CSJ. Decizia nr. 1434/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1434/2003
Dosar nr. 4207/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 29 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Bacău, inculpatul B.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., prin recalificare din art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din 23 octombrie 2000.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate B.D.I., suma de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul U.I.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, însă acest inculpat nu a formulat apel.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 25 iunie 2000, partea vătămată B.D.I., având în plan să meargă la pescuit împreună cu un prieten, T.I., s-a deplasat la C. din municipiul Bacău, unde s-a întâlnit cu amicul său.
Aşteptându-l pe acesta în holul de la intrare în club, a purtat discuţii cu T.G. şi apoi cu un alt băiat pe care-l cunoştea după poreclă de „B.", moment în care, fără motiv, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a intervenit inculpatul U.I.A., care a lovit partea vătămată. În conflict, ulterior s-a angajat şi inculpatul B.M., acţiunile sale de agresiune fizică fiind materializate asupra părţii vătămate pe care a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele în zona feţei. Activitatea de agresare fizică a părţii vătămate s-a consumat în interiorul barului (zona de la intrare în club) şi în afară de gangul existent în imediata apropiere a clubului, loc unde cei doi inculpaţi au dus partea vătămată fără voia acesteia, moment în care inculpatul B.M. în baza unei hotărâri spontane, fără a-i face cunoscut intenţia sa inculpatului U.I.A. a procedat la smulgerea violentă a unuia din lanţurile pe care partea vătămată le purta la gât, adresându-i victimei expresia „ce măi ţărane te-ai ajuns, porţi aur pe tine", momentul deposedării fiind perceput direct de martorul T.G.
Aprecierile verbale ale inculpatului B.M., precum că partea vătămată avea obiecte de aur asupra sa, au fost auzite de acelaşi martor şi inculpatul U.I.A.
Într-un final, partea vătămată, reuşind să scape din mâinile celor doi agresori a fugit, întorcându-se ulterior, a solicitat acestora să îl restituie bunul sustras. A mers la locul conflictului consumat anterior (gangul de lângă intrarea in C.), unde a găsit telefonul celular şi cruciuliţa din aur aferentă lanţului sustras de învinuitul B.M., făcându-le cunoscută această împrejurare celor doi învinuiţi.
Leziunile fizice suferite de partea vătămată, urmare a acţiunii de agresare desfăşurată de învinuitul B.M., prin lovirea cu piciorul în plină figură, au fost constatate medical, necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul U.I.A. care a lovit partea vătămată numai cu pumnul, a produs asupra capului părţii vătămate leziuni vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul B.M. care a susţinut că în mod nelegal, prima instanţă a reţinut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, întrucât părţile au avut doar un conflict, s-au lovit atât în bar şi în afara barului, fără a sustrage vreun bun părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 272 din 3 septembrie 2002 s-a admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 113 din 29 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată numai cu privire la rezolvarea laturii penale privind pe inculpatul B.M. şi în fond:
Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 181 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, a condamnat pe inculpatul B.M., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei reţinerea din data de 23 octombrie 2000, de una zi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză, nu s-a dovedit intenţia inculpatului de a sustrage prin violenţă lanţul de la gâtul părţii vătămate. S-a dovedit faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în maxilar, având nevoie de un nr. de 50-55 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării leziunilor suferite.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul.
Critica a vizat individualizarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 invocându-se Decizia nr. 86 din 27 februarie 2002 a Curţii Constituţionale.
Examinând cauza în raport de motivele invocate potrivit dispoziţiilor art. 3859pct. 14 şi 15 C. proc. pen., cât şi din oficiu, constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Reducerea pedepsei nu se impune în raport de criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de instanţă, dându-se eficienţă fiecăreia dintre acestea, ceea ce a determinat instanţa să se orienteze către minimul special prevăzut de lege.
Nici aplicarea dispoziţiilor Legii de graţiere nr. 543 din 1 octombrie 2002 în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 27 februarie 2003, întrucât până la data soluţionării cauzei, acesta nu a fost publicată. Recurentul poate uza în vederea aplicării acestor dispoziţii, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare de calea contestaţiei la executare.
Examinând din oficiu cauza, în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este fondat sub aspectul greşitei menţineri, în apel a obligării inculpatului la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v bunului sustras (lanţul de aur, nerecuperat) de vreme ce inculpatul nu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se va casa Decizia şi sentinţa, numai sub aspectul soluţionării laturii civile, urmând a se înlătura obligarea inculpatului la plata către partea vătămată B.D.I. a sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v bunului sustras.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admire recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 272 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Casează hotărârea pronunţată, precum şi sentinţa penală nr. 113 din 29 martie 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la soluţionarea laturii civile.
Înlătură obligarea inculpatului să plătească părţii vătămate B.D.I. suma de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1429/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1467/2003. Penal → |
|---|
