Sentința penală nr. 105/2013. Trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000)

R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-N. SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ Nr. 105/F/2013

Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Bistrița-N., reprezentat prin procuror:

LUMPERDEAN I. .

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. I. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (modificată), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat în fond la data de 23 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin Rechizitoriul nr. 116/D/P/2011 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrita-N., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. I. -G. zis "Gogu";, fiul lui I. și Tavifta, născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-N., domiciliat în orașul N., str.I. M., nr.1, sc.B, ap.1, jud.Bistrița-N., studii 9 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, posesor al C.id. seria XB nr. 2., CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1 din L. 143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 4 al. 1 din L. 143/2000 (modificată), cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p., cu motivarea că acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada cuprinsă între luna decembrie 2010 și data de 10 mai 2012, a procurat sau cumpărat, a deținut fără drept, a vândut sau oferit uneori spre consum, în mai multe rânduri, drogul de risc cannabis (infracțiunea continuată de trafic de droguri de risc prev de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art.41 al.2 C.p.), respectiv a cumpărat sau deținut în mai multe rânduri din perioada susmenționată, pentru consum propriu, drogul de risc cannabis (infracțiunea continuată prev.de art.4 al.1 din L.143/2000 (modificată), cu aplic.art.41 al.2 C.p.).

Inculpatul, prezent în instanță, a recunoscut comiterea faptelor, solicitând aplicarea disp.art.320/1 Cod procedură penală.

Din probele administrate în cauză (raportul investigatorului sub acoperire din_, ordonanțele de autorizare a investigare a investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia și de autorizare a procurării de droguri din_, raportul investigatorului sub acoperire din_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345039/_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345042/_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345070/_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345080/_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345272/_, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345273/_, raportul de constatare medico-legală nr.1721/II/D/27 din_ a SML BN, raportul de constatare tehnico-științifică nr.2302827 din_ a Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca, declarațiile inculpatului B. I.

G., declarațiile martorilor Cîrcu Ionuț, Suciu M. Cristinel, Scurtu G., declarațiile numitului Timiș Cristi Alin din_, raportul de constatare tehnico- științifică nr.383601/_ al Laboratorului de analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C., raportul de constatare tehnico-științifică nr.3. din_ al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C., declarațiile învinuitului Bălăncan D. Flaviu din dos 76D/P/2011, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de sesizare din_, organele de poliție din cadrul

S.C.C.O - Bistrița N. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B. I.

G. zis "Gogu";, cunoscut ca și consumator de droguri, se ocupă cu traficul și consumul de droguri de risc, pe care le procură de la diferite persoane din zona orașelor N. sau Bistrița ori altor localități, atât pentru consum propriu cât și pentru comercializarea către persoane din anturajul său.

Având în vedere natura faptelor comise, respectiv infracțiuni legate de droguri, cu privire la care urmărirea penală se efectuează în condiții dificile, datorită măsurilor de precauție pe care persoanele implicate și le iau, în scopul stabilirii activității infracționale a făptuitorului, la propunerea organelor de poliție din cadrul SCCO - Bistrița N., prin ordonanțele nr.116D/P/2011 din_ ,_ și_, în cauză au fost autorizați de procuror pentru efectuarea de cumpărări autorizate de droguri de la inculpatul B. I. G. zis "Gogu";, investigatorul sub acoperire cu numele de cod "Manolescu V. "; și colaboratorul autorizat al acestuia cu numele de cod "Cîrcu Ionuț";, investigatorul sub acoperire cu numele de cod "P. A. "; și colaboratorul acestuia cu numele de cod "Scurtu G. ";, respectiv investigatorul sub acoperire cu numele de cod "Cîmpan A. "; și colaboratorul autorizat al acestuia cu numele de cod "Suciu M. Cristinel";, care în cursul lunilor ianuarie 2012, aprilie 2012 și mai 2012 au efectuat următoarele cumpărări autorizate, cu titlu de probă, de la inculpat a unor cantități de droguri de risc:

- la data de 26 ianuarie 2012, în timp ce se afla în orașul N., inculpatul B.

I. G. i-a vândut investigatorului sub acoperire cu numele de cod "Manolescu V. "; prin intermediul colaboratorului autorizat al acestuia cu numele de cod "Cîrcu Ionuț"; cantitatea de 0,5 grame cannabis constând din mai multe fragmente de substanță vegetală de culoare verde, ambalate în folie de staniol despre care inculpatul a afirmat că este drogul denumit "iarbă";- care este denumirea populară pentru cannabis- pentru care colaboratorul autorizat a plătit inculpatului cu titlu de

preț suma de 60 lei. La scurt timp după ce a obținut proba de substanță, colaboratorul autorizat a predat-o investigatorului sub acoperire, care a predat-o la rândul său ofițerului anume desemnat din cadrul SCCO - Bistrița N. . Proba a fost trimisă spre analiză Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. - Napoca, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.2345039 din data de 26 ianuarie 2012 s-a concluzionat că aceasta este constituită din cantitatea de 0,5 gr. din drogul de risc cannabis, proba fiind consumată în procesul analizelor chimice de laborator.

