Sentința penală nr. 301/2013. Trafic de persoane

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ Nr. 301/D/2013

Ședința secretă din 12 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.

Grefier: D. -P. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpații J. L. D., C.

L. C., Z. A., F. M. A., P. M. D. și J. V., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 119/D/P/2011 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C., după cum urmează:

- J. L. D. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 329 alin. 1 C.pen. și de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., împreună cu art. 33 lit. a C.pen.

  • C. L. C. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., de art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., și art. 42 alin. 1 și 3 și 44 din Legea nr. 161/2003, modif., toate împreună cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.,

  • F. M. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. 1 și 2 teza 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

- Z. A. , cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

  • J. V. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modif. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.

  • P. M. D. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modif. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.

La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.

Ministerul Public - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial C. este reprezentat de procuror DORU DOBOCAN.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriul nr. 119/D/P/2011 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. au fost trimiși în judecată inculpații J. L. D., C. L. C. ,

Z. A., F. M. A., P. M. D. și J. V., după cum urmează:

- J. L. D. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 329 alin. 1 C.pen. și de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., împreună cu art. 33 lit. a C.pen.

  • C. L. C. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., de art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., și art. 42 alin. 1 și 3 și 44 din Legea nr. 161/2003, modif., toate împreună cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.,

  • F. M. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. 1 și 2 teza 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

- Z. A. , cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

  • J. V. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modif. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.

  • P. M. D. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001, modif. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.

În instanță la data de_, inculpații J. L. D., C. L. C., F.

M. A., Z. A., J. V. au înțeles să se prevaleze de prev.art.320 ind.1 C.pr.pen., adică recunoașterea săvârșirii în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nesolicitând alte probe. În aceste condiții, instanța a încuviințat

cererea inculpaților și judecarea acestora se va face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpații le cunosc și le însușesc, faptele fiind stabilite și fiind suficiente date cu privire la persoana inculpaților pentru a permite stabilirea unor pedepse.

Faptele reținute în sarcina acestor inculpați au fost dovedite prin :

Volumul I:

  • referat cu propunere de declinare a competenței f. 2-3,

  • proces-verbal de consemnare a plângerii părții vătămate C. A., f. 4,

  • declarațiile părții vătămate C. Ana M., f. 5-6, 41-54

  • proces-verbal din_, f. 7,

  • bon fiscal taxi, f. 8,

  • bilet de călătorie Atlassib, f. 9,

  • plic cu cartea de vizită tip card acces de intrare la clubul Oase, f. 10,

  • proces-verbal de investigații din_, f. 11,

  • proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, f. 12-13,

  • procese-verbale de identificare din_, f. 14-18,

  • ordonanță de delegare din_, f. 19-20,

  • rezoluție pentru întocmirea unui raport de expertiză medico-legală, f. 23- 24,

  • buletin de analiză I.M.L. 3916/IX/c/129 din_, f. 25,

    - adresa IML nr. 8458/X/ 246 din_, f. 27,

  • raport de expertiză medico-legală nr.3863/II/a/84 din_, f. 29-30,

  • proces-verbal de investigații din_, f. 31,

  • proces-verbal din_, f. 33-34,

  • ordonanță de delegare din_, f. 35-36,

  • proces-verbal din_, f. 40,

  • proces-verbal de recunoaștere după planșă foto, f. 55-56, 63-88,

  • declarație martor asistent Marchiș R. I., f. 57-59,

  • declarație martor asistent Voievod V. imir și planșă foto, f. 60-88,

  • declarație martor C. Titiana, f. 89-92,

  • declarație martor asistent Florian Claudiu, f.94-96,

  • declarație martor asistent Horj E., f. 97-98,

  • proces-verbal din_, f. 99,

  • proces-verbal de investigații,_, f. 100,

  • procese-verbale de investigații,_, f. 102-107,

  • procese-verbale de investigații,_, f. 109-110,

  • cerere către Trib. C., în baza Legea nr. 82/2012, f. 112-115,

  • ordonanță de delegare din_, f. 117-118,

    - încheierea penală nr. 160/C/P/_, f. 119-121,

  • adresa Orange din_, f. 123,

  • adresa Cosmote COS 290/CS/29516 din_, f. 124,

  • adresa Vodafone nr. 16820 din_, f. 125,

  • procese-verbale de investigații din_, f. 127-132,

  • rezoluție din 0_, f. 133,

    - proces-verbal din 0_, f. 134-135,

  • rezoluție începerea urmăririi penale "in personam";,_, ora 11,00, f.

    136-152,

  • proces-verbal de investigații,_, f. 153-156,

  • declarație martor/victimă Bozoșan B. -C., f. 157-160,

  • declarațiile părții vătămate B. Ana P., f. 163-170, 171-189,

  • ordonanță de delegare din_, f. 191-192,

  • proces-verbal din_, f. 195,

  • proces-verbal din_ și anexă, f. 196-197,

  • procese-verbale de investigații din_, f. 199-200,

  • ordonanță de delegare din_, f. 202-203,

  • proces-verbal de investigații din_, f. 205,

  • proces-verbal de identificare, f. 206.

    Volumul II:

  • proces-verbal de sesizare din oficiu din_, f. 2,

  • proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare din_, f. 3,

  • proces-verbal de investigații din_, f.4-5,

  • procese-verbale de identificare -_, f. 6-7,

  • rezoluție din_, privind audierea unui martor sub altă identitate, f. 8,

  • proces-verbal de redare declarației martorului sub altă identitate, f. 9-11,

  • rezoluție I.U.P. "in rem";, f. 12,

  • ordonanță de delegare din 2_, f. 13-14,

  • cerere pentru autorizarea interceptării de convorbiri, din_, f. 14-15,

  • încheierea penală nr. 180/C/P/_, f. 17-18,

    - autorizația nr. 293/_, f. 19,

    - autorizația nr. 294/_, f. 20,

  • rezoluție de conexare a dos. 299 D/P/2012 la dos. 296 D/P/2012, f. 23,

  • rezoluție din_, I.U.P. "in rem";, f. 24,

  • ordonanță de delegare din_, f. 26-27,

  • ordonanță de delegare din 2_, f. 28-29,

  • proces-verbal din_, f. 30,

  • declarațiile părții vătămate M. M. C.

