CSJ. Decizia nr. 633/2002. Penal. Art.276 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.633DOSAR NR. 4702/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr.547/A din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat T.I., lipsind partea civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate.
Apărătorul a lăsat la aprecierea instanţei admiterea recursului parchetului care vizează primul motiv de recurs şi a cerut respingerea ca nefondat al celui de-al doilea motiv de recurs.
În recursul inculpatului a solicitat admiterea recursului în sensul menţinerii cuantumului pedepsei şi suspendării executării acesteia.
Procurorul a cerut admiterea recursului inculpatului pentru primul motiv invocat în recursul parchetului.
Inculpatul a cerut admiterea recursului său şi respingerea recursului parchetului.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.28 din 29 martie 2000, Tribunalul Călăraşi a dispus condamnarea inculpatului L.I., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art.276 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi la 3 ani închisoare, în baza art.208-209 lit.g cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, urmând ca, în final, inculpatul să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art.81-82 Cod penal, pe termen de încercare de 5 ani.
Inculpatul a fost obligat la 4.044.840 lei despăgubiri civile către Societatea de Servicii de Management Feroviar.
În fapt, inculpatul L.I., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în noaptea de 22 spre 23 septembrie 2000, a sustras de la semnalele C.F.R., din staţia Dâlga, funii din cupru, în valoare de 1.572.896 lei, iar în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2000, de la aceeaşi unitate, funii din cupru, în valoare de 2.471.993 lei, în ambele cazuri, punându-se în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată.
Prin Decizia nr.547 din 5 septembrie 2002, Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr.28 din 29 martie 2000 (dosar nr.703/2002) a Tribunalului Călăraşi şi deciziei penale nr.547 din 5 septembrie 2000 (dosar nr.1713/2002) a Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, privind pe inculpat,considerând hotărârile nelegale şi netemeinice, pentru neaplicarea dispoziţiilor art.36 şi art.85 Cod penal şi greşita individualizare a pedepsei.
În dezvoltarea recursului Parchetul a arătat:
1. Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr.2 din 4 ianuarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, fiind arestat în perioada 9 octombrie 2000 – 22 august 2001, iar prin sentinţa penală nr.227 din 5 iunie 2001 a Judecătoriei Videle, la o pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni închisoare.
Având în vedere că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu o faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare condiţionată a executării pedepsei (10 luni închisoare pe termen de încercare 2 ani şi 10 luni – sentinţa penală nr.227 din 5 iunie 2001 a Judecătoriei Videle), se impunea aplicarea dispoziţiilor art.85 Cod penal, referitoare la anularea suspendării condiţionate.
De asemenea, prezenta faptă este concurentă şi cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, prin sentinţa penală nr.2 din 4 ianuarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel că erau incidente şi dispoziţiile art.36 Cod penal.
2. Conform dispoziţiilor art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul L.I. a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la două date diferite, pe timp de noapte, săvârşind atât o infracţiune de furt calificat, cât şi o infracţiune de distrugere şi semnalizare falsă.
Având în vedere modalitatea şi împrejurările în care a acţionat inculpatul, precum şi antecedentele penale ale acestuia, condamnat tot pentru infracţiuni prevăzute de art.208-209 Cod penal, art.276 Cod penal şi art.217 Cod penal -, se apreciază că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, iar pedeapsa minimă de 3 ani închisoare, nu poate duce la atingerea scopului legii penale, prevăzut de art.52 Cod penal.
De asemenea, în urma aplicării art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, în prezenta cauză, precum şi a dispoziţiilor art.36 şi art.85 Cod penal, se impunea aplicarea unui spor, la pedeapsa rezultantă.
Avându-se în vedere cele expuse, Parchetul a cerut admiterea recursului, în baza art.3859 alin.1 pct.14 şi pct.171 Cod procedură penală şi art.38515 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Împotriva aceleiaşi hotărâri, în termen legal, a declarat recurs şi inculpatul L.I., invocând şi el art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală, referitor, la greşita individualizare a pedepsei şi susţinând că, greşit, instanţa de apel i-a înlăturat suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dispusă de prima instanţă.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că, în principiu, fiecare dintre ele, poate fi întemeiat, în condiţiile verificării, prin probe, de netăgăduit, a împrejurărilor, la care se face referire, în motivarea lor.
În dosar, însă, nu se poate verifica, în această fază, cele afirmate, neexistând toate hotărârile prin care a fost condamnat inculpatul, lucru absolut necesar, spre a vedea dacă, în adevăr, faptele sunt concurente sau nu şi, în ce măsură, îşi găsea aplicarea art.36 şi 85 din Codul penal.
De asemenea, nu rezultă cu certitudine, dacă inculpatul a executat ori nu ceva din vreuna din pedepsele aplicate.
În raport de hotărârile, la care se face referire în recursul Parchetului dar, şi de cele din cazierul judiciar, urmează a se stabili şi dacă individualizarea criticată de Parchet, dar şi de inculpaţi, este corectă ori nu şi sensul în care, pedeapsa va trebui ori nu modificată, fie şi numai prin modalitatea de executare, ce se va stabili.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat, împotriva deciziei atacate, ce va fi casată, alături de sentinţa primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Călăraşi.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului pentru apărarea din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr.547/A din 5 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Casează Decizia sus-menţionată şi sentinţa penală nr.28 din 29 martie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Călăraşi.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 600/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 636/2002. Penal → |
|---|