- la data de 4 aprilie 2012, în timp ce se afla în orașul N., inculpatul B. I.

G. i-a vândut investigatorului sub acoperire cu numele de cod "P. A. "; prin intermediul colaboratorului autorizat al acestuia cu numele de cod "Scurtu G. "; mai multe fragmente de substanță vegetală de culoare verde, ambalate în folie de staniol despre care inculpatul a susținut că este drogul denumit popular "iarbă";, cu prețul de 100 lei. Această probă a fost predată de colaboratorul autorizat al investigatorului sub acoperire care la rândul său a predat-o ofițerului anume desemnat din cadrul SCCO - Bistrița N. . Proba a fost trimisă spre analiză Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. -Napoca, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.2345189 din data de 4 aprilie 2012 s-a concluzionat că aceasta este constituită din cantitatea de 1(un) gr. din drogul de risc cannabis (file 42-52) din care în procesul analizelor chimice de laborator s-a consumat o parte, rămânând cantitatea de 0,7 grame canabis.

- la data de 10 mai 2012 inculpatul B. I. G., aflat în orașul N., i-a vândut investigatorului sub acoperire cu numele de cod "Cîmpan A. "; prin intermediul colaboratorului autorizat al acestuia cu numele de cod "Suciu M. Cristinel"; o bucată de substanță solidă de culoare brună, ambalată în folie de celofan despre care inculpatul i-a spus că este drogul denumit "hașiș";- denumirea populară pentru rezină de canabis, pentru care a pretins cu titlu de preț suma de 200 lei (f.70 dosar urmărire penală), cu care colaboratorul autorizat a fost de acord și l-a plătit pe loc inculpatului din banii primiți de la investigator în acest sens. Această probă a fost predată de colaboratorul autorizat investigatorului sub acoperire care la rândul său a predat-o ofițerului anume desemnat din cadrul SCCO - Bistrița N. . Proba a fost trimisă spre analiză Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul

B.C.C.O. C. -Napoca, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.2345273 din data de 23 mai 2012 s-a concluzionat că aceasta este constituită din cantitatea de 0,5 gr. din drogul de risc rezină de cannabis, care a fost consumată în urma analizelor fizico-chimice.

Ulterior, au fost extinse cercetările față de inculpat și pentru săvârșirea altor acte materiale componente ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din L.143/2000 (modif.), cu aplic.art.41 al.2 C.p., precum și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.1 din L.143/2000 (modific.) cu aplic.art.41 al.2. C.p., după cum urmează:

- în perioada cuprinsă între iarna anului 2011 și până la sfârșitul verii anului 2011, inculpatul B. I. G. a cumpărat în 5 rânduri, la date diferite, de la numitul Bălăncan D. Flaviu, câte 1 gram de cannabis sub formă de muguri sau de amestec de muguri cu frunze cu prețul de 55 lei/gram, cantități de drog pe care le-a deținut scurte perioade de timp, până le-a consumat singur prin fumare în amestec cu tutun.

Deși s-a reținut în actul de sesizare că începând din luna decembrie a anului 2010 și până în luna iunie 2011, în mai multe rânduri, în timp ce se afla la locuința numitului Timiș Cristi Alin, inculpatul B. I. G. a primit de la acesta și a deținut câte aproximativ 1 gram din drogul de risc cannabis din care a confecționat țigări artizanale în amestec cu tutun pe care le-a consumat prin fumare, iar în alte mai multe rânduri i-a oferit numitului Timiș Cristi Alin fie cantități de câte cca 1 gram cannabis fie să consume țigări artizanale din acest drog în amestec cu tutun, pe care acesta le-a consumat, singurele probe care atestă această stare de fapt sunt reprezentate de declarația de recunoaștere a inculpatului, și declarația numitului Timiș Cristi Alin, care nu a făcut vorbire despre cantitățile de drog primite-oferite, ci a menționat doar că în acea perioadă a consumat de cca.10 ori, împreună cu inculpatul "țigări confecționate din tutun și cannabis";, pe care și le ofereau reciproc.

