Cheltuieli judiciare. Obligarea părţii responsabile civilmente

In cazul în care inculpatul nu este obligat la plata despăgubirilor civile, partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată, solidar cu acesta, la plata cheltuielilor judiciare conform art. 191 alin. 3 C. proc. pen.

(Secţia penală, decizia nr. 2487 din 17 mai 2003)

Prin sentinţa penală nr. 330 din 26 noiembrie 2002, Tribunalul Mureş a condamnat B.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e), cu aplicarea art. 13 şi 99 C. pen.

Acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.V. a fost respinsă pentru tardivitatea constituirii de parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 de lei.

Prin decizia penală nr. 21 /A din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, apelul inculpatului a fost respins, cu obligarea sa, solidar cu partea responsabilă civilmente B.D., la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de 400.000 de lei.

Recursul declarat de partea responsabilă civilmente este fondat.

Potrivit art. 191 alin. (3) C. proc. pen., dacă partea responsabilă civilmente este obligată solidar cu inculpatul la repararea agubei, este obligată în mod solidar cu aceasta şi la plata cheltuielilor avansate de stat.

în speţă, inculpatul nu a fost obligat la plata de despăgubiri civile, prima instanţă respingând ca tardiv exercitată acţiunea civilă.

în raport cu această situaţie şi cu dispoziţiile art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., inculpatul minora fost obligat singur la plata cheltuielilor judiciare.

Instanţa de apel, respingând apelul inculpatului, în mod greşit a obligat partea responsabilă civilmente să plătească, solidar cu inculpatul, cheltuieli judiciare statului, decizia fiind nelegală sub acest aspect.

în consecinţă a fost admis recursul declarat de partea responsabilă civilmente şi s-a casat decizia atacată sub aspectul menţionat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cheltuieli judiciare. Obligarea părţii responsabile civilmente