CSJ. Decizia nr. 2000/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2000/2003
Dosar nr. 510/2003
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 812 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul F.G. a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., contopind în pedeapsa respectivă 459 zile rămase neexecutate, prin mecanismul art. 61 C. pen.
Potrivit art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii civile S.P., cu titlu de despăgubiri, suma de 700.000 lei, iar statului cheltuieli judiciare în care se va include valoarea onorariului avocatului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, la data de 13 mai 2002, inculpatul, plecând împreună cu partea vătămată să vândă fier vechi, s-au oprit la un bar, unde au consumat băuturi alcoolice.
Întrucât, după plecare, au avut un uşor accident şi s-au udat, şi-au pus hainele la uscat. Cu acest prilej inculpatul, văzând că partea vătămată are într-un buzunar o sumă importantă (980.000 lei), a sustras-o, lovindu-l pe păgubit, care a reacţionat, cu pumnul în faţă.
Faptele au primit caracterizarea juridică menţionată.
Apelul inculpatului a fost respins prin Decizia penală nr. 851 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care şi-a însuşit integral argumentaţia şi considerentele primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând în scris, personal şi prin apărătorul său, reducerea pedepsei, pentru ca în ultimul cuvânt să ceară achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin modul cum şi-a formulat recursul, inculpatul a adus în discuţie cazul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins în condiţiile art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Activitatea infracţională şi vinovăţia inculpatului, au fost corect reţinute, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză şi în primul rând cu recunoaşterile repetate şi constante ale făptuitorului, caracterizarea juridică atribuită faptelor este legală, iar sancţiunea a fost just individualizată, respectându-se întocmai criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deşi inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, aplicându-se, în acest sens, art. 37 lit. a) C. pen., totuşi instanţele anterioare, reţinând şi valorificând cu exactitate condiţiile concrete ale faptelor şi datele favorabile celui în cauză, i-au aplicat o sancţiune foarte apropiată de minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă.
O reducere a acestei pedepse nu s-ar justifica în raport cu scopul şi funcţiile sancţiunii penale şi nici nu s-ar concilia cu exigenţele prevenţiei generale şi speciale.
În cauză nu se identifică nici o împrejurare care ar putea atenua răspunderea penală a inculpatului.
Văzând şi prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi examinând din oficiu hotărârea atacată, Curtea constată că nu există nici un temei de casare susceptibila fi considerat şi valorificat ca atare.
Aşa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat, va deduce perioada arestului preventiv, şi-l va îndatora pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se va include şi valoarea onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 851 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 iunie 2002 până la 17 aprilie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 199/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 200/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