  • declarațiile martorului A. Andrei F., f. 52-63,

  • proces-verbal din_, f. 64,

  • proces-verbal de recunoaștere după planșă foto, f. 67-78,

  • declarație martor asistent P. Ștefan, f. 79-81,

  • declarație martor asistent Poșta Martin, f. 82-84,

  • procese-verbale din_, f. 85-86,

  • un CD cu convorbiri realizate pe facebook între M. M. C. și C. L. C., f. 87,

  • unele convorbiri realizate pe facebook între M. M. C. și C. L. C., f. 88-92,

  • procese verbale din_, f. 93-94,

  • cerere către Tribunalul Cluj pentru autorizarea interceptării de convorbiri, f. 95-99,

    - încheierea penală nr. 182/C/P/_, f. 100-103,

    - autorizația nr. 295/_, f. 104,

  • procese-verbale din_, f. 106-107,

  • ordonanță de delegare din_, f. 109-112,

  • procese-verbale de investigații din 1_, f. 113-117,

  • ordonanță de autorizare provizorie a convorbirilor purtate,1_, f. 118- 119,

  • procese-verbale de investigații din_, f. 120-122,

  • cerere către Tribunalul Cluj pentru autorizarea interceptării de convorbiri, f. 123-128,

  • cerere către Tribunalul Cluj conform disp. L. 82/2012, f. 129-133,

  • încheierea penală nr. 190/C/P/2012, f. 134-137,

    - autorizația nr. 301/_, f. 138,

    - îcheierea penală nr. 190/C/P/2012, f.140-143,

  • procese-verbale predare CD-uri, f. 144-145,

  • plic cu CD, f. 146,

  • proces-verbal din_ și anexe, f. 148-235,

  • proces-verbal din_ și anexe, f. 236-240,

  • ordonanță I.U.P. "in rem"; și extindere din_, ora 9,30, f. 241-242,

  • cerere către Tribunalul Cluj conform disp. L. 82/2012, f. 243-249,

  • încheierea penală nr. 193/C/P/2012, f. 250-253,

    - adresa RCS&RDS nr. 103/0_, f. 254,

  • proces-verbal de recunoaștere după planșă foto și planșe foto, f. 255-264,

  • proces-verbal din_, f. 265-267,

  • declarație martor asistent Siladi Cornel, f. 268-269,

  • declarație martor asistent Molnar Erika R., f. 270-271,

  • procese-verbale din_, f. 272-277,

  • cerere către Tribunalul Cluj de interceptare convorbiri, f. 278-288,

  • ordonanță de încetare a interceptării de convorbiri, f. 290-291,

  • proces-verbal din_, f. 292,

  • încheierea penală nr. 194/C/P/2012, f. 293-298,

    - autorizație nr. 303/_, f. 299,

    - autorizație nr. 304/_, f.300,

  • proces-verbal din 2_ redare convorbire, f. 303-323,

  • proces-verbal predare-primire, 0_ și anexă, f. 324-325,

  • ordonanță de încetare interceptări, f. 328,

  • cerere către Tribunalul Cluj de interceptare convorbiri, f. 329-339,

  • încheierea penală nr. 1/C/P/2013, f. 340-354,

  • autorizație nr. 1/_, f. 346,

  • rezoluție de conexare a dosarului 296 la dos 119 D/P/2012, f. 347-352.

    Volumul III:

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de J. L. D. în baza autorizației nr. 294/_, f. 2- 89,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de J. L. D. în baza

    autorizației nr. 303/_, f. 90-102,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de J. L. D. în baza autorizației nr. 294/_, f. 103-129,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de J. L. D. în baza autorizației nr. 303/_, f. 130-131,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de J. M. Constantin în baza autorizației nr. 293/_, f.132-166,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de F. M. A. în baza autorizației nr. 301/_, f. 167-210,

  • procese-verbale de redare a convorbirilor purtate de C. L. C. în baza autorizației nr. 295/_, f.211-219,

  • ordonanță de încetare din_, f. 221-222.

    Volumul IV:

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin Bancpost f.1,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin GarantiBank, f. 4,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    ProCredit Bank, f. 7,

  • răspuns din 2_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin Banca Comercială Carpatica, f. 10,

  • răspuns din 2_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    CREDIT EUROPEBANK, f. 13,

  • răspuns din 2_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin SMITH&SMITH, f. 16,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    UniCredit Țiriac Bank, f. 19,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    OPTbank f.22,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin LIBRA, f.25,

  • proces- verbal din 0_, f.28-29,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin BA. TRANSILVA. A S.A., f. 32-46,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    BRD Societe Generale S.A, f. 49-51,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin BRD Societe Generale S.A,f 54-91,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    Banca Comercială Carpaticaf. 93,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin Banca Comercială Română - Erste f.95.

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    GarantiBank, f. 97,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin SMITH&SMITH f. 99,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    ALPHA BANK S.A, f. 101,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin BA. COMERCIALĂ COOPERATISTĂ CREDITCOOP, f. 103,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    BA. TRANSILVA. A S.A, f. 105-109,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin UniCredit Țiriac Bank, f.111

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    BA. ROMÂNEASCĂ, f. 113,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    S.C. WES. N UNI. RETAIL SERVICES SRL, f. 115-119,

  • Răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin AT BANK ROMÂNIA, f. 121,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin PROCREDIT BANK S.A, f. 124,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin CREDIT EUROPEBANK, f. 126,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin RAIFFEISEN BANK, f. 128

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin BRD Societe Generale S.A, f. 130,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin OPTbank, f.132,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin LIBRA, f. 134,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin

    S.C. POȘTA ROMÂNĂ SA, f. 136,

  • răspuns din_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin BANCPOST SA, f. 138

  • proces- verbal din_, f. 139-150.

    Volumul V:

  • proces-verbal din 0_ referitor la operațiuni Western Union efectuate prin Banca Transilvania, f. 1-7,

  • adresa Băncii Carpatica 42174/_ și anexe, f. 19-22,

  • adresa 2471/_, ProCredit Bank și anexe, f. 25-28,

  • adresa 16048 din 1_ BCR și anexe, f. 31-35,

  • adresa 2791/_ a Raiffeisen Bank și anexe, f. 38-59,

  • adresa 121/8303/_, a SC Poșta Română SA și anexe, f. 62-95,

  • adresa Bancpost nr._ /_, și anexe, f. 98-104,

  • adresa Credit Europe Bank nr. 9786/_ și anexe, f. 107-110,

  • adresă Alpha Bank din_, f. 113,

  • adresă Banca Românească, f. 116,

  • adresă Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, f. 119,

  • adresă răspuns, f. 122,

  • adresă Garanti Bank, f. 125,

  • adresă Unicredit Țiriac, f. 128,

  • adresă OTP Bank, f. 131,

  • adresa Libra Bank, f. 134,

  • adresa ATE Bank, f. 137,

  • adresă Băncii Transilvania din_ și anexe, f. 140-251.

