Sentința penală nr. 516/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 516/2013
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.
Grefier: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe contestatorul-condamnat B.
F. , având ca obiect contestație la executare (art. 461 C.pr.pen.).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatorul- condamnat apărătorul desemnat din oficiu, av. L. M. -S., cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul B. F., aflat în stare de detenție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că, prin reprezentantul escortei, condamnatul a comunicat la dosar un înscris prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, arătând că cererea de contestație la executare nu a fost formulată de el și solicită respingerea ei.
Față de scriptul comunicat la dosar de către condamnat, instanța acordă cuvântul apărătorului acestuia și reprezentantei Parchetului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită instanței să ia act de înscrisul depus la dosar de către condamnat și să dispună asupra onorariului avocațial din oficiu. Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de poziția procesuală a condamnatului, urmând ca plata cheltuielilor judiciare să rămână în
sarcina stat.
T R I B U N A L U L
Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ s-a solicitat contestat executarea pedepsei de 25 ani închisoare aplicată condamnatului B. F. .
În urma verificărilor efectuate instanța a constatat că B. F. se află în executarea pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 149/_ a Tribunalului Satu Mare și că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul Gherla.
Pentru termenul de judecată din data de_ condamnatul B. F. a comunicat instanței prin intermediul administrației locului de deținere că nu a formulat vreo contestație la executare, motiv pentru care instanța urmează a lua act de această împrejurare, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Ia act că cererea având ca obiect contestarea executării pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 149/_ a Tribunalului Satu Mare condamnatului B. F., fiul lui I. și L., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla nu a fost formulată de acesta.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. L. M. S.
) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. M. S.
Red. S.T./_ / 3 ex.
← Sentința penală nr. 77/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 447/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|