CSJ. Decizia nr. 2181/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2181/2003
Dosar nr. 3018/2000
Şedinţa publică din 12 mai 2003
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 11 februarie 2000, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, a condamnat pe inculpatul U.C. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 200 alin. (2) şi (3) C. pen., la două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. e) şi art. 75 lit. c) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul U.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În soluţionarea acţiunii civile exercitate în procesul penal, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.L.L. 10.000.000 lei daune morale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii:
- B.G.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- N.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- M.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
- N.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
- U.B., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi
- D.V.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
S-a reţinut că la data de 31 octombrie 1998, partea vătămată C.L., minoră în vârstă de 17 ani, se afla într-o discotecă din satul Cazaci, împreună cu sora şi cumnatul său.
În jurul orelor 23,00, după ce a acostat-o pe partea vătămată, inculpatul U.C. a cerut permisiunea rudelor părţii vătămate ca aceasta să-l însoţească până afară.
Ajunşi în afara discotecii şi aflându-se singur cu partea vătămată, inculpatul i-a cerut să-l însoţească la domiciliul fratelui său, U.B., pentru a întreţine raporturi sexuale.
Anterior acestei acţiuni, inculpatul U.C. a avut o discuţie cu alţi tineri, propunându-le să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată, pe care o va duce la locuinţa fratelui său, respectiv cu inculpaţii N.C., B.G.C. şi D.V.D.
Inculpatul şi partea vătămată, urmăriţi din spate de ceilalţi inculpaţi, au ajuns la domiciliul inculpatului U.B. unde, atât inculpatul U.C., cât şi U.B., au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată.
Ulterior, inculpatul U.C. a obligat-o pe partea vătămată să se deplaseze într-o zonă nelocuită, cunoscută sub denumirea de punctul Moara unde au fost însoţiţi şi de făptuitorii N.C., B.G.C., M.I., N.N., D.V.D., D.I., M.M.O. şi martorii N.P., B.B.M., C.I.C. şi N.I.
Inculpatul U.C. a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual, urmat de perversiuni sexuale, în prezenţa minorilor după care, în acelaşi loc au întreţinut raporturi sexuale şi ceilalţi inculpaţi.
Inculpatul minor D.V.D. a încercat la rândul său să întreţină un raport sexual, cerându-i voie inculpatului U.C., dar datorită lipsei de experienţă, nu l-a realizat.
După ce au revenit la discotecă, se reţine că şi alte persoane au avut raporturi sexuale cu partea vătămată, fără a fi însă trimise în judecată pentru viol.
În raport de probele administrate, prima instanţă a reţinut că, în cauză nu rezultă că partea vătămată a întreţinut relaţiile sexuale cu inculpaţii în urma unei constrângeri fizice sau morale, prin violenţă sau ameninţare, care să fie efectivă şi suficientă ca intensitate pentru a înfrânge, mai multe ore, rezistenţa şi opunerea acesteia.
S-a apreciat că, chiar dacă inculpatul U.C. i-a dat o lovitură cu palma minorei, lângă gardul din apropierea discotecii, tot comportamentul ulterior al părţii vătămate a fost de natură a infirma existenţa constrângerii pentru întreţinerea raporturilor sexuale cu inculpaţii şi cu alţi tineri, martori în cauză.
S-a reţinut numai că inculpatul U.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de perversiune sexuală şi corupţie sexuală, fapte pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 240 din 14 iunie 2000, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă C.L.L., a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în consecinţă:
1. A condamnat pe inculpatul U.C. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 197 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a înlăturat aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. e) C. pen. şi în baza art. 201 alin. (1) şi (2), raportat la art. 200 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen., a înlăturat aplicarea art. 76 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. e) C. pen. şi în baza art. 202 C. pen., l-a condamnat la un an închisoare, a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 81 şi art. 83 C. pen. şi a aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. A condamnat pe inculpaţii M.I. şi N.N. la câte 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
3. A condamnat pe inculpatul U.B. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen.
4. A condamnat pe inculpaţii N.C., B.G.C. şi D.V.D. la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi respectiv, cu referire la ultimul inculpat, pentru complicitate la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 26, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru fiecare inculpat.
În latura civilă, a obligat pe inculpaţi în solidar, iar pe inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente, la câte 10.000.000 lei daune morale.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.C. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt cu privire la exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate de către inculpatul U.C., înţelegerea anterioară a acestuia cu ceilalţi inculpaţi, întreţinerea de raporturi sexuale şi săvârşirea actelor de perversiune sexuală.
