Sentința penală nr. 23/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR.23/2013
Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. | Ș. | , judecător |
GREFIER: M. | B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare cauza penală privind plângerea formulată de petenta SC";M&G A. ";SRL C. N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 29 octombrie 2012, emisă în dosarul nr. 214/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., soluția dată fiind confirmată prin rezoluția din data de 7 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1029/II/2/2012, privind pe intimații A. I., C. D., Lazslo F. D., T. M., C. C., C. A., B. C., O. S. și R. M. .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin plângerea formulată de către petenta SC M&G A. SRL înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 10 decembrie 2012 s-a solicitat instanței desființarea rezoluției din 21 octombrie 2012 și a rezoluției procurorului general Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. cu nr. 1029/II/2/2012, ambele emise în dosarul nr. 214/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., restituirea dosarului organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor, a completării probațiunii și a începerii urmăriri penale sub aspectul comiterii de către făptuitori a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
În susținerea plângerii formulate petenta a învederat că la baza soluției din rezoluția atacata a stat probatoriul insuficient și incomplet administrat. Cu toate ca în plângere a făcut trimitere la un număr de 9 făptuitori, nu au fost audiați niciunul din cei indicați, iar pe de alta parte, art. 65 C. pr. pen. stipulează ca sarcina probei revine organului de urmărire penala, ceea ce presupune ca acesta să manifeste un rol activ, identificând mijloacele de proba necesare și subsecvent administrându-le în cauza.
Ori, se poate observa că departe de a identifica orice mijloc de probă în afara celor indicate de petentă, organele de ancheta nici măcar nu au procedat la audierea reprezentatei părții vătămate. În acest sens subliniază că numita F.
G., nici măcar nu a fost audiata vreodată, deși aceasta avea cele mai ample și detaliate cunoștințe despre situația prezentata.
În al doilea rând, prin plângerea înregistrata a prezentat o anumita stare de fapt, anexând totodată un set de documente, care în opinia sa erau în măsura să asigure suficiente elemente pentru demararea unei anchete penale. Așa cum a
arătat anterior, întreaga "activitate de ancheta", actele premergătoare, efectuate de către procuror, se rezuma la o corespondenta purtata cu Primăria Cluj- Napoca, sub aspectul unor elemente nerelevante, fiind departe de ceea ce ar putea fi considerata o ancheta în sensul real al cuvântului. Din întreaga motivare deduce că procurorul înțelege să propună soluția mai degrabă ca și o sancțiune aplicata petentei, deoarece și-a permis să-si exercite un drept procesual prin înregistrarea plângerii penale, acest fapt fiind interpretat ca o forma de presiune în vederea eliberării acordului de funcționare.
Mai mult, se arata în rezoluția atacata că reprezentanții petentei, dacă au fost nemulțumiți de faptul că nu li s-a dat acordul de funcționare, aveau posibilitatea sa promoveze o acțiune în instanța de contencios administrativ, în acest sens arată ca, SC NIGHT CRAWLERS SRL, (fiind societatea de la care SC M&G A. SRL a închiriat spațiul) a atacat la data de_, procesul verbal nr. 42/481 din_ încheiat de Municipiul C. -N. - DP Comunitara, prin care societatea a fost sancționată pentru lipsa autorizației de construire pentru amenajările din spațiul respectiv, deoarece era vorba de un imobil monument istoric. Astfel prin sentința nr.11872/2011 a Judecătoriei C. -N., procesul verbal indicat mai sus a fost anulat, exonerând contestatoarea de la plata amenzii contravenționale, înlăturând totodată celelalte consecințe ale sancțiunii respective. În motivarea instanței s-a arătat că "în ce privește temeinicia, instanța retine că în sarcina contestatoarei a fost reținuta contravenția prevăzuta de art. 55, alin. l lit. b din Legea 422/2001, iar din acel text de lege rezulta ca o condiție a contravenției o constituie calitatea de "monument istoric" a imobilului aflat în proprietatea sau administrarea autorului faptei contravenționale, dar din înscrisurile de la filele 5 și 37, respective adresa nr. 124679/431 din_ a municipiului C. -N. și
adresa nr.162108/431/_ a Direcției Urbanism și Dezvoltare urbana, rezultă că nici în intervalul_ -_, în care s-au derulat lucrările din litigiu conform susținerilor contestatoarei confirmate de martorul audiat și nici în prezent, imobilul aflat, în proprietatea contestatoarei și la care au fost efectuate lucrările pentru care s-a aplicat sancțiunea, nu a avut și nu are calitatea de monument istoric." Așadar, din punctul de vedere al petentei este evident că lucrările efectuate la imobil nu necesitau autorizare nefiind vorba de un monument istoric. Mai mult sentința Judecătoriei C. -N. a fost menținuta prin Decizia Civila nr.1848/2011 a Tribunalului C., pentru aceleași motive. Referitor la cele de mai sus arată ca deși instanțele de judecata au statuat ca imobilul nu este monument istoric, încă de la data de_ și astfel nu sunt necesare autorizații privind amenajările efectuate, Comisia, în continuare a solicitat respectivele autorizații, în ședințele din data de_ ,_ ,_ acordul de funcționare nefiind eliberat nici până la ora actuala.
Analizând plângerea formulată, Curtea constată că aceasta este fondată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente.
Petenta SC M&G A. SRL a formulat inițial plângere penală împotriva făptuitorilor Rus M., A. I., C. D., Laszlo F. D., T. M., C. C.
, C. A., Artha C. și O. S. care, în calitate de membrii ai Comisei de Aprobare a Acordului de Funcționare pentru Agenți Economici care desfășoară activități de comerț și serviciu de piață, inclusiv cele de alimentație publică din cadrul Primăriei municipiului C. -N. nu au eliberat, în mod nejustificat, acordul de funcționare solicitat de SC M&G A. SRL C. -N. pentru un spațiu situat în C. -N., str. P. M., nr. 6-8, ap.7 destinat activității de simigerie.
În opinia petentei făptuitorii se fac vinovați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
Prin rezoluția din data de 29 octombrie 2012 procurorul căruia i-a fost repartizat spre soluționare acest dosar a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, neexistând nici un indiciu că funcționarii reclamanți și-ar fi îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, decizia de amânare a acordului de funcționare fiind justificată de lipsa autorizației de construire pentru amenajările interiore pentru spațiul respectiv.
Aceeași motivare a fost preluată și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în rezoluția nr. 1029/II/2/_, care a mai arătat în plus că nu se impuneau cercetări suplimentare, cauza fiind pe deplin lămurită.
Analizând scriptele depuse la dosar de petentă, Curtea constată că există unele indicii cu privire la săvârșirea de către făptuitori a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor aspecte care trebuie lămurite de către organele de urmărire penală, aceasta fiind singura soluție legală potrivit art. 2781și raportat la decizia în interesul legii nr.48/2007.
Astfel, vom observa că între petentă și Comisia din cadrul Primăriei C. -N. s-a purtat o amplă corespondență. În data de_ petenta a depus la Primăria Cluj-Napoca cererea înregistrată sub nr. 15859/45/_ prin care acesta solicita eliberarea acordului de funcționare pentru spațiul situat în C. -N. str. P. M. nr. 6-8, ap.7.
La data de 20 ianuarie 2011 S. Autorizării Comerț din cadrul Primăriei
C. -N. a înaintat petentei adresa cu nr. 15859/452 prin care arăta că este necesară completarea dosarului cu anumite acte, respectiv Certificatul constatator pentru punctul de lucru și Autorizațiile de Urbanism care să ateste schimbarea destinației spațiului din apartament în spațiu comercial.
La data de 3 februarie 2011 se încheie procesul verbal de contravenție nr.
42 prin care se constată că SC NIGHT CRAWLERS INTERNAȚIONAL SRL a efectuat lucrări de schimbare de destinație și lucrări de construcții la ap. nr. 7 din str. P. M. nr. 6-8, fără a deține autorizație de construire, respectiv avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice C., imobilul fiind amplasat în zona protejată monumentelor istorice.
Acest proces verbal de constatare a contravenției a fost atacat în instanță de către contravenientă, iar prin sentința civilă nr.11872/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1848/_ a Tribunalului C. a fost anulat procesul verbal menționat și a fost exonerată contravenienta de la plata amenzii ce i-a fost aplicată reținându-se că imobilul aflat în proprietatea acesteia nu a avut și nu are calitatea de monument istoric și ca atare pentru efectuarea lucrărilor în interiorul imobilului nu era nevoie de avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.
Pe parcursul derulării procesului civil între Primăria Cluj-Napoca prin serviciul Autorizări Comerț și petentă s-a mai purtat corespondentă precum cea de la filele 12-157.
Petenta a înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 31 mai 2012 o acțiune civilă în contradictoriu cu Municipiul C. -N. - D. Patrimoniului Municipal și Evidenta Proprietății Serviciu Autorizări Comerț având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizații de funcționare pentru spațiul comercial situat în C. -N. str. P. M. nr. 6-8 apt.7.
Curtea de apel constată că până la momentul pronunțării deciziei civile a Tribunalului C. anterior menționată justificarea Comisiei din cadrul primăriei pentru a nu elibera acordul de funcționare solicitat de către petentă era faptul că acesta nu avea autorizare de construire pentru lucrările efectuate în interiorul apartamentului, ca apoi să se amâne eliberarea acestui acord până la adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local referitoarea la activitatea de servire a produselor
de patiserie ce se comercializează la geam, deși o astfel de hotărâre exista din anul 2004.
În opinia Curții pare abuzivă această atitudine a membrilor comisiei care amână în mod nejustificat eliberarea unui acord de funcționare cu motivul că se va pronunța la o dată nespecificată C. local prin adoptarea unei hotărâri care să reglementeze această activitate, când legal ar fi fost să analizeze solicitarea petentei în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, la momentul solicitării. Observăm că acest ultim refuz datează din_ .
În aceste condiții apreciem că organele de urmărire penală trebuie să efectueze o anchetă efectivă cu privire la cele reclamate de petentă, să procedeze la audierea făptuitorilor cu privire la modalitatea de lucru a comisiei în cazuri similare invocate de către petentă, să o audieze pe petentă care poate să dea ample informații în legătură cu starea de fapt reclamată, să analizeze actele normative în vigoare la momentul solicitării eliberării acordului de funcționare de către petentă și abia după efectuarea acestor acte de urmărire penală să constate dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Ancheta desfășurată de organele de urmărire penală până la acest moment este una pur formală, neconformă cu principiile expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase deicizii de speță.
Pentru aceste considerente va fi admisă plângerea petentei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
În baza art.2781 pct.8 lit. b C. pr. pen. admite plângerea formulată de către petenta SC M&G A. SRL C. -N. , cu sediul în C. -N., str. P. M. nr.6- 8, apt.7 împotriva rezoluției din data de_ și a rezoluției nr.1029/II/2/2012, ambele emise în dos.214/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. pe care le desființează și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii RUS M., A. I. IONELA, D. C., L. -F. D. F.
, M. T., C. LETIȚIA C. C., A. C., C. B. și S. L. O.
sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 C. pen.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. Ș. M. B.
Red.M.Ș/dact.V.R. 2 ex./_
← Sentința penală nr. 668/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 400/2013. Plângerea împotriva... → |
---|