Sentința penală nr. 530/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 530/2013

Ședința publică din data de 5 decembrie 2013 Instanța compusă din:

Președinte: A. Ț. Grefier: A. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul C. C.

cauza având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul C.

C., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. R. C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D.

C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a comunicat prin fax în data de 25 noiembrie 2013 și a fost înregistrat prin serviciul registratură al instanței în data de 27 noiembrie 2013, răspunsul la adresa efectuată către Biroul Național Interpol, comunicându-se faptul că, condamnatul a fost arestat în Spania la data de_ în baza mandatului european de arestate nr. 14/E/2011 din data de_ emis de T. ul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ .

Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței în data de 2 decembrie 2013, răspunsul la adresa efectuată către T. ul Bistrița-Năsăud - Biroul de executări penale, fiind comunicate datele solicitate în privința condamnatului.

Instanța întreabă participanții dacă mai au cereri de formulat sau excepții de ridicat prealabile dezbaterii judiciare a cererii.

Atât apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu au de formulat alte cereri în probațiune sau de ridicat excepții.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată că cererea este în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Reprezentanta Ministerului Public, apreciază că sunt întrunite dispozițiile art. 461 lit. d C.p.p. motiv pentru care concluziile sale sunt de admitere a contestației la executare și de deducere a perioadei executate de către contestator în Spania conform art. 15 din Legea nr. 302/2004 și conform art. 88 C.pen.

începând cu data de_ până la data de_ pentru că la data de_, deja figurează ca arestat în România.

Din datele existente la dosar rezultă faptul că, condamnatul a fost arestat în Spania în data de_, acest lucru este confirmat de către Biroul Național Interpol și de instanța de executare, motiv pentru care concluziile sale sunt de admitere în acest sens, urmând ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul C. C., având în vedere că în perioada_ -_, condamnatul a fost reținut în Spania în baza unui mandat european de arestare și în data de_ a fost predat autorităților române, solicită instanței să admită contestația la executare pentru această perioadă. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Condamnatul C. C., având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus.

T R I B UN A L U L

La data de_ s-a înregistrat pe rolul T. ului Cluj sub nr. de mai sus, contestația la executare formulată de condamnatul C. C., aflată în executarea unei pedepse de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 12/F/_ a T. ului Bistrița Năsăud, definitivă prin neapelare la data de_, solicitând deducerea perioadei_ -_, în care a fost arestat provizoriu în Spania, în vederea predării către România.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 12/F/_ a T. ului Bistrița Năsăud, definitivă prin neapelare la data de_, a fost condamnat inculpatul C.

C. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 al. 1, 2 C.pen., art175 al. 1 lit. c și al. 2 C.pen. cu art. 37 lit. b C.pen., fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 14 din data de_ .

Acest mandat de executare nu a putut fi pus în executare, deoarece condamnatul a plecat în străinătate, fiind depistat în Spania și arestat provizoriu de către autoritățile judiciare ale acestei țări la data de_ în baza mandatului european de arestare nr. 14/E/_ emis de T. ul Bistrița- Năsăud în vederea predării sale către România. Autoritățile române au procedat la preluarea condamnatului C. C. din custodia autorităților spaniole la data de_, la aceeași dată fiind depusă în arestul Direcției Generale de Poliție a Mun. București, fiind încarcerat ulterior în Penitenciarul Gherla.

Aflat în Penitenciarul Gherla, la data de_ condamnatul formulează prezenta contestație la executare, invocând prevederile art. 461 lit. d C.p.pen., respectiv solicită deducerea din durata pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 12/F/_ a T. ului Bistrița Năsăud a perioadei arestului provizoriu în Spania, respectiv perioada _ - _ .

La dosarul cauzei a fost depus mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 14 din data de_ și adrese din partea T. ului Bistrița Năsăud și a

CENTRULUI DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚI. AL - INTERPOL- BIROUL SIRENE- BUCUREȘTI (filele 14-40).

Raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că prezenta contestație la executare este întemeiată, în condițiile în care conform art. 15 al. 1 din Legea nr. 302/2004 durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române.

A rezultat astfel, că condamnatul a fost arestat provizoriu în Spania, în baza mandatului european de arestare nr. 14/E/_ emis de T. ul Bistrița- Năsăud, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Drept urmare, atâta timp cât condamnatul C. C. a fost arestat provizoriu în străinătate, în îndeplinirea unei cereri formulate în temeiul Legii nr. 302/2004, se impune deducerea perioadei arestului din pedeapsa aplicată. În același sens, s-a pronunțat și instanța supremă prin decizia nr.22/2009 pronunțată în interesul legii.

Pe cale de consecință, tribunalul, în baza art. 461 lit. d C.p.pen. și art. 15 al. 1 din Legea nr. 302/2004 va admite contestația la executare formulată de condamnat și va deduce din durata pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 12/F/_ a T. ului Bistrița Năsăud, definitivă prin neapelare la data de_, perioada arestării provizorii dispusă în vederea predării către România, din data de _ până la data de _ .

În baza art. 189 C.p.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu R. C., sumă care se va avansa din FMJ.

În baza art. 192 al.3 C.p.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului dosar în care se include și suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

În baza art. 461 lit. d C.p.pen. și art. 15 din Legea nr. 302/2004 admite contestația la executare formulată de condamnatul C. C. , fiul lui natural și V., născut la data de_, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.

Deduce din durata pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 12/F/_ a T. ului Bistrița Năsăud, definitivă prin neapelare la data de_, perioada arestării provizorii dispusă în vederea predării către România, din data de _ până la data de _ .

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu av.R.

  1. , sumă care se avansează din FMJ.

    Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului dosar în care se include și suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, rămân în sarcina statului.

    Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. Ț. A. B.

Red. A.Ț./A.Ț.

2ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 530/2013. Contestatie la executarea pedepsei