ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL. PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE. PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII CIVILE.
| Comentarii |
|
DAUNE MORALE PRETINSE DE LA COMITENT. TERMEN DE PRESCRIPŢIE. DATA DE LA CARE ÎNCEPE SĂ CURGĂ
Ministerul de Interne - în calitate de comitent - nu poate fi ţinut ca răspunzător din punct de vedere civil, pentru acoperirea daunelor morale pretinse de recurenta parte civilă, dacă a intervenit prescripţia răspunderii civile, termenul fiind cel prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv 3 ani, care se socoteşte cu începere de la data săvârşirii faptei.
(Secţia penală, decizia nr. 2518 din 2 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din următoarele:
dosar, constată
Partea civilă B.V., la data de 8 martie 1992 a cerut tragerea la răspundere a inculpaţilor It. col.
D.M. şi col. rez. O.D., pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere nelegală şi cercetare abuzivă.
Prin rechizitoriul nr. 238/P din 14 septembrie 1994, Parchetul Militar Bacău dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. 1 C. pen. şi art. 266 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Prin sentinţa nr. 61 din 30 martie 1995, Tribunalul Militar Teritorial, în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g C. pr. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
A fost respinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 121 şi următoarele C. pen., intervenind prescripţia răspunderii penale.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Secţia Parchetelor Militare şi partea civilă B.V.
Prin decizia nr. 1 din 9 ianuarie 1996, Curtea Militară de Apel a respins apelurile, ca nefondate.
Secţia Parchetelor Militare a atacat cu recurs decizia nr. 1/1996, cale de atac ce a fost admisă de Secţia militară a Curţii Supreme de Justiţie prin decizia nr. 44 din 23 mai 1996.
A fost casată decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 61 din 30 martie 1995, cauza fiind trimisă pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Militar Teritorial.
Rejudecând cauza Tribunalul Militar Teritorial a pronunţat sentinţa nr. 13 din 28 ianuarie 1998, rămasă definitivă prin decizia nr. 60 din 28 mai 1998 a Curţii Militare de Apel, prin care s-a respins apelul declarat de partea civilă.
Partea civilă B.V. atacă cu recurs decizia nr. 60 din 28 mai 1998, cale de atac ce a fost admisă de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia militară, prin decizia nr. 3285 din 15 decembrie 1998. A fost casată decizia şi sentinţa nr. 13 din 28 ianuarie 1998 cu privire la soluţionarea laturii civile, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Tribunalul Militar Teritorial procedează la rejudecarea cauzei şi prin sentinţa nr. 39 din 10 martie 1999 respinge, ca prescrisă, acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.V.
S-a reţinut că B.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000.000 lei, reprezentând daune morale numai împotriva Ministerului de Interne, nu şi împotriva inculpaţilor (conform suplimentului de declaraţie din 10 martie 1999).
în contextul acestui supliment de declaraţie, care echivalează cu precizarea acţiunii, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la despăgubiri al părţii civile stingându-se prin prescripţie.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă, care a solicitat obligarea Ministerului de Interne la plata sumei de 1 miliard lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 104 din 12 octombrie 1999, a respins, ca nefondat, apelul părţii civile B.V. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 10 martie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
în motivarea deciziei se reţine că partea civilă formulează cerere de despăgubiri, potrivit suplimentului de declaraţie, la 10 martie 1999 (ce s-a echivalat cu o precizare de acţiune) s-a îndreptat cu aceste pretenţii doar împotriva Ministerului de Interne (nu şi împotriva inculpaţilor) pentru a fi obligat a-l desdăuna cu 300.000.000 lei daune morale (majorate în apel la 1 miliard de lei), pretenţie ridicată cu mult peste termenul general de prescripţie a răspunderii civile de 3 ani, prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, deoarece se socoteşte cu începere de la data săvârşirii faptelor penale, de către inculpaţi (prepuşi ai Ministerului de Interne), adică în luna octombrie 1988.
Aşa fiind - dreptul la acţiunea civilă, pentru despăgubire al părţii civile, s-a stins prin prescripţie.
Nemulţumit şi de această decizie, în termenul legal, partea civilă B.V. prin mandatarul său B.I., a declarat recurs, solicitând să i se acorde „dreptul la despăgubire” şi să se ţină cont că-l nemulţumeşte şi felul cum s-a rezolvat „latura penală”.
Recursul este nefondat.
Curtea, verificând actele dosarului în raport de cele două critici aduse de partea civilă, precum şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. 4, art. 3852 raportat la art. 362 C. pr. pen., urmează să constate următoarele.
Partea civilă, potrivit art. 3852 şi art. 362 lit. d C. pr. pen. poate face recurs numai „în ce priveşte latura civilă” şi deci cererea sa, de reverificare şi a laturii penale a cauzei de faţă, este nelegală.
Se mai constată apoi cu privire la acelaşi motiv de recurs că, partea civilă ignoră total şi faptul că sub aspectul laturii penale - atât sentinţa penală nr. 13 din 28 ianuarie 1998 a Tribunalului Militar
Teritorial Bucureşti, precum şi decizia penală (din apel nr. 60 din 28 mai 1998 a Curţii Militare de Apel, au rămas definitive şi deci au intrat sub puterea lucrului judecat, de la 15 martie 1998 - când se pronunţă decizia penală nr. 3285 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia penală nr. 3285 din 15 decembrie 1998 a casat cele două hotărâri sus-menţionate numai sub aspectul laturii civile, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi în aceste condiţii s-a rejudecat doar latura civilă şi s-au pronunţat sentinţa nr. 39 din 10 martie 1999 şi decizia penală nr. 104 din 12 octombrie 1999 - ce fac obiectul recursului de faţă.
Trecând la analiza celui de al doilea motiv de recurs, cel privitor la nesoluţionarea favorabilă a pretenţiilor civile, formulate de recurent, de asemenea, urmează a se vedea că, hotărârile atacate sunt legale şi temeinice.
Se va reţine că temeinic şi cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, Ministerul de Interne nu mai poate fi ţinut ca răspunzător din punct de vedere civil, pentru acoperirea daunelor morale pretinse de recurenta parte civilă, intervenind prescripţia răspunderii civile, în condiţiile deja analizate în această decizie, în cele sus-menţionate.
în consecinţă, văzând că, cele două instanţe, a căror hotărâri sunt atacate, prin recursul de faţă, nu au comis erori şi nici omisiuni în aplicarea prevederilor legale ce reglementează instituţia prescrierii răspunderii penale şi civile (art. 15 C. pr. pen. şi 122-124 C. pen., art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958), vor fi menţinute ca temeinice şi legale, iar recursul părţii civile respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. pr. pen.
| ← ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ÎNCHISORII. CAZUL PREVĂZUT... | INFRACŢIUNE CONTINUATĂ. CONDIŢII. FURT CALIFICAT CARE A... → |
|---|
