CSJ. Decizia nr. 3813/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3813/2003
Dosar nr. 2051/2002
Şedinţa publică din 17 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 824 din 26 noiembrie 2001, Tribunalul Timiş a dispus condamnarea inculpatului T.D.R. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în baza art. 822 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 863 C. pen. şi să se prezinte de două ori pe an, în lunile decembrie şi iunie la organul de poliţie din raza de domiciliu a inculpatului.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată, reţinerea din data de 12 noiembrie 1999.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile H.M. suma de 18.000.000 lei şi părţii civile P.I. suma de 15.000.000 lei.
Au fost respinse pretenţiile civile.
S-a constatat recuperat prejudiciul de 10.000.000 lei cauzat părţii civile H.M. şi de 5.000.000 lei părţii civile P.I.
A fost obligat inculpatul la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 17 martie 1999, inculpatul a sustras autoturismul de culoare albastră, parcat pe str. Dumitru Gruia nr. 3 din Timişoara, în valoarea de 28.000.000 lei, aparţinând părţii vătămate H.M.
Deoarece autoturismul nu a fost recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 28.000.000 lei.
În noaptea de 8 iulie 1999, în jurul orelor 2,00, împreună cu S.M.F., inculpatul a sustras un tractor fără acumulator pe el, prin tractare cu un microbuz, aflat parcat pe stradă în faţa imobilului, bunul fiind evaluat la suma de 30.000.000 lei. Tractorul a fost dezmembrat ulterior, iar organele de cercetare penală l-au recuperat în această stare şi l-au restituit părţii vătămate, care s-a mai constituit parte civilă cu suma de 15.000.000 lei, deoarece o parte din piesele tractorului nu au mai fost găsite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei considerând că în mod nejustificat s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, reeducarea inculpatului fiind posibilă numai prin executare a sancţiunii penale aplicate, prin privare de libertate.
Prin Decizia penală nr. 176/ A din 18 aprilie 2002, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi a desfiinţat în parte hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi judecând, a dispus ca inculpatul T.D.R. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen., cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 86 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.D.R., criticând hotărârile pronunţate în sensul că, în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 27 C. proc. pen., referitoare la competenţa după materie, deoarece prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei reţinută în sarcina lui este situat sub 50.000.000 lei, astfel că judecarea cauzei în primă instanţă revenea Judecătoriei Timişoara.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Timişoara.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea lui a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză şi au aplicat pedepse just proporţionalizate, conform criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte cererea formulată de inculpat în sensul casării hotărârilor şi trimiterea cauzei la Judecătoria Timişoara, deoarece infracţiunea săvârşită nu era de competenţa Tribunalului Timiş, întrucât paguba produsă avea o valoare mai mică de 50.000.000 lei, se constată că nu este fondat şi urmează să fie respins.
Astfel, potrivit art. 27 C. proc. pen., care stabileşte în mod expres competenţa tribunalului, acesta judecă în primă instanţă, între altele, şi infracţiunea de furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen.
Potrivit art. 146 C. pen., astfel cum este prevăzut de Legea nr. 140/1996 prin „consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 lei…”
Cum inculpatul a comis faptele în perioada 17 martie 1999 şi 8 iulie 1999, sunt incidente dispoziţiile legii susmenţionate, deoarece din actele dosarului rezultă că prejudiciul produs părţilor vătămate este în valoare totală de 58.000.000 lei.
Aşadar, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea Tribunalului Timiş, susţinerile inculpatului în sensul că Judecătoria Timişoara era competentă să soluţioneze în fond dosarul, fiind neîntemeiată şi urmează să fie respinse.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost just proporţionalizată, instanţele ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea şi împrejurările comiterii lor, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti şi a avut o atitudine procesuală nesinceră, nerecunoscând faptele comise.
Aşadar, se constată că în cauză nu sunt temeiuri pentru reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., astfel cum acesta a solicitat.
De altfel, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia, sub aspectul cuantumului ei, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reinserţiei lui în societate şi prevenţia generală.
De asemenea, se constată că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea pedepsei de către inculpat, în regim de detenţie, deoarece acesta fiind liberat condiţionat, a comis alte infracţiuni, dovedind astfel că lăsat în stare de libertate nu se poate reeduca.
Aşadar, în cauză nu există motive pentru schimbarea modalităţii de executare a pedepsei într-o formă fără privare de libertate a inculpatului, urmând ca cererea sa privind aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, să fie respinsă, ca nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul T.D.R. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.R., împotriva deciziei penale nr. 176/ A din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 381/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3814/2003. Penal → |
|---|