Inculpaţii au recunoscut că au întreţinut raport sexual cu minora, dar au susţinut că partea vătămată a consimţit să aibă relaţii intime cu ei.
Din probe rezultă însă, că inculpatul U.C. a constrâns-o pe minoră să-l însoţească la locuinţa fratelui său, lovind-o de două ori cu palma peste faţă. Părţile au fost însoţite de ceilalţi inculpaţi, cărora U.C. le-a promis că vor avea raporturi sexuale cu victima.
Datorită temerii puternice creată asupra victimei, aceasta s-a deplasat împreună cu inculpaţii menţionaţi.
Or, infracţiunea de viol se realizează, sub aspectul elementului material, printr-o acţiune, în forma unui raport sexual, prin constrângere, fie profitând de neputinţa victimei de a se apăra, fie de a-şi exprima voinţa. În împrejurările date, victima şi-a dat seama că orice împotrivire este zadarnică şi nu a mai opus rezistenţă.
În atare situaţie, prima instanţă trebuia să aibă în vedere împrejurările în care au fost întreţinute aceste raporturi sexuale, pe rând, prin constrângere, pe câmp, pe o vreme friguroasă, noaptea, la data de 31 octombrie 1998, când victima a fost dezbrăcată şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu făptuitorii, pe pământul aproape îngheţat.
Săvârşirea faptelor în aceste condiţii, de numeroşi participanţi, din care o parte minori, a condus la concluzia că raporturile sexuale s-au consumat prin înfrângerea voinţei părţii vătămate şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol.
Susţinerile instanţei de fond că partea vătămată ar avea un comportament degajat în ceea ce priveşte relaţiile sexuale au fost infirmate de depoziţiile inculpaţilor care au declarat că nu au cunoscut-o anterior, de cele ale martorului M.I., cât şi de caracterizările de la şcoala unde partea vătămată învaţă.
În ce-l priveşte pe inculpatul D.V.D., în cursul aceleaşi nopţi, acesta a încercat să întreţină raport sexual cu partea vătămată, cerându-i permisiunea inculpatului U.C., în timp ce se întorceau spre discotecă.
Acesta nu a reuşit însă să aibă raport sexual cu victima, dar atitudinea sa în momentul în care ceilalţi inculpaţi, în mod succesiv, au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, denotă o participare activă, finalizată printr-o tentativă de a avea cu victima raport sexual şi constituie un act de complicitate morală la viol.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii U.C., M.I., N.N., U.B., N.C., B.G.C. şi D.V.D., au declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Se susţine, în esenţă, că partea vătămată, cunoscută ca fiind libertină în comportament, a întreţinut într-adevăr acte sexuale cu inculpaţii, dar fără a fi constrânsă, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă. Exercitarea constrângerii, cu excepţia violenţelor exercitate de inculpatul U.C. cărora li se dă însă o altă conotaţie, fără legătura cu latura subiectivă a infracţiunii de viol, este infirmată de probatoriul administrat în cauză, astfel că nu s-a dovedit în ce constă vinovăţia inculpaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol reţinute în sarcina lor.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate precum şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., în redactarea, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi, constituie infracţiunea de viol, raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, fapta având un caracter agravat, potrivit alin. (2) lit. a) a art. 197 C. pen., dacă a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
În cauză, elementul material al infracţiunii de viol, din cadrul laturii obiective a acesteia, al raportului sexual cu o persoană de sex feminin, nu este contestat.
Pentru a se statua, în sensul că raporturile sexuale a căror întreţinere a fost recunoscută, nu intră în latura obiectivă a infracţiunii de viol, recurenţii-inculpaţi au invocat existenţa consimţământului părţii vătămate.
Ca atare, susţin că raporturile sexuale nu sunt urmarea constrângerii fizice ori morale a părţii vătămate.
Totodată, sub aspectul laturii subiective, în raport de împrejurările în care au avut loc raporturile sexuale, inculpaţii nu au avut reprezentarea că acestea se realizează prin constrângere.
Criticile formulate de recurenţii-inculpaţi, vizând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se constată a fi neîntemeiate.
Astfel, constrângerea persoanei de sex feminin la raport sexual constituie o formă brutală de încălcare a libertăţii ei sexuale, ocrotită de legea penală.
Libertatea individuală în general, include şi libertatea sexuală a persoanei de sex feminin de a dispune liber de corpul său în domeniul vieţii sexuale, în limitele normelor de drept şi a celor morale.
