Sentința penală nr. 54/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 54/D/2013
Ședința publică din data de 21 februarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE A. Ț.
Grefier T. H.
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de către contestatorul G. P. C., deținut în Penitenciarul Gherla.
La apelul nominal se prezintă contestatorul din Penitenciarul Gherla, aflat în stare de detenție, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. Mihalache Larisa, cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin PROCUROR:
D. CRĂCIUNESCU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, contestatorul învederează instanței că înțelege să-și retragă contestația formulată în cauză.
Față de această împrejurare, tribunalul acordă cuvântul participanților.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită a se lua act de poziția contestatorului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul contestatorului, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de contestator și acordarea onorariului avocațial din FMJLC.
Contestatorul având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea cererii.
T R I B U N A L U L
La data de_ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus contestația la executare formulată de condamnatul G. P. C., aflat în Penitenciarul Gherla în executarea unei pedepse privative de libertate, cererea nefiind motivată.
La termenul de astăzi, prezent în fața instanței de judecată, condamnatul a solicitat a se lua act de retragerea prezentei contestații la executare.
Pe cale de consecință, față de manifestarea de voință a condamnatului instanța va lua act de retragerea prezentei contestații la executare.
În baza art. 189 C.p.pen. instanța va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu, cuvenit av. Mihalache Larisa I., care se va avansa din FMJ.
În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. instanța va obliga pe condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 140 lei din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul G.
C., fiul lui I. și F., născut la data de_, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av.Mihalache Larisa I. ), sumă care se avansează din FMJ.
Obligă condamnatul la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. T. H.
Red. A.Ț./A.Ț.
2 ex/_
← Sentința penală nr. 497/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 86/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|