CSJ. Decizia nr. 381/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.381Dosar nr.4346/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.201 A din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
S-a prezentat recurentul inculpat L.C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G.S.
Au lipsit: intimata parte vătămată E.C. şi intimatele părţi civile S.C. „H.C.” SRL Teliu şi S.C. „B” SRL Întorsura Buzăului.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de furt, întrucât el nu a acţionat cu intenţia de a tâlhări, şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei fapte.
În subsidiar, apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră.
Procurorul a pus concluzii în sensul că, motivele de casare invocate de inculpat sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate, solicitând totodată, admiterea recursului sub aspectul aplicării dispoziţiilor art.13 din Codul penal, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.169/2002.
Inculpatul L.C. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr.130 din 13 mai 2002, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul L.C. la: 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d şi e, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, (prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g şi i, cu aplicarea art.41 alin.2 şi a art.37 lit.a din Codul penal şi art.211 alin.1,2 lit.a,d şi e cu aplicarea art.37 lit.a); 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art.239 alin.1 şi 3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal; 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
Conform art.33 lit.a şi a art.34 lit.b din Codul penal, tribunalul a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art.61 din acelaşi cod, instanţa a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1221/1997 a Judecătoriei Braşov şi a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas neexecutat de 715 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în total 9 ani închisoare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 mai 2000 la 27 august 2000, a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză şi a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.d din Codul penal, achitarea inculpatului pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art.323 alin.1 şi 2 din Codul penal.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză: L.V., S.B., S.D., L.A. şi M.C.la plata sumei de 15.056.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C.
„H.C.” SRL şi a constatat că partea vătămată E.C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.191 din Codul de procedură penală, inculpatul L.C. a fost obligat, totodată, la plata sumei de 4.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, instanţa menţinând măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din 8 iunie 2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, asupra autoturismului „Dacia 1300”, cu nr.de înmatriculare CT 59 FNC, proprietatea inculpatului L.C., până la concurenţa sumei de 20.356.000 lei.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, cei şase coinculpaţi, înarmaţi cu ţevi, bare metalice, patente şi şurubelniţe, în seara de 5 aprilie 2000, s-au înţeles să meargă cu două autoturisme pe ruta Săcele, Teliu, Întorsura Buzăului, pentru a sustrage diferite bunuri dinsocietăţi comerciale.
Îmbarcaţi în două autoturisme, ei s-au deplasat de la Săcele la Întorsura Buzăului, unde, din interiorul magazinului aparţinând de S.C. „B” SRL, au sustras bunuri pe care le-au încărcat în cele două maşini, iar la întoarcere, în comuna Teliu, au pătruns, prin forţarea sistemuluide închidere, în magazinul aparţinând de SC „H.C.”SRL de unde au luat alte bunuri şi le-au dus în cele două autoturisme.
Pe drumul spre Săcele, au fost opriţi în faţa Primăriei Teliu, de către organele de poliţie, respectiv, de plutonierul E.C., care a observat pe bancheta din spate a autoturismului condus de inculpatul L.V. mai multe bunuri şi produse alimentare, situaţie în care, i-a cerut inculpatului L.C. actele de identitate şi cele de provenienţă a bunurilor, moment în care, inculpaţii s-au îndreptat cu toţii, ameninţători spre poliţist. Plutonierul a scos pistolul din toc, a armat şi i-a somat să se oprească, şi cum ei nu au dat curs invitaţiei, acestaa executat un foc de armă în plan vertical. Inculpaţii au fugit şi s-au urcat în al doilea autoturism, inculpatul L.A., refugiindu-se înpădure.
După acest episod, inculpatul L.C., care se afla la volanul maşinii, s-a îndreptat cu aceasta spre poliţist, deşi acesta l-a somat să se oprească, determinându-l pe plutonier să sară în faţa maşinii oprite, după care a executat două focuri cu pistolul în direcţia autoturismului. După ce a parcurs, cca 500 m, L.C. a oprit, a întors maşina pentru a recupera bunurile reţinute, ce se aflau în primul autoturism, precum şi pe inculpatul L.V., iar când a ajuns în dreptul lui E.C. a schiţat din nou conducerea autovehiculului spre poliţist, care s-a ferit şi a executat un foc de armă spre maşină fără a nimeri.
Inculpatul L.C., ce nu are permis de conducere, a continuat deplasarea spre Săcele, unde cu toţii s-au oprit la domiciliul inculpatului M.C.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii, care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului parchetului se arată, pe de o parte, că, în mod greşit inculpatul L.C. a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art.323 alin.1 şi 2 din Codul penal, deoarece, din probele administrate, rezultă că a iniţiat constituirea unei asocieri având drept scop săvârşirea de infracţiuni, iar pe de altă parte, că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea mici, în raport cu datele personale ale inculpaţilor, care sunt recidivişti.
