Abuz de încredere. Bun dat în custodie de către poliţie
| Comentarii |
|
Persoana căreia i s-a încredinţat de către poliţie un bun în custodie nu săvârşeşte infracţiunea de abuzz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen. dacă dispune de el, folosindu-l sau refuză a-l restitui proprietarului deoarece raportul juridic nu există între custode şi proprietar, ci între custode şi organul de poliţie, faţă de care ea are obligaţia de a nu înstrăina, distruge sau modifica bunul şi de a-l restitui la cerere.
(Secţia penală, decizia nr. 2941 din 19 iunie 2003)
Judecătoria Negreşti Oaş, prin sentinţa penală nr. 98 din 12 aprilie 2000, a dispus achitarea inculpatului B.l. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 C. pen.
Tribunalul Satu Mare, prin decizia penală nr. 50/ R din 13 martie 2001, a admis recursul părţii vătămate şi a condamnat pe inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, cu motivarea că fapta întruneşte elementele constitutive ale acelei infracţiuni deoarece inculpatul a dispus pe nedrept de autoturismul părţii vătămate, pe care îl avea în custodie.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 213 C. pen., infracţiunea de abuz de încredere constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Rezultă, aşa dar, că situaţia premisă a infracţiunii constă în existenţa unui titlu în temeiul căruia făptuitorul deţine bunul, acţiunea sau inacţiunea acestuia raportându-se la conţinutul convenţiei din care rezultă dobândirea detenţiei.
în cauză autoturismul a fost cumpărat de inculpate fără a şti că provine din furt. Ulterior, la 12
august 1997, pe baza unui process-verbal autoturismul a fost lăsat de organele de poliţie în custodia inculpatului, instituindu-se obligaţia de a nu-l înstrăina, distruge sau modifica, precum şi obligaţia de a-l restitui organelor judiciare la solicitarea acestora.
Printr-o ordonanţă a procurorului s-a dispus ridicarea autoturismului în vederea restituirii, astfel că, la 30 aprilie 1998, organelle de poliţie au procedat la preluarea acestuia, iar la 9 iulie 1998 l-au restituit părţii vătămate.
Indisponibilizarea autoturismului de către organelle de poliţie şi lăsarea în custodia inculpatului cu stabilirea unor obligaţii în sarcina sa nu a făcut ca acesta să dobândească deţinerea bunului.
Detenţia, în acest caz, aparţinea organelor de poliţie şi nu inculpatului, între partea vătămată şi inculpate neexistând un raport juridic în temeiul căruia autoturismul să treacă în detenţia legitimă a celui din urmă, astfel încât dispune, -a de bunul respective să-l angajeze răspunderea penală.
Mai este de observat că inculpatul nu avea obligaţia de a restitui părţii vătămate autoturismul, ci organelor de cercetare penală, iar fapta sa de a folosi
autoturismul şi refuzul de restituire către partea vătămată nu dobândeşte caracter penal.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de recurs condamnat pe inculpate pentru o faptă care nu este
prevăzută de legea penală, motiv pentru care recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia atacată şi s-a menţinut sentinţa judecătoriei.
| ← Apărare. Asistenţă juridică asigurată de acelaşi... | Vătămări cauzatoare de moarte. Omor. Raport de cauzalitate → |
|---|
