BEŢIA VOLUNTARĂ COMPLETĂ OBLIGARE LA TRATAMENT MEDICAL. RECURS. PRINCIPIUL NON REFORMATIO IN PHUS
| Comentarii |
|
Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool nu înlătură caracterul penal al faptei.
în recursul inculpatului instanţa nu poate lua măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, întrucât ar încălca principiul non reformatio in peius, consacrat prin dispoziţiile art. 3858 din Codul de procedură penală.
(Secţia penală, decizia nr. 2598 din 7 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 288 din 25 noiembrie 1999, Tribunalul Arad, Secţia penală a condamnat, printre alţii, pe inculpatul G.l. la 2 ani închisoare, pentru săvârsirea infracţiunii de trecere frauduloasă a
frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 68 lit. b din Legea nr. 56/1992.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în noaptea de 7 octombrie 1999, inculpatul, împreună cu ceilalţi trei coinculpaţi, condamnaţi în cauză, au trecut fraudulos frontiera României cu Ungaria, unde au fost reţinuţi de autorităţile maghiare, care i-au predat apoi celor române.
împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, în termen legal, inculpatul, care o consideră netemeinică şi nelegală, deoarece, în momentul trecerii graniţei era într-o stare avansată de ebrietate şi nu şi-a dat seama de ceea ce face, solicitând ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, să se dispună achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. 1 lit. e din C. pr. pen.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin decizia nr. 67 din 14 februarie 2000, a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, apreciind că, faptul de a nu-şi fi dat seama de consecinţele faptei săvârşite nu constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, în sensul dispoziţiilor art. 49 din C. pen.
în termen legal, decizia a fost atacată cu recurs, prin care inculpatul, invocând acelaşi motiv de netemeinicie şi nelegalitate examinat şi cu prilejul soluţionării apelului, consideră că, dată fiind starea sănătăţii sale, se impune achitarea sa şi obligarea la tratament medical.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, dar pentru alte motive, astfel cum vom arăta în continuare.
1. Potrivit dispoziţiei cuprinse în art. 49 alin. 1 din C. pen., beţia completă produsă de alcool sau alte substanţe, constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei săvârşite, în situaţia în care s-a datorat unor împrejurări independente de voinţa făptuitorului.
Revenind la cauză, se constată, din coroborarea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi (I.A., F.l. şi Z.I.) cu cele ale lui G.l. că, în data de 7 octombrie 1999, după ce au lucrat la strâns porumbul de pe tarlalele unor gospodării din localitatea Pecica, judeţul Arad, au mers la restaurant, unde au consumat băuturi alcoolice în cantitate mare (vodcă şi bere), hotărând să treacă în Ungaria pentru a găsi de lucru.
Dealtfel, inculpatul G.l. este un consumator „înrăit” de băuturi alcoolice, fiind suferind de
alcoolism cronic, care a condus la modificarea psihopatoidă a personalităţii, fiind internat în anumite perioade (1996; 1997; 1998 şi 1999) la Secţia de Psihiatrie a Spitalului municipal din Sighetu Marmaţiei (Certificat medical nr. 6675 din 6 decembrie 1999, fila 23 din dosarul Curţii de Apel Timişoara).
Or, şi în seara săvârşirii faptei, el nu se afla în această stare, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, ci dimpotrivă, dorind să bea peste măsură, împreună cu ceilalţi, după care au hotărât să plece în Ungaria, dându-şi seama că mergând, prin porumb, pe câmp şi fără paşapoarte, intrarea lor în Ungaria este ilegală.
2. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 113 din Codul penal, măsura de siguranţă a obligării la tratament medical este o sancţiune de drept penal, care prin definiţie este o măsură de constrângere, şi anume restrictivă de libertate, deoarece ea constă în obligarea celui vinovat de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de a se prezenta în mod regulat la tratament medical, până la însănătoşire.
Această sancţiune se poate dispune numai în situaţia în care făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe prezintă pericol pentru societate.
Singurele organe de specialitate care se pot pronunţa asupra situaţiei respective sunt cele sanitare, care au obligaţia de a constata că boala sau intoxicarea făptuitorului cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe este cronică; altfel spus, are un caracter de durată şi nu poate fi uşor înlăturată, ceea ce îl face periculos pentru societate, stare asupra căreia, aceleaşi organe trebuie să-şi dea avizul.
în speţă, inculpatul a avut, după cum menţionam anterior, numeroase internări psihiatrice pentru consum cronic de alcool, însă medicii nu s-au pronunţat nici în sensul că, acesta este intoxicat cronic cu alcool, nici că, se impune măsura obligării la tratament medical. De altfel, chiar dacă inculpatul ar fi primit o asemenea recomandare, instanţa nu poate dispune luarea acestei măsuri de siguranţă cu caracter personal, restrictivă de drepturi, întrucât ar încălca principiul non reformatio in peius, consacrat prin dispoziţiile art. 385® din Codul de procedură penală.
3. Recursul inculpatului este fondat însă, sub aspectul cazului de recurs prevăzut de art. 3859
alin. 1 pct. 14 teza întâi din acelaşi cod, referitor la aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal.
în acest sens, funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care presupune şi modalitatea ei de executare, ţinându-se seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la condiţiile socio-etice impuse de societate.
în cauză, Curtea apreciază că, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, întrucât condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 81 din C. pen., sunt îndeplinite atât în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, care este de 2 ani închisoare, cât şi referitor la datele ce caracterizează persoana
inculpatului, care este căsătorit, are un copil minor, starea sănătăţii sale este şubredă, se confruntă pentru prima dată cu exigenţele legii penale şi a manifestat o atitudine extrem de sinceră în recunoaşterea faptei săvârşite, determinat fiind de situaţia materială grea în care se află, sperând că dacă ar fi muncit în Ungaria putea aduna mai mulţi bani.
în consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală va admite recursul declarat de către inculpatul G.l. şi va casa hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, de 2 ani închisoare a cărei suspendare condiţionată va fi dispusă, conform art. 81 din C. pen., pe durata termenului de încercare de 4 ani, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor.
| ← CĂLCARE DE CONSEMN. INSTIGARE. COMPLICITATE. DIFERENŢIERE | ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL.... → |
|---|
