CSJ. Decizia nr. 1467/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1467/2003
Dosar nr. 2808/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea prealabilă înregistrată la 2 iunie 1999, partea vătămată M.M., în calitate de reprezentant al SC M. SRL, cu sediul în Sălişte, judeţul Sibiu, a solicitat Judecătoriei Sibiu condamnarea inculpatului:
- B.I., pentru infracţiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.
Plângerea părţii vătămate a fost înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu la 28 iulie 1998 şi înaintată instanţei de judecată la 2 iunie 1999.
În susţinerea sa partea vătămată a arătat că, avându-se în vedere HG nr. 727/1996 şi în baza contractului nr. 103 din 13 septembrie 1996, SC C. SA Sibiu, reprezentată de B.I. – manager, a acordat SC M. SRL Sălişte un credit în valoare de 25.453.393 lei (contractat anterior de la B.A. SA Sibiu, conform mandatului dat de partea vătămată) pentru finanţarea campaniei agricole din toamna anului 1996, aceasta din urmă având obligaţia să livreze celei dintâi cantitatea de 165 t grâu din recolta anului 1997, în condiţiile de calitate prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Partea vătămată a livrat SC C. SA cantitatea de 98.280 kg grâu care, însă, nu a fost acceptată în vederea executării contractului nr. 103 din 13 septembrie 1996, considerându-se că nu corespunde normelor de calitate prevăzute de HG nr. 191/1991, motiv pentru care a fost preluată în regim de custodie.
Din această cantitate partea vătămată a ridicat 66.400 kg pe care a predat-o SC A. SA, restul de 31.340 kg rămânând în depozitul Bazei de recepţie Hosman aparţinând SC C. SA.
Inculpatul B.I., profitând de funcţia de manager a dispus pe nedrept de cantitatea rămasă în custodie vânzând grâul la preţul de 700 lei/kg.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa penală nr. 341 din 7 martie 2000, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului B.I. pentru infracţiunea de abuz de încredere.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanţa nu a soluţionat acţiunea civilă formulată de partea vătămată.
Tribunalul Sibiu, prin Decizia penală nr. 300 din 3 iulie 2001, a admis recursul părţii vătămate şi a dispus condamnarea inculpatului B.I. la 500.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
De asemenea, în baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să predea părţii vătămate SC M. SRL, reprezentată prin M.M., cantitatea de 35.860 kg grâu, iar în caz de refuz să-i plătească contravaloarea acesteia la data executării.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând-o ca fiind contrară legii.
Se susţine prin recursul în anulare că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 213 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz de încredere constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui.
Aşadar, pentru săvârşirea acestei infracţiuni este necesar, în primul rând, să existe un raport juridic civil, netranslativ de proprietate, între partea vătămată şi făptuitor – persoană fizică, în temeiul căruia cel din urmă dobândeşte detenţia bunului respectiv şi totodată are îndatorirea să-l păstreze, conserve ori să-l păzească şi să-l restituie la termenul şi în condiţiile stipulate, ori să-i dea destinaţia indicată de cel de la care l-a primit.
Calitatea de inculpat, conform normelor procesual penale, o are numai o persoană fizică, având capacitatea penală, împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, indiferent de contribuţia sa la săvârşirea faptei imputate, de încadrarea juridică a acesteia, de forma ei sau de sediul normei penale incriminatoare.
Conform legii penale româneşti, o persoană juridică nu poate avea calitatea de inculpat.
În acest sens, pentru existenţa infracţiunii de abuz de încredere, este necesar ca bunul ce face obiectul însuşirii, cel al dispunerii pe nedrept sau al refuzului de restituire, să fie deţinut de o persoană fizică în această calitate, iar nu de o societate comercială în urma înţelegerii intervenite iniţial între părţi.
Or, între inculpat ca persoană fizică şi partea vătămată SC M. SRL nu a existat nici un raport juridic.
Partea vătămată nu a încredinţat inculpatului personal cantitatea de grâu refuzată a fi primită pentru executarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. 103 din 13 septembrie 1996 ci, aceasta, a fost depozitată în bazele de recepţie ale SC C. SA, urmare a raporturilor comerciale existente între cele două firme.
Ulterior, SC C. SA, în perioada 11 decembrie - 16 decembrie 1997, a vândut, din dispoziţia inculpatului B.I., grâul preluat în baza de recepţie Hosman în vederea rambursării creditului contractat de la B.A. SA, în numele SC M. SRL, care avea scadenţa la 30 octombrie 1997, cu motivarea că partea vătămată nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
Totodată, SC C. SA, prin acţiunea înregistrată la 23 martie 1998 la Tribunalul Sibiu, a solicitat instanţei civile obligarea părţii vătămate (în calitate de pârâtă) la plata diferenţei dintre valoarea creditului acordat şi suma obţinută prin vânzarea grâului.
De precizat că SC M. SRL (în calitate de pârâtă) a renunţat la judecarea acţiunii reconvenţionale formulate.
Astfel, dispunând de o parte din cantitatea de grâu depozitată de partea vătămată, inculpatul nu a acţionat în nume propriu, ci ca reprezentant al SC C. SA, motiv pentru care răspunderea penală a acestuia nu poate fi antrenată pentru infracţiunea de abuz de încredere. Raportul juridic s-a încheiat între două societăţi comerciale şi ca atare, aflându-ne în prezenţa unui litigiu civil, ce urmează a fi soluţionat conform răspunderii contractuale, fapta inculpatului nu cade sub incidenţa legii penale, astfel că se impune achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., ceea ce în mod temeinic şi legal a hotărât instanţa de fond.
În situaţia dată, instanţa de recurs avea obligaţia să respingă recursul părţii civile. Admiţându-l totuşi şi dispunând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea imputată, a pronunţat o hotărâre contrară legii.
În consecinţă, recursul în anulare fiind fondat, urmează a se admite, a se casa Decizia atacată şi a se menţine sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 300 din 3 iulie 2001 a Tribunalului Sibiu, privind pe inculpatul B.I.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 341 din 7 martie 2000 a Judecătoriei Sibiu.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1434/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 14/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
