CSJ. Decizia nr. 3905/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3905/2003
Dosar nr.1715/2002
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerile prealabile înregistrate la 15 şi 16 februarie 1996, E.I., atât în calitate de director al S.C. Editura O. SRL, precum şi în nume propriu, a solicitat Judecătoriei sector 1, respectiv Judecătoriei sector 4, condamnarea inculpatei C.D.A., pentru infracţiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., susţinând că inculpata, la 18 decembrie 1995, a publicat în ziarul R.L. articolul „Un traducător acuză”, în cuprinsul căruia a afirmat că Editura O. precum şi directorul acesteia E.I. au încercat editarea romanului Shogun de James Clavell fără să rezolve problema copyrightului. Totodată, nu au respectat obligaţiile contractuale asumate, au încălcat legea drepturilor de autor recurgând la un plagiat prin încheierea unui contract de colaborare cu un alt traducător care a efectuat doar operaţiuni de culegere de pe calculator şi au obstrucţionat desfăşurarea unui proces civil. În acelaşi articol, inculpata a mai afirmat că a fost ameninţată de partea vătămată E.I. că „dacă nu se potoleşte oamenii săi o vor lăsa mutilată pe viaţă”, iar în ceea ce priveşte procesul civil nu are nici o şansă de câştig, întrucât îşi va pune în mişcare „artileria grea”.
Judecătoria sector 4 Bucureşti, judecând cauza, după ce şi Judecătoria sector 1 şi-a declinat competenţa în favoarea sa, prin sentinţa penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.D., pentru infracţiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., cu motivarea că lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, respectiv intenţia.
Totodată, a respins pretenţiile părţilor civile ca nedovedite.
Tribunalul Bucureşti a admis recursurile declarate de părţile civile şi, în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a dispus obligarea inculpatei la câte 50.000.000 lei daune morale către fiecare din acestea.
Împotriva hotărârii instanţei de recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a C. proc. pen., susţinând că în mod greşit inculpata a fost obligată la despăgubiri civile.
Este adevărat că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., când s-a pronunţat achitarea pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, angajându-se în această situaţie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998 şi următoarele C. civ.
Ca atare, instanţa de recurs trebuia să verifice îndeplinirea condiţiilor generale ale acestei răspunderii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate dintre acestea şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul. În lipsa oricăreia din aceste condiţii, răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată.
În primul rând, angajarea acestui tip de răspundere implică cu necesitate existenţa unei fapte ilicite. Dacă o faptă nu are un asemenea caracter, este exclusă orice răspundere.
Una din cauzele care înlătură această trăsătură este exerciţiul normal al dreptului, în sensul că cel ce se foloseşte de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudiciază pe cineva.
În acest context, constatarea care a fost şi fundamentul stingerii acţiunii penale, că afirmaţiile cuprinse în articolul publicat au fost făcute de inculpată în dorinţa de a face cunoscută încălcarea unor drepturi şi de a sensibiliza organele abilitate să ia măsuri pentru apărarea acestora, echivalează cu exercitarea legitimă a unui drept.
De altfel, chiar în finalul articolului aceasta afirmă expres că „am ţinut să aduc la cunoştinţa opiniei publice din România toate aceste încălcări grave ale dreptului de autor săvârşite sub privirile nepăsătoare ale celor desemnaţi să-l apere pe cetăţeanul de rând al acestei ţări”.
Este de reţinut că, la baza publicării acestui articol s-au aflat procesele civile dintre părţi având ca obiect încălcarea dreptului de autor al inculpatei prin plagierea traducerilor sale de către F.A. sub egida Editurii O. şi care a fost demonstrată fără dubiu de expertizele tehnice efectuate. Concluziile acestora, potrivit cărora traducerea lui F.A. reprezintă un plagiat, o copie, în cea mai mare parte a lucrării D.C., demonstrează buna credinţă a inculpatei, legitimitatea afirmaţiilor pe care le-a făcut în articolul incriminat.
Ca atare, existând identitate între acţiunea inculpatei şi o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al acesteia, soluţia Tribunalului Bucureşti de obligare la plata daunelor morale apare ca nelegală.
Soluţia care se impunea era aceea de respingere a recursurilor prin care se solicita acordarea daunelor morale, întrucât inculpata nu a făcut altceva decât să solicite prin intermediul dreptului la liberă exprimare protecţia dreptului său de proprietate privată asupra unei creaţii intelectuale, recunoscut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe consacrate de art. 41 din Constituţie.
Se impune deci admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 675/ R din 26 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata C.D.A.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3904/2003. Penal. Art.177 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3912/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