    Volumul VI:

  • cerere către Tribunalul Cluj - percheziție domiciliară, f.1-18,

  • minuta încheierii pen. 3/C/P/_, f. 19,

  • autorizații de percheziție domiciliară, f. 20-25,

  • ordonanțe de delegare din 0_, f. 28-63,

  • proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, f. 64-69,

  • declarația martorului asistent Giurgiu S. -P. -P., f. 70,

  • declarația martorului asistent P. Claudiu-D., f. 71-72,

  • ordonanță efectuare percheziție auto din 8.01l.2013, f. 7476,

  • proces-verbal de citire a memoriei telefonului mobil - J. L. D., f. 81- 86,

  • proces-verbal din 0_ - rezervare transport aerian Z. A., f. 87,

  • proces-verbal de citire a memoriei telefonului mobil Z. A., f. 88-91,

  • proces-verbal de efectuare a percheziție domiciliare F. M. A., f. 92-96,

  • ordonanță efectuare percheziție auto F. M. A., f. 98-99,

    - declarație martor asistent Babii D. I. uț, f. 100-101,

    - declarație martor asistent Berlea A., f. 102-103,

    - ordonanță efectuare percheziție auto cla, f. 107-109,

    - proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare - C.

    L. C.

    , f.

    110-113,

    - declarație martor asistent Bâlc Lucreția, f. 114-115,

  • declarație martor asistent Tofan A., f. 116-117,

  • proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare - J. M. Constantin, f. 119-121,

  • declarație martor asistent Szoke N. Cosmin, f. 122-123,

  • declarație martor asistent Silaghi Ana-M., f. 124,

  • proces-verbal de citire a memoriei telefonului mobil - J. M. Constantin, f. 125-131,

  • proces-verbal de citire a mesajelor facebook - J. M. Constantin și anexe, f. 132-135,

  • ordonanță efectuare percheziție auto - J. V., f. 137-138,

  • proces-verbal percheziție auto - J. V., f. 139-140,

  • declarație martor asistent Stir D., f. 141,

  • declarație martor asistent R. M. - I., f. 142,

  • proces-verbal percheziție domiciliară J. V., f. 143-146,

  • proces-verbal citire memorie tel. mobil J. V., f. 147,

  • proces-verbal percheziție domiciliară P. M. D., f. 149-151,

  • declarație martor asistent Manu M. -M. -Grigore, f. 152,

  • declarație martor asistent Hatos L., f. 153,

  • proces-verbal de anunțare a apărătorilor aleși despre efectuarea de acte de urmărire penală, f. 154,

  • proces-verbal de desigilare - bunuri ridicate de la J. L.D. și Z. A., f.

    155-157,

  • proces-verbal de desigilare - bunuri ridicate F. M. A., f. 158-160,

  • proces-verbal de desigilare - bunuri ridicate J. L.D. și Z. A., f. 161-

    164,

  • cerere către Tribunalul Cluj efectuare percheziție informatică, f. 166-173,

  • încheierea penală 6/C/P/2013, f. 174-180,

  • autorizații de percheziție informatică f. 181-187,

  • ordonanțe de delegarepentru percheziție informatică, f. 189-190,

  • chitanță nr. 5844942/1 depunere la CEC a sumelor ridicate de la J. V., f. 191,

  • recipisa de consemnare nr. 776709/1, f. 192,

  • ordonanță de introducere în cauză a d-lui interpret Boldiszar S.Peter, f. 193,

  • copii bonuri și chitanțe ridicate de la F. M. A. și traduse în limba

    română, f. 194-214,

  • copii bonuri și chitanțe ridicate de la C. L. C. și traduse în limba română, f. 215-216,

  • copii bonuri și chitanțe ridicate de la J. L. D. și Z. A. și traduse

    în limba română, 217-222,

  • proces-verbal din_ ,percheziție informatică f. 225-227,

  • declarație martor asistent Both F., f. 228,

  • declarație martor asistent Buciu Dumitru - Darius, f. 229,

  • procese-verbale din_ - percheziție informatică F. M. A. f. 230-238,

  • declarație martor asistent T. C. - Median, f. 239,

  • declarație martor asistent R. A., f. 240,

  • proces-verbal din_ - percheziție informatică C. L. C., f. 241- 244,

  • declarație martor asistent C. I. - A., f. 245,

  • declarație martor asistent Herțe Tudor, f. 246,

  • proces-verbal din_ - percheziție informatică J. L. D., f. 247- 251,

  • împuternicire avocațială, f. 252,

  • procese-verbale din_ - percheziție informatică J. V. f. 253-264,

  • declarație martor asistent D. M., f. 265,

  • declarație martor asistent C. I. - A., f. 266,

  • proces-verbal din_ - percheziție informatică P. M. D., 267-269,

  • declarație martor asistent C. I. A., f. 270,

  • declarație martor T. C. Medan, f. 271,

  • proces-verbal din_ - percheziție informatică J. M. Constantin, f. 272-273,

  • declarație martor asistent Zojric M. - A., f. 274,

  • declarație martor T. C. Medan, f. 275,

  • procese-verbale predare - primire bunuri, f. 276-281,

  • proces-verbal de desigilare - P. M. D., f.282,

  • rapoarte de analiză și anexe, f. 284-314.

