CSJ. Decizia nr. 970/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.970
Dosar nr.3032/2002
Şedinţa publică de la 26 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii M.L.I. şi M.M. împotriva deciziei penale nr.264 A din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.
S-au prezentat recurenţii inculpaţi şi intimaţi în stare de arest, asistaţi de avocatul I.I.I. apărător ales şi intimatul inculpat M.B.E., asistat de avocat C.A., apărător ales.
A lipsit intimata parte civilă P.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sintetizând oral motivele scrise.
Apărătorul inculpaţilor M.L.I. şi M.M. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, susţinând că nu se impune majorarea pedepselor. A solicitat apoi admiterea recursurilor declarate de inculpaţi, criticând decizia atacată cu privire la încadrarea juridică a faptei, susţinând că încadrarea corectă este în art.194 din Codul penal cu privire la infracţiunea de şantaj, solicitând schimbarea încadrării juridice şi reducerea pedepselor.
Apărătorul intimatului inculpat M.B.E., a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, susţinând că decizia instanţei de apel este corectă cu privire la acest inculpat, referindu-se şi la actele depuse la dosarul cauzei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpaţii M.L.I. şi M.M., ca nefondate.
În utlimul cuvânt acordat, inculpatul M.L.I. a regretat comiterea faptei şi a fost de acord cu concluziile apărătorului, inculpatul M.M. a susţinut că a greşit, cerând clemenţă, iar inculpatul M.B.E. a susţinut că este nevinovat şi a fost de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr.86 din 7 februarie 2002, i-a condamnat pe inculpaţii:
M.M. şi M.L.I. la : câte 5 ani şi 6 luni de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a şi e din Codul penal şi la câte 5 ani şi 6 luni de închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.2 din Codul penal, în baza art.33 şi 34 din Codul penal, pedepsele fiind contopite, fiecare inculpat urmând să execute 5 ani şi 6 luni de închisoare, cu aplicarea art.71 din Codul penal, şi pe inculpatul M.B.E. la 2 ani de închisoare, pentru infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
În baza art.81-83 din Codul penal, executarea pedepsei aplicate inculpatului M.B.E. a fost suspendată condiţionat.
Instanţa a menţinut în stare de arest pe primii doi inculpaţi şi le-a dedus tuturor, detenţia preventivă.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ziua de 18 mai 2001, împreună, inculpaţii M. şi L.I.M. au sustras, prin violenţă, bunuri de 1.750.000 lei, de la numitul P.C., pe care, în acest scop, l-au sechestrat în maşina condusă de inculpatul M.B.E.
Inculpaţii au declarat apel.
Inculpaţii M. şi L.I.M. au cerut, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de tâlhărie şi de lispire de libertate în aceea de şantaj, şi, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Inculpatul M.B.E. a cerut, în principal, achitarea de orice penalitate şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală -, prin decizia nr.264/A din 9 mai 2002, a admis apelurile şi, desfiinţând în parte sentinţa:
a) prin aplicarea art.74 şi 76 din Codul penal, a redus, de la câte 5 ani şi 6 luni, la câte 3 ani de închisoare, pedepsele aplicate inculpaţilor M. şi L.I.M., în baza art.33 şi 34 din Codul penal, urmând ca fiecare inculpat să execute 3 ani de închisoare;
b) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 din codul de procedură penală, cu aplicarea art.181 din Codul penal, l-a achitat pe inculpatul M.B.E.
Instanţa de apel a motivat că partea vătămată datora fraţilor M. o sumă de bani, dar că inculpaţii au recuperat pe cale violentă, deci, nelegală, suma cuvenită şi că, în aceste condiţii fapta inculpatului M.B.E., student, nimerit întâmplător în această stare conflictuală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Parchetul şi inculpaţii M. şi L.I.M. au declarat recurs.
Parchetul susţine că nu se justifică nici reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor M. şi L.I.M. şi nici exonerarea de răspundere a inculpatului M.B.E.
În parte, recursul procurorului este întemeiat.
Chiar dacă a observat, în ultimul moment, că inculpaţii M. şi L.I.M. îl lipsesc de libertate, în mod ilegal, pe C.P., de la care, prin violenţă, sustrag anumite bunuri, el era obligat, de lege, să sesizeze poliţia, de cele întâmplate.
Omiţând acest lucru, inculpatul M.B.E. a săvârşit infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
Nu se poate susţine că fapta inculpatului M.B.E., prin conţinutul ei concret, ar fi lipsită de importanţă, cum, greşit, a apreciat instanţa de apel.
Inculpaţii susţin, ca şi în apel, că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi că, în orice caz, li s-au aplicat pedepse excesiv de severe.
Susţinerile celor doi inculpaţi nu sunt întemeiate, în ceea ce îi priveşte, instanţele reţinând corect situaţia de fapt şi încadrând-o corespunzător.
Nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor M. şi L.I.M. Faptele lor sunt grave.
Aşa fiind, în baza art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, recursul parchetului va fi admis, iar hotărârile atacate vor fi casate cu privire la inculpatul M.B.E., care va fi condamnat, pentru infracţiunea de nerenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
Instanţa de recurs apreciază că scopul pedepsei aplicate inculpatului M.B.E. poate fi atins fără executarea acesteia, cum, just a apreciat şi prima instanţă.
În baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi M.L.I. vor fi respinse, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.264/A din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
Casează decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr.86 din 7 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală cu privire la inculpatul M.B.E., pe care, în baza art.262 alin.1 din Codul penal, îl condamnă la 8 luni închisoare.
În baza art.81, 82 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea acestei pedepse, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.
Conform art.359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.L.I. şi M.M. împotriva aceleiaşi decizii. Deduce din durata pedepselor aplicate acestor doi inculpaţi, timpul arestării preventive de la 19 mai 2001 la 26 februarie 2003.
Obligă pe recurenţii M.L.I. şi M.M. la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 967/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 98/2002. Penal → |
|---|
