CSJ. Decizia nr. 912/2002. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.912Dosar nr.4845/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr.318 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
S-au prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat R.N., apărător desemnat din oficiu, precum şi intimata parte civilă C.M., lipsă fiind intimata parte civilă Spitalul judeţean Bacău.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate şi, în principal, în temeiul dispoziţiilor art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art.174, 175 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.183 Cod penal.
În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.
Intimata parte civilă prezentă a cerut respingerea recursului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat pentru ambele critici formulate, întrucât, pe de o parte, inculpatul dacă nu a acţionat cu intenţia de a-i suprima viaţa victimei, el a acceptat producerea rezultatului, iar pe de altă parte, nu se impune nici redozarea pedepsei, întrucât instanţele au dat eficienţa cuvenită circumstanţelor personale, aşa încât pedeapsa a fost corect individualizată.
Inculpatul, a arătat că este de acord cu apărătorul său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.237 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bacău a fost condamnat inculpatul A.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.i cu aplicarea art.74 lit.a şi 76 lit.a Cod penal.
S-a aplicat şi pedeapsa accesorie.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 septembrie 2001, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.M. 60 de milioane lei, cu titlu de daune materiale şi 50 de milioane lei, cu titlu de daune morale, iar Spitalului judeţean Bacău, suma de 4.028.900 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 15 septembrie 2001, inculpatul A.C., care era sub influenţa băuturilor alcoolice, împreună cu B.C. şi C.V. mergeau la discotecă.
În urma lor mergea victima C.I. care era, de asemenea, sub influenţa alcoolului şi care înjura.
Inculpatul s-a oprit şi a mers în urma celorlalţi doi, pe motiv că îşi satisface necesităţile fiziologice şi, pe motiv că victima îl înjura, l-a lovit cu pumnul în zona feţei, victima căzând pe stradă, din cauza loviturilor primite.
În timp ce victima era jos, inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri în zona capului.
Victima a fost transportată la Spitalul judeţean Bacău unde a decedat la data de 18 septembrie 2001.
Din actele medicale existente la dosar, rezultă că decesul victimei s-a produs în egală măsură ca urmare a lovirii active şi a căderii, ambele categorii de leziuni, produse de fiecare dintre mecanisme, în parte, având potenţial tanatogenerator.
Situaţia de fapt a rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr.347/2002 al Serviciului Medico-Legal Bacău, adresa nr.521/2002 a Institutului Medico-Legal Iaşi, raportul de expertiză medico-legală traumatologică nr.1571/2002 a Institutului Medico-Legal Iaşi, declaraţiile martorilor,toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Tribunalul a considerat că fapta comisă de inculpat constituie infracţiunea de omor calificat şi nu de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a solicitat apărarea, l-a condamnat pe inculpat, în baza art.174, 175 lit.i Cod penal, iar la individualizarea pedepsei, a reţinut circumstanţe atenuante, constând în conduita bună a inculpatului, avută anterior.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, prin Decizia nr.318 din 8 octombrie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru confirmarea hotărârii instanţei de fond care, a dat o greşită încadrare juridică faptei, reţinând infracţiunea de omor, prevăzută de art.174, art.175 lit.i Cod penal, în loc de infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal şi a făcut o greşită individualizare a pedepsei.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a recunoscut constant că după căderea victimei la sol, ca urmare a loviturii pe care i-a dat-o cu pumnul, a continuat să o lovească cu picioarele, în diferite zone ale corpului, în acest sens putând fi citată declaraţia din 17 septembrie 2001, dată când victima încă nu decedase. Acţiunea sa violentă a fost de durată, atâta timp, cât victima a strigat la inculpat să nu-l mai lovească deoarece îl omoară, fiind auzită de martorii C.V. şi B.C., ce se aflau în apropiere, ceea ce l-a determinat pe martorul C.V., să meargă la inculpat şi să-l ia de mână, luându-l cu el.
Or, în raport cu aceste situaţii rezultate din probele amintite, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală traumatologică efectuat de I.M.L.Iaşi, care a conchis că decesul victimei s-a produs, în egală măsură, ca urmare a lovirii active cu un corp dur şi a căderii (filele 101-103) din dosarul de fond, în mod corect, fapta a fost caracterizată ca îmdeplinind elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu a aceleia de lovituri cauzatoare de moarte, mai ales că, în expertiză se menţionează că, fiecare din cele două mecanisme, al lovirii active şi al căderii, a produs leziuni apte să producă decesul victimei.
Rezultă, astfel că, cel puţin, în cazul lovirii victimei, ulterior doborârii ei la pământ, într-un moment în care aceasta nu se mai putea apăra, datorită faptului că se lovise la cap, inculpatul a putut prevedea consecinţele faptei sale şi, chiar dacă, poate nu le-a dorit, le-a acceptat, comiţând, în felul acesta, fapta cu intenţie.
Aşa fiind, primul motiv de recurs, formulat de inculpat apare ca nefondat şi nu poate fi primit.
Dar, prima instanţă, aplicându-i inculpatului pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, prin constatarea în favoarea sa, de circumstanţe atenuante, a făcut şi o corectă individualizare a pedepsei, care reflectă nu numai activitatea anterioară bună a inculpatului dar şi faptul că, în nexul cauzal al faptei, se înscrie nu numai intenţia, dar şi culpa, pentru leziunile tanatogene, produse ca urmare a căderii victimei la sol.
Prin urmare, nici a doua critică, referitoare la greşita individualizare a pedepsei, nu poate fi primită.
În raport cu cele arătate, hotărârea primei instanţe fiind temeinică şi legală şi, pe cale de consecinţă, şi a celei de apel, recursul de faţă apare ca nefondat şi va trebui privit, ca atare, şi respins în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv, la zi.
Văzând şi reglementarea suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C., împotriva deciziei penale nr.318 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 17 septembrie 2001 la 21 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 911/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 914/2002. Penal → |
|---|
