CSJ. Decizia nr. 917/2000. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 917/20003
Dosar nr. 3832/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 594 din 24 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul R.P. la 5 ani închisoare în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului R.P. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, deducându-se prevenţia conform art. 88 alin. (1) C. pen., de la 29 ianuarie 2002, la zi.
În conformitate cu art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a luat act că părţile vătămate S.C. L. S.A. şi V.C. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 29 ianuarie 2002, în jurul orelor 13,00, inculpatul R.P., împreună cu numitul P.G. s-au deplasat la magazinul alimentar S.C. L. S.A., unde inculpatul a solicitat părţii vătămate V.C. (vânzătoare) un cartuş LM şi un cartuş KENT.
În acel moment, inculpatul avea asupra sa suma de 40.000 lei, iar P.G. suma de 80.000 lei, conform declaraţiilor date în faza de urmărire penală, iar contravaloarea celor două cartuşe de ţigări era de 560.000 lei.
Martora S.M., vânzătoare în acelaşi magazin, având dubiu cu privire la solvabilitatea celor doi, a solicitat părţii vătămate V.C. să nu dea cartuşele de ţigări până nu primeşte banii.
În aceste condiţii, inculpatul a cerut să vadă dacă cele două cartuşe de ţigări sunt sigilate. În momentul în care partea vătămată ţinea în mână cartuşele de ţigări, arătându-i inculpatului sigiliul pentru a se convinge, acesta a smuls bunurile din mâna părţii vătămate, părăsind în fugă locul comiterii faptei, fiind urmat şi de P.G.
Lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 18, aflaţi în zona comiterii faptei, alertaţi de strigătele părţii vătămate au procedat la urmărirea inculpatului, care în momentul imobilizării avea asupra sa cele două cartuşe de ţigări sustrase.
Bunurile au fost restituite părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Faţă de P.G. s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărire penală, motivat de faptul că acesta nu a executat acte de înlesnire sau ajutor al inculpatului, în momentul săvârşirii faptei penale sau ulterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul R.P., susţinând că, fapta comisă constituie infracţiunea de furt calificat. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 527/ A din 30 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, atât în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, cât şi referitor la pedeapsa aplicată.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său a criticat hotărârile pronunţate pentru motivele de casare cuprinse la pct. 17 şi 14, ale art. 3859 C. proc. pen., reiterând în esenţă criticile formulate şi în faţa instanţei de apel referitoare la încadrarea juridică dată faptei şi la pedeapsa aplicată.
S-a motivat, în sensul că, sustragerea cartuşelor de ţigări din mâna părţii vătămate nu s-a făcut prin violenţă, acestea fiind pur şi simplu luate, iar nu smulse. Totodată, s-a arătat că faţă de circumstanţele reale ale faptei şi personale ale inculpatului, dar şi ţinând cont de prejudiciul modic cauzat, pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum prea mare, solicitându-se redozarea acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt în baza materialului probator administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanţă cu prevederile legale, iar pedeapsa judicios individualizată, situaţie în care recursul urmează să fie respins, ca atare.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, în sensul că nu a smuls din mâna acesteia cartuşele de ţigări, nu poate fi primită, întrucât, din situaţia de fapt corect reţinută de instanţe şi descrisă în partea expozitivă a hotărârii, rezultă că, partea vătămată, atenţionată fiind de colega sa martora S.M. asupra comportamentului dubios al celor doi, inculpatul şi învinuitul P.G., nu a înţeles să înmâneze acestora cartuşele de ţigări solicitate spre cumpărare, cerându-le mai întâi banii. Prin urmare, văzând că nu poate ajunge uşor, în posesia cartuşelor, inculpatul, sub pretextul că vrea să verifice ceva, a cerut să le vadă de aproape, situaţie în care, în mod firesc, partea vătămată având rezerve asupra bunelor intenţii ale inculpatului, nu le-a lăsat nici un moment din mână, aşa încât, sustragerea nu se putea face decât prin violenţă, adică prin smulgere, pentru că, în caz contrar, nu s-ar putea explica comportamentul precaut al vânzătoarei.
Aşadar, apărarea inculpatului în sensul arătat, este singulară şi contrazisă de probele administrate la dosarul cauzei (declaraţiile martorei S.M. şi ale părţii vătămate V.C., demonstrând doar intenţia acestuia de a se sustrage răspunderii penale şi consecinţelor condamnării. Totodată, este adevărat că, ulterior, partea vătămată V.C., a arătat că nu îşi mai aminteşte exact cum s-au petrecut faptele, că practic inculpatul nu i-a smuls din mână cartuşele de ţigări, ci doar i le-a luat, însă această susţinere urmează să fie înlăturată, fiind în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută pentru argumentele mai sus expuse şi dovedită cu materialul probator administrat în cauză.
Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea Supremă apreciază că faţă de periculozitatea socială concretă a infracţiunii săvârşite, de atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, de faptul că, prin sentinţa penală nr. 452/2000 Tribunalul Bucureşti a mai dispus faţă de inculpat măsura libertăţii supravegheată pe o perioadă de un an pentru acelaşi gen de infracţiuni, tâlhărie, instanţele au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a acesteia, în sensul reducerii cuantumului stabilit.
În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 29 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE M OTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P., împotriva deciziei penale nr. 527/ A din 30 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 29 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← ACCIDENT DE CIRCULAŢIE. PARTE RESPONSABILĂ CIVILMENTE.... | CSJ. Decizia nr. 231/2000. Penal → |
|---|