În ceea ce privește starea de fapt reținută în actul de sesizare, potrivit căreia, în alte 2 rânduri inculpatul B. I. G. a cumpărat de la numitul Timiș Cristi Alin câte 1 gram din drogul de risc cannabis cu prețul de 50 lei/gram, aceasta se bazează de asemenea doar pe declarația de recunoaștere a inculpatului, care nu a putut fi coroborată cu declarația martorului Timiș Cristi Alin (trimis în judecată în alte cauze pentru comiterea infracțiunilor continuate de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din L.143/2000 (modific.) cu aplic.art.41 al.2. C.p și deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.1 din L.143/2000 (modific.) cu aplic.art.41 al.2. C.p.), întrucât acesta a afirmat că nu este real că i-ar fi vândut droguri lui B. I.

, în aceste condiții neputând fi reținută această acuzație în sarcina inculpatului.

În drept, fapta inculpatului B. I. G. descrisă în rechizitoriu, comisă în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada cuprinsă între luna decembrie 2010 și data de 10 mai 2012 de a fi deținut fără drept, de a fi vândut sau de a fi oferit spre consum în mai multe rânduri, drogul de risc cannabis, constituie infracțiunea continuată de trafic de droguri de risc prev de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art.41 al.2 C.p., iar fapta comisă de inculpatul B. I. G., comisă în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a fi deținut (cumpărarea nefiind probată), în mai multe rânduri din perioada susmenționată, pentru consum propriu, drogul de risc cannabis, constituie infracțiunea continuată prev.de art.4 al.1 din L.143/2000 (modificată), cu aplic.art.41 al.2 C.p., pentru care va fi condamnat la pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-

b) Cod penal pe timp de 2 ani (la alegerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă și durata interdicției avându-se în vedere natura, gravitatea infracțiunilor, și persoana inculpatului) respectiv 5 luni închisoare.

La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal și anume: gradul de pericol social ridicat al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, numărul actelor materiale comise, limitele speciale de pedeapsă, dispozițiile art.320/1 Cod penal, persoana inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală, și în ciuda regretului pe care l-a avut ulterior comiterii faptelor, a perseverat în conduita ilicită.

Astfel, prin Ordonanța din data de_, dată în dosarul nr.1364/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208-209 lit.e,g Cod penal, și aplicarea amenzii administrative de 400 lei, iar prin Ordonanța din data de_, dată în dosarul nr.374/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Năsăud s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208-209 lit.a,g,i Cod penal, și aplicarea amenzii administrative de 1.000 lei.

Se va constata că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal vor fi contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe timp de 2 ani, ce urmează a fi aplicată inculpatului.

Văzând întrunite condițiile prevăzute de lege, și apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, aplicarea unei pedepse cu închisoare fiind un avertisment serios pentru inculpat, asupra necesității corectării conduitei sale, în baza art.86/l C.pen. va fi suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. ; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. .

Se va face aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, și vor fi puse în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.88 Cod penal va fi dedusă din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ .

În baza art.17 din Legea nr.143/2000 se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 635 lei (60 lei, 100 lei, 200 lei, 275 lei), și a cantității de 0,7 g cannabis, nefiind confiscată contravaloarea celorlalte cantități de droguri raportat la care a fost condamnat inculpatul și nu au fost găsite, întrucât nu a fost probată.

În baza art.191 Cod procedură penală inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 1430 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Gorea Greta.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Condamnă pe inculpatul B. I. G., zis "Gogu";, fiul lui I. și Tavifta, născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-N., domiciliat în orașul N., str. I. M., nr. 1, sc. B, ap. 1, jud. Bistrița-N., studii 9 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP-1., la pedepsele de:

  • 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe timp de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 modif., cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod procedură penală;

  • 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000 modif., cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod procedură penală;

Constată că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe timp de 2 ani, ce urmează a fi aplicată inculpatului.

În baza art.86/l C.pen. va fi suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. ;

  • să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. .

Face aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pune în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ .

Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 635 lei și a cantității de 0,7 g cannabis.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1430 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Gorea Greta.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

G. A.

R.

M.

Red/dact G.A./R.M.

_

R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-N. SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTI NȚEI PENALE Nr. 105/F/2013

Condamnă pe inculpatul B. I. G., zis "Gogu";, fiul lui I. și Tavifta, născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-N., domiciliat în orașul N., str. I. M., nr. 1, sc. B, ap. 1, jud. Bistrița-N., studii 9 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP-1., la pedepsele de:

  • 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe timp de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 modif., cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod procedură penală;

  • 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000 modif., cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, art.320/1 Cod procedură penală;

Constată că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe timp de 2 ani, ce urmează a fi aplicată inculpatului.

În baza art.86/l C.pen. va fi suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 5 ani și 6 luni.

Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. ;

  • să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-N. .

Face aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pune în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ .

Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 635 lei și a cantității de 0,7 g cannabis.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1430 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Gorea Greta.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

G. A.

R.

M.

Pentru conformitate cu originalul,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 105/2013. Trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000)