VIOLAREA DE DOMICILIU. VARIANTA AGRAVATĂ EXCEPTARE DE LA GRAŢIEREA PREVĂZUTĂ PRIN LEGEA NR. 137/1997. OMISIUNEA SOLUŢIONĂRII ACŢIUNII CIVILE. NULITATE
| Comentarii |
|
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, nu beneficiază de graţiere, printre alţii, şi cei care au săvârşit infracţiunea de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal.
Menţiunea din considerentele hotărârii privind recuperarea prejudiciului, nu este de natură a acoperi nulitatea produsă prin omisiunea instanţei de a rezolva acţiunea civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală.
(Secţia penală, decizia nr. 2588 din 7 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursului în anulre de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 278 din 10 aprilie 1998, pronunţată de Judecătoria Strehaia a fost condamnat inculpatul C.D.A. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu,
prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen. şi la 1 an închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 C. pen.
în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, ambele pedepse au fost graţiate în întregime şi condiţionat.
Motivând astfel, instanţa a reţinut că, în noaptea de 12 martie 1997, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea părţii vătămate S.A., producând stricăciuni (spargerea geamurilor şi dislocarea unei ferestre) în valoare de 200.000 de lei.
Hotărârea de mai sus a rămas definitivă prin nerecurare.
împotriva ei a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, criticând-o sub următoarele două aspecte:
- pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea legii, prin aceea că, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea -nr. 137/1997, nu beneficiază de graţiere, printre alţii, cei ce au săvârşit infracţiuni de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen., aşa cum s-a reţinut în cauză;
- pe de altă parte, deşi partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală, cu suma de 200.000 de lei, ulterior, în faţa instanţei, nemaifăcând nici o precizare, se impunea ca, potrivit art. 346 alin. 1 C. pr. pen., instanţa să se pronunţe şi asupra acţiunii civile, situaţie în care menţiunea din considerente, în sensul că prejudiciul a fost recuperat, este lipsită de temei faptic şi juridic.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 409 C. pr. pen. şi 410 alin. 1, partea I, pct. 71 C. pr. pen.,. texte prin prisma cărora vor fi examinate aceste critici, constatându-se a fi fondate pentru cele ce urmează:
într-adevăr, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, nu beneficiază de graţiere, printre alţii, şi cei care au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen.
Or, în speţă, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
în aceste condiţii, constatând că pedeapsa de 2 ani închisoare este graţiată conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, care exceptau de la graţiere pedeapsa aplicată acestor infracţiuni.
Pentru acest considerent, critica este fondată, recursul în anulare fondat şi conform art. 4141 C. pr. pen. combinat cu art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., se va admite, hotărârea definitivă fiind casată sub acest aspect şi rejudecând în limitele casării, vor fi înlăturate dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 în ce priveşte pedeapsa de 2 ani aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen.
în acelaşi timp, se va face aplicarea art. 81 C. pen. cu privire la aceeaşi pedeapsă, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării ei, pe un termen de încercare de 4 ani, în condiţiile art. 82 C. pen.
întemeiată este şi cea de a doua critică - vizând omisiunea soluţionării acţiunii civile adiacentă celei penale.
Intimata parte vătămată, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. 2 C. pr. pen., s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri în sumă de 200.000 lei, prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 21 iulie 1997 şi aflată la fila 6 dosar urmărire penală.
Deşi prezentă în faza judecăţii, partea civilă nu a mai făcut alte precizări, dar nici nu a revenit asupra constituirii iniţiale de parte civilă.
In această situaţie, se impunea ca instanţa să lămurească atitudinea procesuală a acestei părţi în raport de declaraţia iniţială şi să se pronunţe prin hotărârea de condamnare, conform art. 346 alin. 1
C. pr. pen., asupra acţiunii civile cu care fusese învestită.
Menţiunea din considerentele hotărârii privind recuperarea prejudiciului, nu este de natură a acoperi nulitatea produsă prin omisiunea instanţei de a rezolva acţiunea civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 346 C. pr. pen.
într-o asemenea situaţie, constând în omisiunea rezolvării acţiunii civile, instanţa nu a rezolvat fondul cauzei, desigur cu referire la latura civilă a cauzei, ceea ce atrage o casare cu trimitere a cauzei la aceeaşi instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen.
Cu ocazia rejudecării, în limitele casării, instanţa de trimitere va soluţiona acţiunea civilă în raport de atitudinea procesuală a părţii civile, de probele administrate în cauză, respectând atât dispoziţiile art. 14 C. pr. pen. şi art. 998 C. civ., cât şi pe cele ale art. 346 C. pr. pen.
| ← RECURS ÎN ANULARE. LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL FAPTĂ... | TÂLHĂRIE. CONCURS DE INFRACŢIUNI. JUDECATĂ. OBIECTUL JUDECĂŢII → |
|---|