    Volumul VII:

  • împuternicire avocațială - J. L. D., f. 1

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii J. L. D., f. 2-4,

  • declarațiile de învinuit și de inculpat - J. L. D., f. 5-9, 196-198,

  • ordonanța de reținere - J. L. D., f. 10-12,

  • împuternicire avocațială - Z. A., f. 13,

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii - Z. A., f. 14-15,

  • declarațiile de învinuit și de inculpat Z. A., f. 16-20,

  • ordonanță de reținere - Z. A., f. 21-23,

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii - F. M. A., f. 24-25,

  • împuterniciri avocațiale - F. M. A., f. 26-29,

  • declarațiile de învinuit și de inculpat - F. M. A., f. 31-401,

  • încheierea pen. nr. 4/C/P/2013 a Tribunalului C., f. 402-408,

  • ordonanță de reținere F. M. A., f. 41-42,

  • împuternicire avocațială - C. L. C., f. 45,

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii - C. L. C., f. 46- 49,

  • declarațiile de învinuit și de inculpat C. L. C., f. 50-54, 62-80,

  • ordonanță de reținere - C. L. C., f. 55-57,

  • împuterniciri avocațiale - f. 58,61, 81,

  • împuternicire avocațială - J. V., f. 84, 98,

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii - J. V., f. 85-86,

  • declarații de învinuit - J. V., f. 87-88, 92-97,

  • ordonanță art. 145 C.pr.pen. - J. V., f. 89-91,

  • împuternicire avocațială - J. M. Constantin, f. 100,

  • proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii - J. M. Constantin, f. 103-104,

  • declarație de învinuit - J. M. Constatin, f. 106-109,

  • ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, f. 110-115,

  • înscris depus de P. Valeria, mama învinuitului P. M. D., f. 118,

  • fișe de cazier judiciar, f. 119-125,

  • procese-verbale de ridicare a telefoanelor mobile de la inculpați/învinuiți, f. 126-130,

  • proces-verbal de investigații - inculpații F. M. A., J. L. D., P. M. D., f. 132,

  • proces-verbal de investigații privind contul de facebook al inculpatul F. M. A., f. 133,

  • cerere formulată în baza art. 1491C.pr.pen., f. 134-155,

  • copia minutei încheierii pen. nr. 4/C/_ a Trib.Cj, f. 156,

  • proces-verbal de investigații, f. 157-160,

  • minuta încheierii pen. nr. 58/R/_ a Curții de Apel C., f. 161,

  • delegație de substituire - F. M. A., f. 164,

  • proces-verbal de punere la dispoziție a datelor din telefonul mobil - F.

    M. A., f. 166,

  • împuternicire avocațială - P. M. D., f. 167,

  • proces-verbal aducere la cunoștință a învinuirii P. M. D., f. 168-169,

  • declarațiile învinuitului P. M. D., f. 170-178,

  • ordonanță art. 145 C.pr.pen. - P. M. D., f. 179-181,

  • proces-verbal de investigații, f. 182-183,

  • procese-verbale f. 189-190,

  • împuterniciri avocațiale și delegații de substituire - J. L. D., f. 192- 195,

  • cerere formulată în baza art. 155 C.pr.pen., f. 199-226,

  • încheierea pen. 14/C/_ a Trib.Cj, f. 227-231,

  • minuta încheierii pen. 170/R/_, a Curții de Apel C., f. 232,

  • împuterniciri avocațiale, f. 245-246,

  • ordonanțe - art. 145 C.pr.pen., f. 247-255,

  • cerere și înscrisuri probatorii depuse de Z. A. pentru modificarea obligațiilor luate în baza art. 145 C.pr.pen., f. 256-260,

  • ordonanță și proces-verbal - Z. A., f. 261-264,

  • ordonanță art. 145 C.pr.pen. - P. M. D., f. 265-271,

  • proces-verbal - Z. A., f. 272-273,

  • proces-verbal și înscrisuri ridicate de la Bodiu D. C., f. 274-279,

  • proces-verbal de investigații - Z. A., f. 280,

  • procese-verbale - anunțarea tel. a apărătorilor, f. 281-302,

  • adresele emise de compania Wizz Air, f. 309-320,

  • cerere formulată în baza art. 155 C.pr.pe., f. 321-350.

    Volumul VIII:

  • declarație martor B. Aurelia, f. 1-7,

  • declarație martor B. N., f. 8-12,

  • declarații martor F. I. uț D., f. 13-14,15-23,

  • declarație martor Prunduș F. -D., f. 24-26,

  • înscrisuri depuse de martorul Prunduș F. -D., f. 27-29,

  • declarație martor Stroia Armanda R. și înscrisurile depuse de aceasta, f. 29-35,

  • declarație martor Cristea A., f. 36-41,

  • declarație martor Ș. Sorin-D., f. 42-48,481-483,

  • adresa Băncii Transilvania referitor la Ș. Sorin și anexe, f. 49-51,

  • declarație martor R. A. da - Dnisa, f. 52-53,

  • declarație martor Mathe Ildiko, f. 54-57,

  • declarație martor Bircea D. - N., f. 59-62,

  • declarație martor P. Cosmin - Sorin, f. 63-66,

  • proces-verbal din_, f. 67,

  • proces-verbal de anunțare apărători despre efectuarea unor acte de urmărire penală, f. 68,

  • declarație martor Covaci Simina P. a, f. 69-74,

  • proces-verbal recunoaștere după planșă foto, f. 75-100,

  • declarație martor Sabou C., f. 101-102,

  • declarație martor Dicher Irenke, f. 103-104,

  • declarație martor Câmpan P. a - F., f. 105-11,

  • proces-verbal de investigații,_, f. 112,

  • proces-verbal de recunoaștere după planșe foto, f. 113-142,

  • declarație martor asistent Buligoanea L. Claudiu, f. 143-144,

  • declarație martor asistent Domocoș Grigore, f. 145-146,

  • declarație martor Pășcuță S., f. 147-151,

  • declarație martor Bozoșan Romulus Silviu, f. 152-155,

  • declarație martor Cristea D. a E., f. 156-159,

  • declarație martor J. Teodor, f. 160-165,

  • declarație martor P. Georgia D., f. 166-170,

  • declarație martor J. R. - Aurora, f. 171-177,

  • declarație martor F. Gabriel, f. 178-183,

  • declarație martor Bodiu D. C., f. 184-186,

  • declarație martor F. L. O., f. 187-192,

  • declarație martor Dragomir Adela - Lăcrămioara, f. 193-197,

  • declarație martor Z. C. M., f. 199-200,

  • declarație martor J. C., f. 201-203,

  • declarație martor Nagy A. C., f. 204-206,

  • declarație martor P. C., f. 207-209,

  • declarație martor Mutuleac A., f. 210-212,

  • declarație martor Bode Ștefan, f. 213-216,

  • declarație martor Stoicescu O., f. 217-220,

  • declarație martor Ș. Constanța E., f. 221-222,

  • proces-verbal din_, f. 223,

  • copie certificat de înregistrare firma Domiflor, f. 224,

  • certificat de clasificare pensiune turistică, f. 225,

  • proces-verbal din 13 februarie 2013, f. 226,

  • proces-verbal din_, f. 227,

  • declarație martor Haranguș A. - M., f. 228-231,

  • declarație martor Sârbu A. - L., f. 232-234,

  • declarație martor Kantor A. -R., f.235-238,

  • declarație martor Todică Răzvan E., f. 239-240,

  • proces-verbal de ridicare de bunuri de la J. Teodor și anexe, f.241-280,

  • declarație martor Ciceo D. - A., f. 281-282,

  • declarație martor C. I. L., f. 283-286,

  • declarație martor A. Lavinia-I., f. 287-288,

  • proces-verbal din_, f. 290,

  • proces-verbal din_ - date CD depus de D. D., f. 291-297,

    - adresa BCR nr.38522/_ și anexe, f. 300-384.

