, Curtea de Apel C., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 octombrie 2013, petentul B. R. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr._, aflat pe rolul Judecătoriei T., la o instanță egală în grad, arătând ca a constat existența unei lipse de obiectivitate și de imparțialitate la această instanță, fapt care îi creează temerea că imparțialitatea judecătorului cauzei ar putea fi atinsă sau știrbită.

În argumentare, petentul a arătat că are calitatea de inculpat în dosarul menționat mai sus iar, în cursul urmăriri penale iar apoi în fața instanței, i s-a refuzat prelungirea dreptului de circulație.

De asemenea, în actul de sesizare există foarte multe neconcordanțe cu privire la reținerea stării de fapt și declarațiile martorilor, mai mult decât atât, singura probă care îl încriminează în acest dosar este o filmare, înregistrată la_ în incinta OMV Petrom, aflată în dosarul de urmărire penală fila 53, pe care o consideră trucată.

În informarea transmisă de Tribunalul Cluj s-a arătat că la Judecătoria Turda sunt asigurate condițiile necesare bunei desfășurări a procesului penal, afirmațiile inculpatului neavând suport real, la momentul actual cercetarea judecătorească nefiind începută, astfel că inculpatul va putea propune probe în apărare în combaterea celor reținute în rechizitoriu și va putea solicita audierea martorilor pentru o corectă stabilire a stării de fapt, fiindu-i deja eliberată o copie a CD-ului depus la dosar.

Totodată, s-a reținut că judecătorul cauzei și-a argumentat soluția de respingere a cererii de prelungire a dreptului de circulație, astfel că nu există nici un

1

fel de date referitoare la lipsa sa de obiectivitate sau o eventuală imparțialitate a acestuia.

Cererea de strămutare nu este fondată.

Potrivit art. 55 alin.1 Cod procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

În cauză, niciuna dintre cerințele art. 55 alin.1 nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

În acest sens, se constată că susținerile petentului în sensul că este necesară strămutarea pricinii pentru o justă soluționare a cauzei, sunt nefondate, judecătorul cauzei și-a argumentat soluția de respingere a cererii de prelungire a dreptului de circulație, astfel că nu există nici un fel de date referitoare la lipsa de obiectivitate sau o eventuală imparțialitate a acestuia.

În cazul unei cererii de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul de față, Curtea de Apel C., în raport de prevederile art. 55 alin.2 Cod procedură penală și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate.

Ca atare, neexistând motive de temeinicie care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca nefondată cererea formulată de petiționarul B. R. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei T. .

Obligă petiționarul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

SS DS

Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _

2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 127/2013. Strămutare