Sentința penală nr. 423/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
cod operator 2618
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 423
Ședința publică din 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător
GREFIER: M. E.
Ministerul Public reprezentat prin procuror B. L.
de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de condamnatul C. I., fiul lui G. și M., născut la_, domiciliat în comuna Ip, sat C. de Jos, nr.2, județul Sălaj, deținut la Penitenciarul Baia Mare, privind întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 353/2001 a T. ui Arad.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește condamnatul petent C.
I. .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de 5 iunie 2013 prin registratura instanței
Administrația Penitenciarului Baia Mare a depus adresa nr.D/27240/PBM/_ prin care comunică faptul că petentul condamnat nu poate fi prezentat la termenul stabilit întrucât la data de_ a fost pus în libertate condiționat conform sentinței penale nr. 1350 din_ a Judecătoriei Baia Mare.
Reprezentanta parchetului apreciază că, raportat la adresa Penitenciarului Baia Mare, condamnatul a fost pus în libertate, cererea acestuia de întrerupere a executării pedepsei rămânând fără obiect. Raportat la această împrejurare solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Instanța constatând că nu era necesară desemnarea unui apărător din oficiu și având în vedere aspectele indicate în adresa de la fila 12 din dosar, precum și poziția reprezentantei parchetului, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de_ a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare cererea formulată de condamnatul-petent C. I., deținut în Penitenciarul Baia Mare, privind întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 353/2001 a T. ui Arad, pe motive medicale.
Judecătoria Baia Mare, urmare verificărilor efectuate, a constatat că petentul a fost condamnat de Tribunalul Arad și, prin sentința penală nr. 972/_, în temeiul art. 42 Cod procedură penală raportat la art. 456 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M. .
Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei, la data de_, sub nr. de dosar_, a fost înregistrată pe rolul T. ui M. cererea formulată de condamnatul-petent C. I., deținut în Penitenciarul Baia Mare, privind întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, pe motive medicale.
În motivarea cererii, petentul a susținut că a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare din care a executat aproape 13 ani, arătând că, pe parcursul executării pedepsei, i-au fost afectate funcția masticației și cea digestivă, s-a îmbolnăvit și de ulcer duodenal.
La termenul de judecată din_, instanța a constatat că petentul- condamnat C. I. a fost pus în libertate condiționat în baza sentinței penale nr. 1350 din_ a Judecătoriei Baia Mare, aspect comunicat de Administrația Penitenciarului Baia Mare prin adresa nr. D/27240/PBM/_ .
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța urmează să respingă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. I., ca fiind lipsită de obiect, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul C. I. - fiul lui G. și M., domiciliat în comuna Ip, sat C. de Jos nr. 2, județul Sălaj- ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 90 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D -nul avocat P. G. .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
Red.S.L.R.M../T.red.E.M._ /2 ex.
Copie
Tribunalul Maramureș cod operator 2618
Secția Penală Minuta:
Dosar nr._ Sentința penală nr. 423/_
Hotărăște:
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul C. I. - fiul lui G. și M., domiciliat în comuna Ip, sat C. de Jos nr. 2, județul Sălaj- ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 90 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D -nul avocat P. G. .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE
ss.indescifrabil
- pt.conformitate-
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
18 iunie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat vă înaintăm o copie de pe dispozitivul sentinței penale nr. 423/_ prin care s-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu către dl. avocat P. G. în sumă de 50 lei.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
← Decizia penală nr. 794/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 379/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|