    Volumul IX:

  • declarație martor/victimă D. D., f. 1-13,

  • Raport psihologic privind pe victime Bozoșan B. C., f. 15-16,

  • proces-verbal de recunoaștere după planșa foto, f. 18-43,

  • declarație martor asistent T. C. - Median, f. 44,

  • declarație martor asistent C. I. - A., f. 45,

  • proces-verbal de investigații_, f. 46,

  • procese-verbale din_, f. 48-50,

  • acte ridicate de la pensiunea Andy, f. 51-54,

  • proces-verbal din_ și anexă, f. 55-56,

  • declarație martor B. Ana M., f. 57,

  • delegație pentru asistență judiciară din oficiu- Bozoșan B. C., f. 58,

  • adresa Băncii Transilvania nr. 18705/_ și anexe, f. 62-123,

  • proces-verbal din_, predare CD de către D. D., f. 124,

  • continuare la declarația martorei Bozoșan B. C., f. 126-138,

  • procese-verbale din_, f. 140-141,

  • adresa răspuns a Băncii Comerciale Carpatica, nr. 56/_ și anexe, f. 143-145,

  • proces-verbal din_, f. 146,

  • proces-verbal din_ și anexe, f. 147-149,

  • procese-verbale din 27 și_ și anexă, f.150-155,

  • Raport psihologic M. M. Clkaudia, f. 156-158,

  • Raport psihologic B. Ana P., f. 159-167,

  • înscrisurile / actele / cardurile / o cartelă telefonică ridicate de la inculpații

    1. V., Z. A., J. L. D., F. M. A. și C. L. C., în timpul perchezițiilor domiciliare realizate în data de_, f. 168-171.

      Volumul X:

  • proces-verbal din_ - analiza operațiunilor de transfer de bani Western Union, f. 1-5,

  • adresa BRD nr. 943/_, și anexe, f. 8-10,

  • adresa 109/90655/1_ Poșta Română și anexe, f. 13-18,

  • adresa Raiffeisen Bank nr. 69/1_ și anexe, f. 21-22,

  • adresa Raiffeisen Bank nr. 4371/_ și anexe, f. 25-38,

    - adresa BCR 28531 R/_ și anexe, f. 39-52,

  • adresa Western Union nr. 125/_, f. 56-63,

  • adresa Western Union 191/_, f. 6467,

  • adresa Western Union 06/_ și anexe, f. 70-97,

    - adresa ANAF Sălaj 1717/_, f. 99-100,

    - adresa BCR 30331 R/_, f. 103,

    - adresa OTP Bank nr. 3852/1_, f. 106,

  • adresa Credit Europe Bank nr. 805/_, f. 109,

  • adresa SC Smith & Smith SRL nr. 21/_, f. 112,

  • adresa Garanti Bank nr. 1704/_, f. 115,

    - adresa Bancpost nr. 52.9/C/30/_, f. 118,

  • adresa Băncii carpatica nr. 6463/_, f.121,

    -adresa Băncii Centrale Cooperatiste Creditcoop nr. IV/LA/4211/_, f. 124,

  • adresa SC Unicredit Țiriac SA, nr. 2908/_, f. 127,

  • adresa Băncii Românești 849/_, f. 130,

  • adresa Libra Bank SA nr. 73/_, f. 133,

  • adresă Procredit Bank SA nr. 124/_, f. 136,

  • adresa AT Bank România, nr. 27746/1_, f. 139,

  • adresa Băncii Transilvania, f. 142,

  • adresă către Alpha Bank SA, f. 143-144,

  • adresa Alpha Bank SA din_, f. 145,

  • adresa Alpha Bank SA din_, f. 148,

  • adresa Băncii Centrale Cooperatiste Creditcoop IV/LA/120/_, f. 151,

  • adresă AT Bank România nr. 202/_, f. 154.

    Volumul XI:

  • proces-verbal din_, analiza date, f. 1-2,

  • proces-verbal din_ - redare conținut imagini purtate pe contul facebook de F. M. A. și anexe,f. 3-55,

  • proces-verbal din_ - redare conținut imagini purtate pe contul

    facebook de F. M. A. și anexe, f. 56-348,

  • proces-verbal de redare a sms-urilor descoperite în timpul percheziției informatice realizate asupra telefonului marca Iphone 4, aparținând inculpatului C. L. C., f. 349-385.

    Volumul XII:

  • ordonanță privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea - P. M. D., f. 3-5,

  • continuare la declarația inculpatei Z. A., f. 6-19,

  • ordonanță prelungire măsură obligare de a nu părăsi localitatea - Z. A.

    , f. 20-22,

  • continuare la declarația inculpatului J. L. D., f. 23-36,

  • ordonanță de aplicare a unor amenzi judiciare - av.Coroș R. B. și Baciu L. Margareta, f. 37-38,

  • proces-verbal de anunțare avocați, f. 41-43,

  • continuare la declarația inculpatului J. V., f. 45-49,

  • ordonanță - prelungire obligare de a nu părăsi localitatea - P. M. D., f. 50-55,

  • delegații de substituire, f. 60-61,

  • ordonanță de prelungire - obligare de a nu părăsi localitatea - F. M. A.

    , f. 62-64,

  • ordonanță de prelungire - obligare de a nu părăsi localitatea - J. V., f. 65-67,

  • răspuns Agenția Eximtur nr. 3965/_ și anexe, f. 6976,

  • adresă răspuns Banca Transilvania și anexe, f.78-102,

  • adresă răspuns B_ /_, și anexe, f. 104-178,

  • ordonanță de extindere a cercetărilor din_ - F. M. A., f. 179-

    181,

  • continuare la declarația inculpatului F. M. A., f. 182-189,

  • ordonanță din_ de aplicare amendă - av. Coroș R. B., f. 190- 191,

  • proces-verbal din_, f. 192,

  • adresă răspuns I.P.J. - C.R.A.P., f. 194,

  • împuternicire avocațială, f. 195,

  • notă de probatorii depusă de apărătorul inculpatului F. M. A., și un plic conținând carduri, f. 196-197,

  • procese-verbal de anunțare a apărătorilor aleși despre actele din dosar, f. 200-203,

  • ordonanță din_ de aplicare a sechestrului asigurator, f. 213-218,

  • proces verbal din_ și anexe, f. 222-254,

  • proces-verbal din_ și anexe, f. 255-263,

    • proces-verbal de anunțare avocați, f. 264,

  • proces-verbal de verificare curs valutar, f. 265,

  • proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurator - P. M. D., f. 266- 267,

  • proces-verbal din_, verificare pe internet a valorii aproximative a

    bunurilor ridicate de la P. M. D. și anexe, f. 268-274,

  • proces-verbal aplicare a sechestrului asigurator - C. L. C., f. 275- 276,

  • proces-verbal din_, verificare pe internet a valorii aproximative a

    bunurilor ridicate de la C. L. C. și anexe, f. 277-281,

  • proces-verbal aplicare a sechestrului asigurator - J. L. D., f. 282- 283,

  • proces-verbal din_, verificare pe internet a valorii aproximative a

    bunurilor ridicate de la J. L. D. și anexe, f. 284-291,

  • proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurator - J. V., f. 292-293,

  • proces-verbal din_, verificare pe internet a valorii aproximative a

    bunurilor ridicate de la J. V. și anexe, f. 294-300,

  • proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurator - F. M. A., f. 301-302,

  • proces-verbal din_, verificare pe internet a valorii aproximative a bunurilor ridicate de la F. M. A., f. 303-311,

  • proces-verbal din_, verificare agendă telefonică F. M. A., f. 312-314,

  • ordonanță de extindere a cercetărilor, f. 315-319,

  • ordonanță respingere a unor cereri în probațiune, f. 320-324, 331-322,

  • împuternicire avocațială, f. 325,

    • proces-verbal de anunțare a apărătorilor cu privire la realizarea unor acte de urmărire penală,

  • continuare - declarația inculpatei Z. A., f. 326,

  • continuare - declarația inculpatului F. M. A., f. 327,

  • continuare - declarația inculpatului J. V., f. 328,

  • continuare - declarația inculpatului P. M. D., f. 329,

  • continuare - declarația inculpatului C. L. C., f. 330,

  • procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, f. 323- 324, 335-336, f. 337, f. 338,339,340-341.

În drept, fapta inculpatului F. M. A. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale:

    1. în primăvara anului 2010, a recrutat-o pe partea vătămată B. Ana

      P. pentru practicarea prostituției în cluburi de noapte din Germania și Austria, a înlesnit practicarea prostituției de către partea vătămată și a tras foloase de pe urma realizării acestei activități, începând cu primăvara-vara anului 2010 și până în toamna anului 2011,

    2. a înlesnit practicarea prostituției de către persoana vătămată Ș. I.

  1. și a tras foloase de pe urma prestării acestei activități, începând cu data de _ și până în toamna anului 2012,

    întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă

    agravată și în formă continuată prev. de art. 329 alin. 1 și 2 teza I Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

    1. Fapta inculpatului J. L. D. care, începând cu luna februarie 2011 și până în luna decembrie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit practicarea prostituției de către Z. A. , transportând-o pe aceasta cu avionul sau cu autoturismul din România în Germania, pe teritoriul Germaniei și din Germania în România, și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta, în diverse cluburi din Germania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

      Fapta inculpatului J. L. D. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale:

      1. în luna august 2011, împreună cu inculpata Z. A. și cu inculpatul J.

  1. , a racolat-o pe victima Bozoșan B. C., prin promiterea unui loc de muncă în străinătate - damă de companie la un club din Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituției în beneficiul lor, l-

    a ajutat, împreună cu inculpata, pe inculpatul J. V. la transportarea victimei în Germania pentru a practica prostituția, sens în care i-a trimis acestuia bani pentru achiziționarea biletelor de avion pentru deplasările realizate în datele de _ și _ , deși cunoștea situația victimei, respectiv, împreună cu inculpata, a primit-o și a găzduit-o pe victima la hotelul Etape și la locuința lor din Krefeld, în timpul celor două șederi ale acesteia în Krefeld, respectiv și-a însușit, împreună cu inculpata și cu învinuitul, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

    2. în primăvara anului 2012, împreună cu inculpatul P. M. D. și Z. A.

    , a racolat-o pe partea vătămată C. Ana M., prin inducere în eroare - promiterea unui loc de muncă la cules de căpșune în Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituției în Germania, în folosul lor, a transportat-o în Germania pe aceasta cu autoturismul, împreună cu inculpata și cu inculpatul, a cazat-o la un hotel și la locuința lor din Krefeld, împreună cu inculpata și cu învinuitul, până în momentul în care toți trei au plasat- o într-un club de noapte, respectiv și-a însușit, împreună cu inculpata și cu învinuitul, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

    3. în luna octombrie 2012, împreună cu inculpații C. L. C. și Z. A.

    , a transportat-o în Germania pe partea vătămată M. M. C. cu autoturismul, cunoscând faptul că aceasta a fost racolată, prin inducere în eroare - promiterea unui loc de muncă la un restaurant în Germania, în scopul exploatării sexuale prin practicarea prostituției în străinătate, în folosul lor, de către inculpatul

    C. L. C., a cazat-o pe aceasta la un hotel din localitatea Dusseldorf,

    împreună cu ceilalți doi inculpați, a plasat-o într-un club de noapte, împreună cu ceilați doi inculpați, a exercitat acte de amenințare, în mod repetat, asupra părții vătămate în perioada în care a practicat prostituția, respectiv și-a însușit, împreună cu ceilalți doi inculpați, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

    întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

    Se impune reținerea art. 33 lit. a C.pen. față de inculpatul J. L. D., cele două infracțiuni fiind comise în concurs real.

