Sentința penală nr. 449/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 449/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe contestatorul-condamnat L.
-D. , având ca cerere contestație la executare (art. 461 C.pr.pen.).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatorul- condamnat apărătorul desemnat din oficiu, av. Moceanu M., cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul L. A. -D., aflat în stare de detenție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că, la data de_, condamnatul a comunicat la dosar, prin Serviciul poștal, un înscris prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, arătând că nu are cunoștință de cererea de contestație la executare și nici nu a împuternicit vreo persoană să formuleze o asemenea cerere în numele său.
De asemenea, se constată că, la data de_, prin fax, Penitenciarul Spital Rahova a comunicat la dosar referatul medical al condamnatului în care se arată că acesta nu poate fi prezentat la instanță datorită afecțiunilor de care suferă.
Față de scriptul comunicat la dosar de către condamnat, instanța acordă cuvântul apărătorului petentului și reprezentantei Parchetului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită instanței să ia act de retragerii a cererii condamnatului și să dispună asupra onorariului avocațial din oficiu, sens în care depune la dosar referat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea contestației la executare și cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr.de mai sus, condamnatul L. A. D. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei privative de libertate ce i s-a aplicat.
Prin scriptul depus la dosar în data de_, acest condamnat a susținut că nu el a formulat această cerere și nu și-o însușește. În aceste condiții, instanța va lua act de faptul că cerere de întrerupere a executării pedepsei formulată în numele condamnatului L. A. D. nu este însușită de către acesta.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu, av.Mocean M., în sumă de 100 lei se va suporta de la FMJ.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de faptul că cererea formulată în numele condamnatului L. A. D., fiul lui A. și F., născ.la_, deținut în Penitenciarul Spital Rahova, nu este însușită de către acest condamnat.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, av. Mocean M., se suportă de la FMJ.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
I. M. S.
Red.A.I./Dact.A.I 2 ex.,_ .
← Decizia penală nr. 123/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 442/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|