Ca atare, orice constrângere exercitată asupra acesteia pentru a o determina la întreţinerea unui raport sexual, constituie o nesocotire a dreptului ei de a consimţi sau nu la acesta, o încălcare a relaţiilor sociale care îi asigură acest drept şi pe care legea penală o pedepseşte.
Pentru existenţa infracţiunii de viol apare ca lipsită de relevanţă împrejurarea că partea vătămată ar mai fi avut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi sau că ar fi fost cunoscută ca fiind imorală, sub acest aspect.
Ca atare, aceste aprecieri invocate în apărare de către inculpaţi nu au a fi examinate, dată fiind lipsa lor de relevanţă juridică în cauză.
Cerinţa legii referitoare la existenţa constrângerii a fost dovedită, în mod corect instanţa de apel reţinând înfrângerea voinţei părţii vătămate prin lovirea acesteia de către inculpatul U.C., după ce victima a refuzat actul sexual propus de acest inculpat.
Fiind însoţită şi de ceilalţi inculpaţi, partea vătămată nu a mai opus rezistenţă făptuitorilor, fără ca această împrejurare să poată fi apreciată ca un acord implicit la întreţinerea de raporturi sexuale cu aceştia, lipsa rezistenţei fiind consecinţa înfrângerii voinţei victimei, prin această modalitate, aptă a induce starea psihică de spaimă, de paralizare a voinţei, de conştientizare a inutilităţii opunerii şi respectiv a potenţialului pericol de a fi supusă unor agresiuni fizice mai grave.
Partea vătămată a fost supusă şi unei expertize medico-legale psihiatrice care relevă un intelect liminar prin carenţe instructiv-educative şi familiale, precum şi o imaturitate afectivă, fiind înlăturată ipoteza existenţei unor afecţiuni care să determine denaturarea adevărului sau prezentarea denaturată a faptelor.
Pe de altă parte, comiterea faptelor cu intenţie directă este dovedită de înţelegerea anterioară a inculpaţilor, în sensul de a întreţine raporturi sexuale cu victima, recunoscută de aceştia.
Rezoluţia infracţională, stabilită funcţie de probatoriul administrat în cauză, este dovedită şi de împrejurarea că inculpatul D.V.D., în tentativa sa de viol, nu a avut nici o discuţie cu partea vătămată, acceptul pentru întreţinerea raportului sexual fiind cerut inculpatului U.C.
Eroarea gravă de fapt ca motiv de casare, nu priveşte dreptul suveran al instanţei de apreciere a probelor ci, exclusiv, discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente şi care au avut drept consecinţă pronunţarea alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
În cauză, au fost administrate probe, instanţa de apel a reevaluat probatoriul administrat şi a pronunţat o hotărâre susţinută de probele dosarului.
Ca atare, criticile formulate sunt neîntemeiate, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul U.C. urmează însă a fi admis, pentru motivul invocat de procuror, pentru aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2000, cu referire la pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 202 C. pen.
Astfel, potrivit textului menţionat, pedepsele cu închisoarea până la 5 ani şi cele cu amendă, se graţiază în întregime.
Inculpatului menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen., i s-a aplicat o pedeapsă de un an închisoare.
Totodată, infracţiunea prevăzută de art. 202 nu este înscrisă în art. 4 din lege, privitoare la infracţiunile excluse de la beneficiul graţierii.
În consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul U.C., va casa hotărârea atacată numai cu privire la incidenţa art. 1 din Legea nr. 543/2000, va descontopi pedepsele, care vor fi repuse în individualitatea lor, se va constata graţiată, integral şi condiţionat, pedeapsa de un an aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 202 C. pen., se vor recontopi pedepsele şi se va dispune în sensul executării pedepsei celei mai grele de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen. Se va computa reţinerea şi arestarea preventivă şi se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.
Totodată, se vor respinge recursurile declarate de ceilalţi inculpaţi şi se va face aplicarea art. 192 C. proc. pen., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 240 din 14 iunie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează hotărârea pronunţată numai cu privire la incidenţa art. 1 din Legea nr. 543/2002 referitor la infracţiunea, prevăzută de art. 202 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului U.C.
Înlătură dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.;
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 202 C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 202 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul U.C. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen.
Compută reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 3 noiembrie 1998, la 18 ianuarie 1999.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Respinge recursurile declarate de inculpaţii M.I., N.N., U.B., N.C., B.G.C. şi D.V.D. împotriva deciziei penale sus-menţionată.
Obligă pe inculpaţii D.V.D., N.C. şi M.I. să plătească statului câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe ceilalţi recurenţi inculpaţi, la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2164/2003. Penal. Contestatie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 2182/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