    1. Fapta inculpatei Z. A. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale:

      1. în luna august 2011, împreună cu inculpatul J. L. D. și cu inculpatul

      J. V., a racolat-o pe victima Bozoșan B. C., prin promiterea unui loc de muncă în străinătate - damă de companie la un club din Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituției în beneficiul lor, l-

      a ajutat, împreună cu inculpatul, pe inculpatul J. V. la transportarea victimei în Germania pentru a practica prostituția, sens în care i-a trimis acestuia bani pentru achiziționarea biletelor de avion pentru deplasările realizate în datele de _ și _ , deși cunoștea situația victimei, respectiv, împreună cu inculpatul, a primit-o și a găzduit-o pe victimă la hotelul Etape și la locuința lor din Krefeld, în timpul celor două șederi ale acesteia în Krefeld,, respectiv și-a însușit, împreună cu inculpatul și cu învinuitul, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

      1. în primăvara anului 2012, împreună cu inculpatul P. M. D. și cu inculpatul J. L. D., a racolat-o pe partea vătămată C. Ana M., prin inducere în eroare - promiterea unui loc de muncă la cules de căpșune în Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituției în Germania, în folosul lor, a ajutat la transportarea acesteia în Germania, cu autoturismul, de către inculpat și învinuit, a ajutat la cazarea acesteia la un hotel și la locuința lor din Krefeld, împreună cu inculpatul și cu învinuitul, până în momentul în care toți trei au plasat-o într-un club de noapte, respectiv și-a însușit, împreună cu inculpatul și cu învinuitul, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

      2. în luna octombrie 2012, a ajutat la transportarea parții vătămate M.

      M. C. în Germania, cu autoturismul, de către inculpații C. L. C. și J.

      L. D., cunoscând faptul că aceasta a fost racolată, prin inducere în eroare - promiterea unui loc de muncă la un restaurant în Germania, în scopul exploatării sexuale prin practicarea prostituției în străinătate, în folosul lor, de către inculpatul

      C. L. C., a ajuat la cazarea aceastia la un hotel din localitatea Dusseldorf,

      de către ceilalți doi inculpați, a plasat-o într-un club de noapte, împreună cu ceilalți doi inculpați, a ajutat la exercitarea de acte de amenințare, în mod repetat, de către

      J. L. D. asupra părții vătămate, în perioada în care aceasta a practicat prostituția, respectiv și-a însușit, împreună cu ceilalți doi inculpați, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției,

      întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

    2. Fapta inculpatului C. L. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vara anului 2012, a racolat-o pe partea vătămată M. M. C., prin inducere în eroare - promiterea unui loc de muncă la un restaurant din Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia, în beneficiul său, prin practicarea prostituției în cluburi de noapte din Germania, a transportat-o cu mașina din Jibou în Dej, la începutul lunii septembrie 2012, a cazat-o pe aceasta la pensiunea "DOMNIKA";, pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, timp în care a transportat-o zilnic la locuința unei profesoare pentru învăța unele noțiuni în limba engleză, a cazat-o pentru o noapte la locuința lui din Dej, a transportat-o în Germania, la sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2012, împreună cu inculpații Z. A. și J. L. D., cu autoturismul acestuia, a cazat-o pe partea vătămată la un hotel din localitatea Dusseldorf, împreună cu ceilalți doi inculpați, după care au plasat-o toți trei într-un club de noapte, și-a însușit suma de 700 de euro pe care partea vătămată a câștigat-o din practicarea prostituției în același club, după care a transportat-o la alte cluburi de noapte din localitățile Dusseldorf și Nurenberg, plasând-o în final la clubul FKK Oasis din Nurenberg, pentru a practica prostituția în folosul lui, întrunește

      elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și

      în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

      Fapta inculpatului C. L. C. care, în data de_, a accesat fără drept contul de facebook al părții vătămate, prin încălcarea măsurilor de securitate - utilizarea fără drept a parolei de acces, după care a modificat parola, restricționând astfel accesul părții vătămate la propriul cont de facebook, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 42 alin. 1 și 3 și de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, modif..

      Fapta inculpatului C. L. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, după revenirea în țară a părții vătămate M. M. C., a căutat-o la locuința sa și a contactat-o de mai multe ori pe facebook și telefonic, exercitând, în mod repetat, amenințări cu acte de violență la adresa sa și a familiei sale, inclusiv cu moartea, pentru a o determina să-i remită o pretinsă datorie în cuantum de 1.700 de euro, ce ar fi reprezentat toate cheltuielile pe care le-a realizat pentru transportarea acesteia în Germania, întrunește elementele constitutive ale

      infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 C.pen, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

      Fapta inculpatului C. L. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada octombrie - noiembrie 2012, a înlesnit practicarea prostituției de către D. D. în clubul FKK Oasis din Nurenberg, pe care a transportat-o în Germania cu mașina, și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

      Se impune reținerea art 33 lit. a C.pen. raportat la inculpatul C. L. C.

      , deoarece a comis cele cinci infracțiuni în concurs real.

    3. Fapta inculpatului J. V. care, în luna august 2011, împreună cu inculpații J. L. D. și Z. A., a racolat-o pe victima Bozoșan B. C., prin promiterea unui loc de muncă în străinătate - damă de companie la un club din

Germania, în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea

prostituției în beneficiul lor, a transportat-o pe victimă în Germania cu avionul, în acest scop, în datele de _ și _, cu ajutorul celor doi inculpați, sens în care aceștia i-au trimis bani pentru achiziționarea biletelor de avion, deși cunoșteau situația victimei, a ajutat la primirea și găzduirea victimei la hotelul Etape și la locuința din Krefeld de către cei doi inculpați, în timpul celor două șederi ale acesteia în Krefeld, respectiv și-a însușit, împreună cu inculpații, sumele de bani pe care aceasta le-a câștigat din practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și în formă continuată prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..

Procedând la individualizarea pedepselor, instanța va ține seama de criteriile generale prev.de art.72 C.penal și de prev.art.320/1 al.7 C.pr.pen. Astfel, vor fi avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime,gradul de pericol social concret al faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de legea penală și lezată prin acțiunile antisociale ale inculpaților, împrejurările concrete de săvârșire a faptelor respective, nu în ultimul rând persoana inculpaților, care se află la prima confruntare cu legea penală, au colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există depuse o serie largă de acte doveditoare ale profilului moral și social al acestora. Aceste elemente vor fi avute în vedere de către instanță atunci când va proceda la stabilirea în concret a cuantumului pedepselor și se va orienta spre limita minimă potrivit art.320/1 C.pr.pen. Elementele descrise mai sus și care au stat la baza aplicării pedepselor vor fi avute în vedere de către instanță pentru stabilirea unei modalități de executare a pedepsei rezultante neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum și mod de executare a pedepsei), scopul indicat de art.52 C.penal poate fi atins în cazul tuturor inculpaților.

