CSJ. Decizia nr. 2164/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2164/2003
Dosar nr. 742/2003
Şedinţa publică din 9 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 818 din 30 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a respins ca neântemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul B.L., deţinut în Penitenciarul Timişoara, cu privire la sentinţa penală nr. 460/2001 a aceluiaşi tribunal (rămasă definitivă), prin care a fost condamnat la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
S-a reţinut, că petiţionarul a formulat contestaţia pentru aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, respectiv a Legii nr. 169/2002 prin care s-a modificat art. 44 C. pen., în sensul că se rezumă că este în legitimă apărare şi atunci când victima a intrat în locuinţă prin folosirea de mijloace viclene, aşa cum pretinde că a fost situaţia sa. Faţă de cererea condamnatului şi de împrejurarea că a solicitat audierea unor martori pentru a dovedi această stare de fapt, s-a apreciat că se încearcă a se aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii, prin îndreptarea unor eventuale greşeli de judecată, ceea ce nu este posibil pe calea prevăzută de art. 461 C. proc. pen.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 13/ A din 23 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul condamnatului.
Declarând recurs, condamnatul a solicitat să-i fie admisă contestaţia.
Recursul nu este întemeiat.
Dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., prevăd limitativ situaţiile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale, motivele invocate de petiţionarul contestator neregăsindu-se printre cele prevăzute de textul menţionat.
Ca atare, temeinic şi legal instanţele au respins contestaţia la executare, astfel că recursul formulat este neântemeiat şi urmează a fi respins.
Recurentul condamnat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se include şi onorariul avocatului din oficiu, sumă ce se va avansa din fondul Ministerului J
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat B.L. împotriva deciziei penale nr. 13/ A din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2163/2003. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 2181/2003. Penal → |
---|