CSJ. Decizia nr. 638/2002. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.638Dosar nr.5325/2002

Şedinţa publică din 7 februarie2003

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul D.D. deciziei penale nr.724 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală.

S-a prezentat recurentul condamnat, asistat de apărător din oficiu, avocat D.C.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul lasă la aprecierea instanţei admiterea recursului.

Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Condamnatul solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.948 din 10 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul D.D. de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.98/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de fond, pentru a hotărî astfel, a reţinut că în motivarea cererii condamnatul a arătat că familia sa se confruntă cu lipsuri materiale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, reiterând acelaşi motiv.

Prin Decizia nr.724 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul condamnatului.

Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, solicitând întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Curtea constată faţă de ansamblul probator administrat că, în mod corect au fost apreciate împrejurările arătateîn ancheta socială efectuată în cauză, respectiv situaţia materială precară a familiei.

Cum această stare este preexistentă condamnării inculpatului, chiar în situaţia în care ar fi întreruptă executarea pedepsei, această stare de fapt nu ar fi rezolvabilă.

Pe de altă parte, starea familială precară nu face parte dintre condiţiile speciale prevăzute de art.453 lit.c Cod procedură penală, datrorită căreia executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului.

Ca atare, Curtea, în baza prevederilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va respinge, ca nefondat recursul şi-l va obliga pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.D. împotriva deciziei penale nr.724 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 638/2002. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs