CSJ. Decizia nr. 2995/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2995/2003
Dosar nr. 334/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 398 din 7 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât:
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V.S. la 3 ani închisoare.
În baza art. 81 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei, cu un termen de încercare de 5 ani.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia inculpatului de la 26 iunie 2001 până la 7 mai 2002.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarele:
În seara zilei de 25 iunie 2001, în jurul orelor 21,30, în timp ce familia P. era acasă, L.M. a venit la poartă şi i-a cerut inculpatului P.V.S. să-i dea suma de 210.000 lei reprezentând contravaloarea a trei duble de porumb pe care acesta le cumpărase la data de 22 iunie 2001.
La poartă a ieşit P.L., soţia inculpatului, care i-a comunicat numitei L.M., că nu are suma de 210.000 lei, urmând să-i restituie datoria a doua zi.
Întrucât a doua zi pleca la ţară şi avea nevoie de bani, L.M. a revenit în aceeaşi seară, în jurul orelor 22,30, la poarta familiei P., însoţită de concubinul său T.A., în vârstă de 67 ani, şi din nou P.L. a refuzat achitarea datoriei.
T.A., văzând această situaţie, a început să înjure, moment în care a ieşit din casă şi inculpatul. Acesta a întrebat-o nervos pe L.M. ce caută la poarta sa însoţită de concubin.
T.A. a înjurat din nou şi a cerut cu insistenţă datoria, dar inculpatul a răspuns că nu-l cunoaşte şi că nu are dreptul să-i ceară, cu atât mai mult cu cât nu are 210.000 lei, iar înţelegerea o făcuse cu L.M.
T.A., înjurând, l-a lovit cu palma peste faţă pe inculpat, care, nervos, l-a împins către stradă, spunându-i să plece şi să-l lase în pace.
Partea vătămată nu a plecat, ci s-a îndreptat din nou către inculpat.
Acesta, fiind şi mai nervos a lovit-o puternic cu pumnul peste faţă pe partea vătămată care s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de caldarâmul străzii.
Văzând că partea vătămată nu se ridică, inculpatul a încercat să-i dea „primul ajutor" apoi a transportat-o de urgenţă, la Spitalul Sf. Pantelimon, cu maşina personală, fiind însoţit şi de martorul P.C.I.
Partea vătămată a rămas internată în spital, iar inculpatul s-a prezentat la organele de poliţie unde a declarat cele întâmplate.
În zilele următoare inculpatul s-a interesat de starea sănătăţii părţii vătămate, iar la data de 28 iunie 2001, când a aflat că acesta a decedat, s-a prezentat, din proprie iniţiativă la Secţia 23 Poliţie, pentru cercetări.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, precum şi martorii P.L., L.M., P.C.I. şi D.G.
De asemenea, s-a efectuat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului care concluzionează că acesta prezintă tulburare de personalitate de tip instabil, impulsiv, însă are discernământul păstrat în raport cu fapta comisă.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, recunoaşteri care se coroborează cu restul probelor administrate.
S-a reţinut că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., starea de provocare fiind dovedită cu declaraţiile martorilor P.C.I., D.G.A., B.R., B.D. şi P.L.
Pe latură civilă în baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei, ceea ce prezintă 1/2 din cuantumul daunelor solicitate având în vedere că în cauză s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în stare de provocare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi părţile civile T.E., G.M. şi T.C.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 81 alin. (3) C. pen. şi sub aspectul omiterii pronunţării de către instanţă asupra constituirii de părţi civile a persoanelor fizice T.E., T.C., T.P., T.A. şi G.M.
S-a reţinut că părţile civile nu şi-au susţinut apelul.
Prin Decizia penală nr. 611/ A din 25 septembrie 2002 s-au admis apelurile declarate şi s-a desfiinţat în parte sentinţa penală numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei referitor la părţile civile persoane fizice şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa astfel, s-a apreciat că exceptarea impusă de art. 81 alin. (3) C. pen., în reglementarea din OUG nr. 207/2000 se referea la infracţiuni intenţionate, pedepsite cu închisoarea mai mare de 15 ani, ori infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte nu se săvârşeşte cu intenţie, vinovăţia fiind sub forma praeterintenţiei, iar maximul special al pedepsei este de 15 ani închisoare.
Cu privire la critica privind latura civilă s-a apreciat că într-adevăr prima instanţă nu a soluţionat-o decât în parte, împrejurare care constituie o nerezolvare a fondului cauzei.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul P.V.S.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, apreciind că scopul acesteia nu poate fi atins fără privare de libertate, dat fiind gradul de pericol social al faptei săvârşite, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a săvârşit fapta pe fondul unor afecţiuni psihice care sporesc agresivitatea şi impulsivitatea; doar atitudinea sinceră a inculpatului nu justifică aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Sub condiţia admisibilităţii recursului inculpatul, sub aspectul laturii civile, a solicitat în principal menţinerea hotărârii instanţei de fond considerând că în raport de dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., acţiunea civilă a fost tardiv formulată, iar în subsidiar să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a se pronunţa asupra fondului acţiunii civile.
Examinând cauza, în raport de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17, precum şi alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursul parchetului este fondat iar al inculpatului nefondat.
Luând în discuţie recursul parchetului, Curtea apreciază că într-adevăr aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu se justifică atingerea scopului pedepsei una din condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate, neputând fi realizat.
Scopul pedepsei, astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen., este, printre altele, şi acela de formare a unei atitudini corecte faţă de regulile de convieţuire socială.
Ori, în speţă, deşi provocările victimei nu erau de natură a-l pune pe inculpat în vreun pericol, dat fiind şi împrejurările în care a avut loc conflictul dintre el şi inculpat, reacţia acestuia a fost foarte violentă şi cu mult disproporţionată, prin lovirea puternică cu pumnul în faţă a victimei care a dus la dezechilibrarea şi căderea acesteia.
Ca atare se apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât cu executarea pedepsei în regim de detenţie şi prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
În consecinţă, se va înlătura dispoziţiile art. 81 şi art. 82 C. pen., se va face în cauză aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Cât priveşte recursul inculpatului, în raport de dispoziţiile art. 3851 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei nr. 611 din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul P.V.S.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 398 din 7 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, sub aspectul individualizării pedepsei, în ceea ce priveşte modul ei de executare.
Înlătură art. 81 şi art. 82 C. pen. şi dispune ca inculpatul P.V.S. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen., în regim de detenţie.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2993/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2996/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176... → |
|---|
