CSJ. Decizia nr. 629/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.629DOSAR NR.4656/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.206 din 2 septembrie 1998 a Tribunalului Prahova şi deciziei penale nr.327 din 20 octombrie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul B.G..
S-a prezentat intimatul inculpat, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D.C., lipsind părţile vătămate.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a cerut admiterea recursului în anulare.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului în anulare.
Inculpatul a susţinut apărarea făcută prin apărător.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Tribunalul Parahova, prin sentinţa penală nr.206 din 2 septembrie 1998, l-a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.G. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a şi e cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
S-a reţinut că, la 13 iunie 1998, inculpatul,împreună cu un alt făptuitor, condamnat în cauză, a lovit şi deposedat de 485.000 lei şi de mai multe obiecte de îmbrăcăminte, pe D.G.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr.327 din 20 octombrie 1998, definitivă prin nerecurare, a respins apelul declarat de inculpat.
În baza art.409 şi art.410 alin.1 partea I pct.7 din Codul deprocedură penală,împotrivacelordouăhotărâriadeclaratrecursînanulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, prin reţinerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art.37 lit.b din Codul penal.
În fundamentarea recursului în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie susţine că la data comiterii infracţiunii din cauză, era împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa considerată prin termen al recidivei încât inculpatul nu putea fi sancţionat ca aflându-se în stare de recidivă.
Prin recursul în anulare s-a cerut casarea hotărârilor, înlăturarea stării de recidivă prevăzute de art.37 lit.b Cod penal şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art.37 lit.b din Codul penal există recidivă postexecutorie când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă a închisorii mai mare de un an.
Totodată, conform art.135 alin.1 lit.a din Codul penal, condamnatul poate fi reabilitat la cerere, de instanţa judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, iar, potrivit art.38 alin.2 din acelaşi cod, la stabilirea stării de recidivă, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Din actele dosarului, rezultă că prin sentinţa penală nr.614 din 17 octombrie 1991, definitivă prin nerecurare, inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunile de furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1, art.209 lit.a, e şi g cu aplicarea art.75 lit.c şi, respectiv, art.208 alin.1, art.224 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
De asemenea, prin sentinţa penală nr.350 din 21 februarie 1991 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 lit.a,e,g raportat la art.224 alin.1, teza a II-a din Codul penal (infracţiune săvârşită la 21 mai 1991, concurentă cu cele pentru care a fostcondamnat la 1 an şi 3 luni închisoare).
Ulterior, Judecătoria Dej, prin sentinţa penală nr.1055/1992, a dispus contopirea pedepselor de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, sporită la 1 an şi 7 luni închisoare.
În executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare, inculpatul a fost arestat de la 7 ianuarie 1992 la 12 mai 1993, fiind liberat condiţionat, având un rest neexecutat de 2 luni şi 25 zile închisoare.
În această situaţie, a unei pedepse rezultante, aplicate pentru un concurs de infracţiuni, termenul va curge de la data executării pedepsei rezultante sau de la considerarea acesteia ca executată, iar durata acestuia se va determina în raport cu condamnarea susceptibilă de condamnare cel mai greu, în cauză, 1 an şi 3 luni închisoare.
Ca atare, termenul de reabilitare judecătorească era conform art.135 alin.1 lit.a din Codul penal, de 4 ani, 7 luni şi 15 zile, calculat de la expirarea duratei pedepsei (7 august 1993), s-a împlinit la 22 martie 1998.
Cum inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii la 13 iunie 1998, instanţele trebuiau să constate că în privinţa pedepselor anterioare de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an închisoare, s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească şi, ca atare, aceste condamnări nu pot constitui primul termen al recidivei.
Neprocedând aşa şi, reţinând, calitatea de recidivist a inculpatului B.G., deşi acesta nu o are, instanţele au pronunţat hotărâri netemeinice şi nelegale, încât, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie va trebui admis, ca întemeiat, casând hotărârile atacate, cu privire la starea de recidivă şi la individualizarea pedepsei.
Se vor înlătura, în consecinţă, prevederile art.37 lit.b Cod penal şi se va reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, în mod corespunzător, în concordanţă cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Se va deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursulîn anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.206 din 2 septembrie 1998 a Tribunalului Prahova şi deciziei penale nr.327 din 20 octombrie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul B.G.
Casează hotărârile sus-menţionate numai cu privire la starea de recidivă şi la individualizarea pedepsei.
Înlătură prevederile art.37 lit.b C.pen. şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a şi e C.pen. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatuluide la 13 iunie 1998la 7 februarie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 604/2002. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 628/2002. Penal → |
|---|
