CSJ. Decizia nr. 1470/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1470/2003
Dosar nr. 181/2003
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 1033 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată cererea formulată de condamnatul p.e., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1690 din 8 iulie 2002 s-a dispus declinarea competenţei privind contopirea pedepselor, formulate de condamnatul P.E., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a mai reţinut, conform art. 449 C. proc. pen., raportat la art. 42 C. proc. pen., că sentinţa penală nr. 30/1996 este dată de Judecătoria Mangalia, definitivă prin Decizia penală nr. 3192/2001 a Curţii Supreme de Justiţie. Acest dosar a fost judecat, în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, sentinţa penală nr. 182/2000 deci ultimul dosar fiind de competenţa Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a constatat că infracţiunile nu erau concurente, potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen., ci l-a produs contopirea ca efect al art. 37 lit. a) C. pen., în cauză cererea a format dosarul nr. 2869/1998, sentinţa penală nr. 183/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cererea de contopire a fost respinsă, ca nefondată, cu obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, solicitând contopirea pedepselor stabilite prin sentinţa penală nr. 30/1996 şi sentinţa penală nr. 183/2000.
Prin Decizia penală nr. 832/ A din 13 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul reiterând acelaşi motiv, ca în apel, necesitatea contopirii pedepselor.
Recursul este nefondat.
Din actele depuse în cauză, se constată că s-a emis mandatul de executare nr. 36 din 13 martie 1997 pentru aplicarea sentinţei penale nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia, pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) şi e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) S-a mai depus şi sentinţa penală nr. 30/1996 dosar nr. 38/1996, definitivă prin Decizia nr. 3 din 9 ianuarie 1997; sentinţa penală nr. 183/2000 dosar nr. 2869/1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3172/2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 183 din 20 martie 2000 s-a dispus revocarea, în baza art. 61 C. pen., liberării condiţionate pentru restul de 2 ani şi 3 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 30/1996, a cărei contopire se solicită.
Prin această sentinţă s-a dispus contopirea acestui rest în pedeapsa de 17 ani închisoare, redusă la 15 ani închisoare prin Decizia penală a Curţii Supreme de Justiţie.
Or, pentru pedeapsa de 4 ani, respectiv restul neexecutat, aplicată prin sentinţa penală nr. 30/1996 a operat contopirea pedepselor în pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare pentru care s-a emis un singur mandat de executare.
Ca atare, cum cea de-a doua faptă a fost comisă de condamnat după liberarea condiţionată, contopirea făcându-se potrivit prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. şi nu potrivit prevederilor art. 33 – art. 34 C. pen.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 832/ A din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 147/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
