CSJ. Decizia nr. 2996/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2996/2003
Dosar nr. 655/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 787 pronunţată la data de 2 septembrie 2002 în dosarul nr. 1465/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul C.A.D., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare către stat.
S-a constatat arestarea preventivă în intervalul 20 octombrie 2001 până la data punerii efective în libertate.
S-a dispus punerea deîndată în libertate.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuţitul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarea situaţie:
Inculpatul şi partea vătămată locuiau împreună cu alţi colegi la Căminul de Nefamilişti al SC C. SA Bucureşti.
În după-amiaza zilei de 14 august 1999 toţi au consumat alcool şi ajunşi în cameră a izbucnit un conflict între martorul R.C. căreia i se mâncase pachetul şi partea vătămată K.M.T., bănuit ca autor.
Inculpatul era la masă şi avea în mână cuţitul cu care tăia alimentele. El i-a reproşat martorului R.C. că face acuzaţii nefondate. Partea vătămată l-a injuriat, l-a împins şi l-a trântit în pat. În această împrejurare, inculpatul rămânând cu cuţitul în mână, partea vătămată a suferit o leziune abdominală care i-a pus viaţa în pericol.
Instanţa a reţinut că partea vătămată a fost exclusiv răspunzătoare de pornirea conflictului, iar înţeparea s-a produs accidental când amândoi, inculpatul şi partea vătămată, au căzut pe pat, fără ca inculpatul să fi intenţionat aceasta. Aşa s-a şi explicat reacţia de stupoare a amândurora la vederea sângelui şi regretul manifestat de inculpat. Instanţa de fond a reţinut că între acţiunea inculpatului şi rezultatul produs nu a existat legătură de cauzalitate directă, ci mijlocită prin survenirea unei împrejurări independente de voinţa sa, căderea.
Toate acestea s-au reţinut din probe: declaraţiile părţii vătămate, inculpatului şi martorilor, acte, raportul medico-legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 834/A/2002 pronunţată în dosarul penal nr. 3260/2002 la 13 decembrie 2002, a admis recursul Parchetului şi a desfiinţat sentinţa de achitare, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), timp de 3 ani.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Dând o altă interpretare aceloraşi probe, instanţa de apel a considerat dovedită vinovăţia inculpatului. Stabilind acelaşi context, mişcarea scurtă făcută cu cuţitul de inculpat, instantaneu căderii, a fost suficientă să lezeze partea vătămată şi să-i pună viaţa în pericol. Chiar dacă nu a fost intenţie directă şi inculpatul nu a urmărit un rezultat letal s-a apreciat ca evidentă intenţia indirectă a inculpatului, care nu a urmărit dar a acceptat rezultatul.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs invocând greşita aplicare a legii [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza C. proc. pen.)], în realitate aducând critici susceptibile încadrării în motivul de casare al comiterii unei grave erori de fapt [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)].
Fiind nevinovat (susţinerea inculpatului) a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.
Curtea, examinând hotărârea atacată, sentinţa, în raport de motivul invocat, analizând probele şi ţinând seama de dispoziţiile legale, constată că recursul este nefondat.
Instanţa de apel prin condamnarea inculpatului a procedat corect, dând o hotărâre legală şi temeinică.
Tocmai pentru că inculpatul a fost atras în conflictul altor persoane pe care a încercat să le pondereze şi că el a fost primul insultat şi agresat s-a reţinut starea de provocare. Evident inculpatul avea cuţitul în mână cu alte scopuri decât de a suprima vieţi şi încă dinaintea conflictului. Dar, cu o mare viteză a acţionat, instinctiv, şi a lovit scurt cu cuţitul, atunci când s-a văzut căzut împreună cu partea vătămată, neînarmată.
Martorii abia au reuşit să observe cele petrecute şi aşa se explică de ce unii au putut da relaţii despre începerea conflictului, finalul însângerat al acestuia, dar nu şi de momentul în sine.
Până şi inculpatul C.A.D., precizează în declaraţia sa „l-am înjunghiat".
Partea vătămată de asemenea, arată „m-a lovit cu cuţitul".
Martorul S.S. a declarat „fulgerător l-a lovit cu el".
Aceleaşi declaraţii le-au avut L.C. şi R.C.
Nici chiar în faza de cercetare judecătorească, în care atât partea vătămată, cât şi martorii au dorit „să-l ajute" pe inculpat, aceştia nu şi-au retractat declaraţiile. Ei au precizat lipsa intenţiei directe şi şi-au manifestat îndoiala că inculpatul ar fi vrut să-i facă părţii vătămate vreun rău.
Conţinutul probelor astfel cum s-au coroborat între ele nu a lăsat loc la dubii, fiind clar că inculpatul este vinovat.
Acestea sunt considerentele pe care urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce prevenţia la zi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), iar recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva deciziei penale nr. 834 din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 20 octombrie 2001 până la data punerii efective în libertate şi de la 5 februarie 2003 până la 24 iunie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2995/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2998/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
