CSJ. Decizia nr. 98/2002. Penal
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.98 Dosar nr.4254/2002
Sedinţa publică din 10 ianuarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii M.V.M. şi P.F.I. împotriva deciziei penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
S-au prezentat recurenţii inculpaţi M.V.M. şi P.F.I., ambii aflaţi în stare de arest, asistaţi de av. V.D., apărător ales, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaţilor a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt, deoarace luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violenţa sau ameninţări. In subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca neîntemeiate a recursurilor declarate, susţinând că încadrarea juridică dată faptelor şi pedepselor aplicate sunt în concordanţă cu prevederile legale.
Inculpatul M.V.M. a arătat că achiesează la apărările formulate în cauză de apărătorul său, iar inculpatul P.F.I.a cerut reducerea pedepsei.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.129 din 27 mai 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpaţii: M.V.M. şi P.F.I. la câte 8 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a ,c şi e din Codul penal, cu aplicarea art.13 din acelaşi cod.
Pe perioada şi în condiţiile art.71 Cod penal a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 6 martie 2002 şi până la zi.
În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, a constatat reparat prejudiciul, către partea civilă D.C. şi B.S.
A constatat lipsa calităţii procesuale privind pe SC “F.C.”
În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele :
În dimineaţa zilei de 26 aprilie 2002, cei doi inculpaţi au venit din Oradea în Arad, cu ocazia de a sustrage un autoturism marca Daewo Cielo, pe care apoi să-l valorifice. După mai multe căutări în municipiul Arad, în jurul orelor 9,30 au ajuns pe str.Poetului şi în dreptul unui bloc au observat autoturismul marca Daewo Cielo cu nr.de înmatriculare AR-02-MGF. În acelaşi timp au observat că în autoturism pe locul din dreapta se afla o fată. În acest moment au luat hotărârea infracţională de a sustrage autoturismul sens în care şi-au pus pe cap câte o cagulă, pentru a nu putea fi recunoscuţi, inculpatul P.F.I a urcat la volanul autoturismului, iar inculpatul M.V.M. a urcat pe bancheta din spate. Cheile fiind în contact, inculpatul P.F. a pornit autoturismul şi a părăsit locul faptei.
Imediat după ce au intrat în autoturism, inculpatul M.V.M. a cuprins-o pe partea vătămată din spate cu mâinile de după umeri şi de gât, spunându-i să stea liniştită pentru că nu o să i se întâmple nimic. Tototdată i-a pus mâna la gură pentru ca partea vătămată să nu poată striga.
Când au ajuns la bariera CFR de pe str.Poetului, inculpaţii i-au permis părţii vătămate să coboare, şi după ce partea vătămată a coborât inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul sustras la Oradea.
A doua zi ambii inculpaţi l-au căutat pe martorul C.S. din Oradea, căruia i-au oferit spre vânzare autoturismul, însă martorul a refuzat să-l cumpere. Ulterior, inculpaţii l-au găsit pe martorul N.F., tot din Oradea, care a cumpărat maşina sustrasă cu suma de 2.500 DM, bani pe care inculpaţii i-au împărţit în mod egal, fără să-i spună martorului despre provenienţa bunului tranzacţionat.
Prejudiciul în valoare totală de 117.000.000 lei a fost reparat parţial, iar partea vătămată D.C. – proprietarul autoturismului, se constituie parte civilă cu suma de mai sus.
Ambii inculpaţi au recunoscut fapta comisă.
Apelurile declarate de inculpaţi prin care au cerut reducerea pedepselor aplicate, au fost respinse, ca nefondate de Curtea de Apel Timişoara, prin decizia penală nr.297/A din 9 septembrie 2002.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs de inculpaţi, susţinându-se că fapta lor a fost greşit încadrată ca infracţiune de tâlhărie, în loc de furt, deoarece luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violenţe sau ameninţări.
Printr-un alt motiv de casare, se critică hotărârile cu privire la pedepsele aplicate, susţinându-se că acestea sunt prea aspre faţă de comportarea bună avută de ei înainte de comiterea infracţiunii şi comportarea sinceră pe parcursul procesului penal.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art.211 alin.1 Cod penal, furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea , constituie infracţiunea de tâlhărie.
Din examinarea hotărârilor atacate şi a lucrărilor cauzei se constată în ceea ce priveşte încadrarea juridică, instanţele au apreciat corect că fapta inculpaţilor, în condiţiile arătate mai sus, întruneşte cerinţele art.211 alin.2 lit.a, c şi e Cod penal şi nu ale art.208, 209 lit.a şi c Cod penal.
Fapta a fost corect caracterizată ca fiind tâlhărie, întrucât, în speţă,
prin pătrunderea concomitentă în autoturism de către cei doi inculpaţi, mascaţi şi îmbrăcaţi în negru, unul la volan, iar celălalt pe bancheta din spate, cât şi prin acţiunile îndreptate împotriva părţii vătămate, constând în prinderea de umeri şi de gât, precum şi de punerea mâinii la gură,s-a provocat o stare accentuată de panică şi temere părţii vătămate, echivalentă cu starea de ameninţare specifică conţinutului infracţiunii de tâlhărie, care a înfrânt voinţa acesteia, determinând-o să-i lase pe inculpaţi să ia autoturismul, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
Aşa fiind, fapta inculpaţilor constituie infracţiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnaţi, iar nu infracţiunea de furt în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice, considerent pentru care motivul de recurs formulat de inculpaţi este neîntemeiat şi urmează a se respinge.
Nu este, de asemenea, întemeiată critica adusă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, deoarece instanţele au ţinut seama de comportarea sinceră a inculpaţilor pe parcursul procesului penal, dar în acelaşi timp, au avut în vedere şi gravitatea deosebită a faptei săvârşite.
În raport de aceste împrejurări, se apreciază că instanţele au făcut o judicioasă individualizare a pedepselor, dând eficienţa necesară dispoziţiilor art.72 Cod penal.
Faţă de cele arătate şi cum verificând hotărârea atacată în conformitate cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de inculpaţii M.V.M. şi P.F.I., împotriva deciziei penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpaţi, reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 6 martie 2002 la 10 ianuarie 2003.
Obligă inculpaţi la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 10 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 970/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 12/2002. Penal → |
|---|