Astfel se va dispune condamnarea inculpatului J. L. D. , pentru comiterea infracțiunilor de: trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal; proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.penal, se va dispune contopirea acestor pedepse, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani 4 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal, sporită cu 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului

drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Se va face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod penal.

Se va dispune condamnarea inculpatului C. L. C. , pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal; proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal; infracțiunea prev. și ped. de art.42 al.1 și 3 din Legea nr.161/2003 cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare; infracțiunea prev. și ped. de art.44 al.1 din Legea nr.161/2003 cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare și șantaj,

p.p. de art.194 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare .

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.penal, se va dispune contopirea acestor pedepse, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal, sporită cu 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 3 ani închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor

prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal .

Se va face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod penal.

Se va dispune condamnarea inculpatului F. M. A., pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., având în vedere corecta încadrare a faptei realizată prin actul de sesizare a instanței, procedând al respingerea solicitării de schimbare a încadrării juridice solicitate de către avocatul ales al acestui inculpat, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exerci țiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Se va face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod penal.

Se va dispune condamnarea inculpatului J. V. , pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu

art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare și

interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Se va face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod penal.

Se va dispune condamnarea inculpatei Z. A. , pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni

închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Se va face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod penal.

Pentru toți inculpații, în temeiul art.86/1 C.pena, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata termenelor de încercare, de doi ani plus pedepsele aplicate, potrivit art.86/2 C.penal.

În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

  • să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj ;

  • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se va atrage atenția inculpaților asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.

În temeiul art.350 al.3 lit.b C.pr.pen., se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților J. L. D. și C. L. C., dacă nu sunt arestați în altă cauză. Potrivit articolului 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ și până la data punerii în libertate a acestor doi inculpați.

Se va face aplicațiunea prev. art.71 al.5 C.penal, pentru toți inculpații.

Potrivit articolului 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților Z. A. și F. M. A. timpul reținerii de 24 ore din data de _

.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească suma de câte 3.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Condamnă pe inculpatul J. L. D. , fiul lui L. N. și A., născut la data de_, în Dej,cetățean român, domiciliat în localitatea Dej, str. Mărășești, nr.5, bl.F1, ap.10, județ C., fără antecedente penale, CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor de :

  • trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 2 ani 4 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

  • proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 1 an închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea acestor pedepse, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani 4 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal, sporită cu 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de :

- 2 ani și 6 luni închisoare și interzice rea pe 4 ani a exercițiului

drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

penal.

Face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod

În temeiul art.86/1 C.penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal.

În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

  • să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj ;

  • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.

În temeiul art.350 al.3 lit.b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului J. L. D., dacă nu este arestat în altă cauză.

Potrivit articolului 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ și până la data punerii în libertate a inculpatului.

Face aplicațiunea prev. art.71 al.5 C.penal.

Condamnă pe inculpatul C. L. C. , fiul lui L. și E., născut la de_ în loc.Dej, cetățean român, domiciliat în localitatea Dej, str. Dealul Rozelor, nr. 10, bl. A, ap.3, județ C., fără antecedente penale, CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor de :

  • trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

  • proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 1 an închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

  • infracțiunea prev. și ped. de art.42 al.1 și 3 din Legea nr.161/2003 cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 1 an închisoare.

  • infracțiunea prev. și ped. de art.44 al.1 din Legea nr.161/2003 cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

    • 8 luni închisoare

- șantaj, p.p. de art.194 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

- 3 luni închisoare .

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.penal, dispune contopirea acestor pedepse, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani 6 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal, sporită cu 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de :

- 3 ani închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului drepturilor

prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

penal.

Face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod

În temeiul art.86/1 C.penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art.86/2 C.penal.

În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

  • să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj ;

  • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.

În temeiul art.350 al.3 lit.b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C. L. C., dacă nu este arestat în altă cauză.

Potrivit articolului 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ și până la data punerii în libertate a inculpatului.

Face aplicațiunea prev. art.71 al.5 C.penal.

Respinge solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F. M. A. .

Condamnă pe inculpatul F. M. A., fiul lui Gabriel și L. O., născut la data_ în loc.Dej, cetățean român, domiciliat în localitatea Dej, str.

N. T. nr. 48, f.f.l. în C. -N., str. C. T. nr. 227 A, ap.51, județ C., fără antecedente penale, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, p.p. de art.329 al.1 cu art.41 al.2 C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

- 1 an și 2 luni închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului

drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

penal.

Face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod

Potrivit articolului 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul

reținerii de 24 ore din data de_ .

Condamnă pe inculpatul J. V. , fiul lui Traian și R. Aurora, născut la data de_ în loc.Dej, cetățean român, domiciliat în localitatea Dej, str. Vânătorilor nr. 38 A, județ C., fără antecedente penale, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

- 2 ani închisoare și interzicerea pe 4 ani a exercițiului

drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod

penal.

Condamnă pe inculpata Z. A. , fiica lui Augustin și C. M., născută la_ în loc.Dej, cetățean român, domiciliată în localitatea Dej, str. Unirii, nr.

21, ap. 5, județ C., fără antecedente penale, CNP 2., pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, p.p. de art.12 al.1 și al.2 lit.a Legea 678/2001 cu art.41 al.2 Cod penal, cu art.320 ind.1 C.pr.pen., la pedeapsa de :

- 2 ani și 4 luni închisoare și interzi cerea pe 4 ani a exercițiului

drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a,b C.penal

Face aplicațiunea prevederilor articolului 71 și 64 litera a teza II și lit.b Cod

penal.

Potrivit articolului 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul

reținerii e 24 ore din data de_ .

Pentru inculpații Z. A., J. V. și F. M., în temeiul art.86/1 C.pena, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata termenelor de încercare, de doi ani plus pedepsele aplicate, potrivit art.86/2 C.penal.

În baza art.86/3 C.penal, pe durata termenului de încercare, inculpații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

  • să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj ;

  • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

  • să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.359 C.pr.pen., se atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.86/4 C.penal.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească suma de câte 3.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu inculpații arestați și pronunțare cu restul inculpaților.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

A. L. I. D. -P. O.

Plecat C.O., semnează Grefier șef secție penală

Red.A.I./C.B./5 ex.

_ .

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 301/2013. Trafic de persoane