Inculpatul L.C., la rândul său a considerat greşită încadrarea juridică a faptei celei mai grave, în infracţiunea de tâlhărie, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor stabilite, ce sunt prea aspre.
Secţia penală a Curţii de Apel Braşov, prin Decizia nr.201 din 1 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a admis apelul declarat de inculpatul L.C., a desfiinţat sentinţa sub aspectul încadrării juridice a faptei de ultraj şi, în baza art.334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din art.239 alin.1 şi 3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, în art.239 alin.2 şi 4, cu aplicarea art.13 şi a art.37 lit.a din Codul penal, cu menţinerea pedepsei, întrucât în cursul procesului penal a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.58/2002, care a completat şi a modificat dispoziţiile art.239, devenite mai favorabile pentru inculpat.
Respingând apelul parchetului, instanţa de control judiciat a apreciat că, infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art.323 alin.1 din Codul penal, „se poate săvârşi prin mai multe modalităţi, între care şi iniţierea constituirii unei astfel de asocieri, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.C..”
Din probele administrate nu rezultă însă efectuarea de către inculpat a unor acte, a unor acţiuni, care să fi avut menirea să pregătească şi să determine constituirea unei astfel de asocieri, elementul de spontaneitate în acţiunea inculpaţilor fiind determinant şi de natură a înlătura caracterul organizat impus de textul de lege care incriminează fapta de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.
În ceea ce priveşte motivul de apel al parchetului, ca şi al inculpaţilor referitor la individualizarea pedepselor, aceeaşi instanţă a constatat că, în raport cu gradul de pericol social şi de persoana inculpaţilor, pedepsele aplicate au fost corect apreciate.
Totodată, susţinerea inculpatului L.C. că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în aceea de furt, este lipsită de suport probator, întrucât acesta a folosit ameninţarea pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunurile sustrase.
În termen legal, împotriva deciziei, a declarat recurs inculpatul L.C., prin care o consideră netemeinică şi nelegală cu reiterarea aceloraşi motive, ce au format şi obiectul cererii de apel, şi anume greşita calificare juridică a faptei de tâlhărie şi asprimea pedepselor aplicate, a căror reducere o solicită.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis, dar sub un alt aspect, astfel cum vom arăta în continuare:
1. Din coroborarea probelor dispuse şi administrate atât în faza de cercetare penală, cât şi în mod direct nemijlocit a celei judecătoreşti, rezultă fără putinţă de tăgadă, că inculpatul L.C., împreună cu ceilalţi inculpaţi, după ce au sustras în timpul nopţii, prin efracţie, diferite bunuri din două societăţi comerciale, pe care le-au depozitat în cele două autoturisme cu care se deplasaseră, când au fost opriţi de plutonierul de poliţie E.C., după ce l-au ameninţat, L.C. a îndreptat maşina pe care o conducea spre acesta, cu intenţia de a-l lovi, determinându-l pe poliţist să sară din faţa ei şi să folosească arma din dotare.
Aceste activităţi întrunesc din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsităde art.211 alin.2 lit.a,d şi e din Codul penal şi nu a celei de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g şi i din acelaşi cod, astfel cum au reţinut în mod judicios instanţele.
2. Se constată însă că de la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, respectiv, 5 aprilie 2000, şi până la judecarea definitivă a cauzei, dispoziţiile art.211 din Codul penal au fost modificate prin Legea nr.169 din 18 aprilie 2002, majorându-se pedeapsa de la 7 la 20 de ani închisoare pentru tâlhăria săvârşită „de două sau mai multe persoane împreună”.
Având în vedere dispoziţiile de principiu cuprinse în art.13 din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea constată că dispoziţiile anterioare sunt mai favorabile pentru inculpat, deoarece pedeapsa era de la 5 la 20 de ani închisoare, pentru tâlhăria prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d şi e Cod penal, iar prin aplicarea acestor prevederi, va menţine pedeapsa de 8 ani închisoare, care reflectă atât gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, cât şi al inculpatului, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, fiind anterior condamnat pentru fapte de aceeaşi natură.
În consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul L.C., va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal cu privire la infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d şi e din Codul penal şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.201 A din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr.130 din 13 mai 2002 a Tribunalului Braşov numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art.13 din Codul penal cu referire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.33 lit.a şi a art.34 lit.b din Codul penal, precum şi sporul de 1 an închisoare şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează :
- 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d şi e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din acelaşi cod;
- 5 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art.239 alin.2 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a şi a art.13 din acelaşi cod;
- un an şi 6 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
În baza art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a şi a art.13 din acelaşi cod, condamnă pe inculpatul L.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Menţine măsura revocării restului rămas neexecutat de 715 zile închisoare, din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1221/1997 a Judecătoriei Braşov.
În baza art.33 lit.a şi a art.34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 mai 2000 la 27 august 2000 şi constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3809/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3813/2003. Penal → |
|---|
