Sentința penală nr. 335/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ Nr. 335/2013

Ședința publică din data de 1 august 2013 Instanța constituită din: Președinte L. A. C.

Grefier A. B.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe condamnatul M. U I. , având ca obiect contestație la executare (art. 461 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului M. u I., av. Micu G., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin intermediul șefului escortei de la Penitenciarul Gherla, un înscris din partea condamnatului M. u I., prin care solicită instanței să se ia act de faptul că nu a formulat această cerere.

      Față de înscrisul depus la dosar, instanța acordă cuvântul participanților.

      Apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului M. u I., solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință exprimată de către condamnat. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

      Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței să constate că cererea nu a fost formulată de către condamnat; cu obligarea condamnatului la plata

      cheltuielilor judiciare către stat.

      T R I B U N A L U L

      Prin cererea înregistrată la data de_ la Tribunalul Cluj, sub numărul_, condamnatul M. U I. a contestat executarea pedepsei închisorii de 12 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, arătând că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de circumstanțele concrete ale speței.

      La data de_, s-a depus la dosarul cauzei, prin intermediul gărzii ce însoțește deținuții de la Penitenciarul Gherla la instanțele de judecată, un înscris din care reiese că cererea având ca obiect contestație la executare nu a fost formulată de către petent, iar acesta nici nu înțelege să și-o însușească fila (10).

      Față de această situație, instanța va constata că cererea având ca obiect contestație la executare înregistrată la data de_ la Tribunalul Cluj, sub număr unic de dosar_, nu a fost formulată de condamnatul M. u I. a.

      În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Micu G. .

      În baza art. 192 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

      H O T Ă R Ă Ș T E

      Constată că cererea având ca obiect contestație la executare înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de_, sub număr unic de dosar_ nu a fost formulată de către condamnatul M. U I. , fiul lui A. și C., născut la data de_, iar acesta nici nu și-o însușește.

      În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Micu G. .

      În baza art. 192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

      Definitivă.

      Pronunțată în ședința publică din data de 1 august 2013.

      PREȘEDINTE

      1. A. C.

        GREFIER

        1. B.

Red. L.A.C./_ /3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 335/2013. Contestatie la executarea pedepsei