CSJ. Decizia nr. 2993/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2993/2003
Dosar nr. 1579/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 278 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Buzău, secţia penală, a condamnat pe inculpatul T.L.D. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate R.V.S. 10.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în data de 18 iulie 2002, în jurul orelor 17,30, în timp ce partea vătămată R.V.S. se afla în parcul situat în faţa pieţei din Râmnicu Sărat, inculpatul T.L.D. s-a apropiat de aceasta şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale orale. Minorul a refuzat propunerea şi a plecat în piaţă, pentru a ajuta la descărcarea unui camion de roşii.
Mai târziu, inculpatul a propus din nou părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale. Propunerea a fost acceptată şi cei doi au plecat spre râul Buzău. În momentul în care au ajuns în dreptul unei gropi înconjurată de vegetaţie, inculpatul s-a aşezat pe nisip, s-a descheiat la pantaloni şi i-a spus minorului să se aşeze lângă el, pentru a întreţine relaţii sexuale. Apoi, inculpatul a cerut părţii vătămate să se aşeze cu faţa în sus şi s-a aşezat peste aceasta. La refuzul părţii vătămate de a deschide gura, inculpatul a ameninţat-o cu un cuţit şi a lovit-o cu pumnul peste faţă, apoi i-a introdus organul genital în gură.
Întrucât partea vătămată a început să plângă, inculpatul i-a cerut să se întoarcă cu faţa în jos şi l-a ameninţat că o să-l omoare dacă se ridică ori ţipă.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul T.L.D.
Criticile Parchetului privesc greşita încadrare juridică a faptei, prin schimbarea încadrării acesteia de către instanţa de fond.
Inculpatul, prin apelul declarat, a solicitat reducerea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind mult prea aspră în raport de împrejurarea că a recunoscut fapta comisă şi regretă săvârşirea acesteia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 104 din 3 martie 2003, a admis apelul declarat de către parchet, a desfiinţat sentinţa numai în latura penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat.
S-a reţinut că probatoriul administrat în cauză a dovedit cert că partea vătămată a fost forţată, prin violenţă, să întreţină raporturi sexuale orale.
Ca atare, fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., aşa încât prima instanţă, în mod greşit, a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a fost obligată, împotriva voinţei sale şi fără a se putea apăra, să întreţină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Astfel, ameninţată de către inculpat cu un cuţit, partea vătămată nu putea să strige, pentru a cere ajutorul altor persoane, deoarece datorită distanţei nu putea fi auzită. Totodată, adâncitura de pământ în care a fost dusă, fiind protejată de vegetaţie, ascundea privirii eventualilor trecători prin zonă ceea ce se întâmpla în interiorul acesteia. Imposibilitatea de a se apăra a victimei este caracterizată şi de împrejurarea că inculpatul era însoţit de un anume C., care a asigurat paza, rămânând pe marginea gropii.
Or, potrivit noilor prevederi ale art. 197 alin. (1) C. pen., după modificarea textului legal prin Legea nr. 197/2000 şi OUG nr. 89/2001, în vigoare la data săvârşirii faptei, infracţiunea de viol constă în actul sexual, de orice natură, cu o persoană diferită sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea celei din urmă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Aşadar, în raport de vechiul text incriminator, a fost înlăturată condiţia, cu referire la victimă, ca aceasta să fie de sex feminin, noul text extinzând aria de protecţia la toate persoanele, indiferente de sex, prin sintagma „cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex".
Totodată, sfera de aplicare a fost extinsă, prin înlocuirea sintagmei de „raport sexual" cu cea de „act sexual", raportul dintre acestea fiind cel de la gen la specie, în sensul că actul sexual cuprinde atât raporturile sexuale fireşti, cât şi actele sexuale nefireşti.
Această modificare a impus şi definirea precisă a noţiunilor de act sexual şi act de perversiune sexuală, în sensul limitării celor din urmă exclusiv la provocarea excitaţiei şi satisfacerea instinctelor sexuale prin procedee artificiale.
Aşa fiind, modalitatea concretă în care inculpatul a conceput şi a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, corect reţinută de cele două instanţe în baza probatoriului administrat, cu referire şi la vârsta părţii vătămate, impune concluzia că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În consecinţă, în mod judicios, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi a aplicat inculpatului o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, aşa încât, hotărârea atacată nu este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, examinând cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de inculpatul T.L.D. împotriva deciziei nr. 104 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iulie 2002 la zi.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2985/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2995/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
