CSJ. Decizia nr. 3902/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3902/2003
Dosar nr. 110/2003
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 211 din 27 iunie 2002, Tribunalul Argeş a condamnat, printre alţii, pe următorii inculpaţi:
E.M.C. şi
L.G.A. ambii la câte 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. şi la câte 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în baza art. 33 lit. a) C. pen., fiecare urmând să execute 4 ani închisoare, cu un spor de câte 8 luni închisoare, în total câte 4 ani şi 8 luni închisoare.
L.C.;
L.A. şi
S.F. la câte 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. şi la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., în baza art. 34 lit. b) C. pen., fiecare, urmând să execute câte 4 ani închisoare.
VASILESCU LIVIU la 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., în baza art. 33 lit. b) C. pen., urmând să execute 4 ani şi 6 luni închisoare, cu un spor de 6 luni închisoare, în total 5 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 318/1998 a Judecătoriei Costeşti, pedeapsă ce se execută, separat de pedeapsa aplicată în cauză.
Toţi inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 93.180.944 lei către partea civilă S.N.C.F.R., Regionala C.F.R. Craiova.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.G.A. a unui cleşte patent, a unui cântar de mână şi un fragment de sârmă din cupru.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii recurenţi, împreună cu alţi coinculpaţi în cauză, în perioada 25 aprilie 1999 – 18 august 1999, în grup şi pe timp de noapte, folosind un cleşte patent, au tăiat şi sustras cablu telefonic cu sârmă de cupru, din reţeaua de telecomunicaţii a S.N.C.F.R., aflată pe sectoarele de cale ferată Costeşti - Slatina şi Costeşti - Roşiori, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată şi producând un prejudiciu total de 93.180.944 lei.
Astfel:
- În perioada 25 - 28 aprilie 1999, inculpaţii V.L., L.G.A., L.A. şi L.C., împreună cu alţi trei coinculpaţi, au sustras, prima dată, circa 11.600 ml cablu (din care a rezultat prin arderea izolaţiei, cca. 250 kg sârmă cupru) în zona sectorului Costeşti - Roşiori, între staţiile C.F.R. Colţu şi Miroşi, pe distanţa de aproximativ 4,8 km.
A doua oară, aceiaşi inculpaţi, au sustras cablu (din care a rezultat cca. 160 kg sârmă de cupru) din acelaşi sector, între staţiile C.F.R. Colţu şi Burdea.
- În noaptea de 28 aprilie 1999, aceiaşi patru inculpaţi au sustras 12.000 ml de cablu, din sectorul Costeşti - Roşiori, între staţiile C.F.R. Colţu şi Burdea.
- În noaptea de 14 iulie 1999, inculpatul S.F., cu concursul inculpatului L.G.A. şi a altor trei coinculpaţi, au sustras 2000 ml (110 kg sârmă de cupru) din sectorul Costeşti - Roşiori, între staţiile C.F.R. Surdeşti - Balaci.
- În noaptea de 10 august 1999, inculpatul V.L., împreună cu un alt coinculpat, au sustras 240 ml de cablu, din sectorul Costeşti - Slatina între staţiile C.F.R. Corbu - Hîrseşti, sârma din cupru rezultată fiind vândură inculpaţilor L.G.A. şi E.M.C., care au mai cumpărat ulterior şi alte cantităţi de asemenea material, cunoscând provenienţa lor din furt.
La începutul lunii august 1999, inculpaţii E.M.C. şi S.F., împreună cu alţi trei coinculpaţi, au sustras, din sectorul Costeşti, între staţiile Costeşti şi Ioneşti, 4 fire de cablu pe distanţa a circa 15-17 stâlpi de telecomunicaţii.
- În noaptea de 13 august 1999, inculpaţii E.M.C. şi S.F. împreună cu alţi patru coinculpaţi, au sustras, din zona Hălţii C.F.R. Ioneşti, din sectorul Costeşti, cablu telefonic pe distanţa a 15-16 stâlpi (circa 249 kg sârmă de cupru).
- În nopţile de 17 august 1999 şi 24 august 1999, inculpatul V.L., împreună cu alţi coinculpaţi, au sustras cca.800 ml cablu, din zona sectorului Costeşti - Slatina (între staţiile C.F.R. Corbu - Hîrseşti) şi respectiv 2400 ml cablu, din acelaşi sector (între staţiile C.F.R. Hîrseşti - Stolnici).
Sârma de cupru realizată a fost vândută, inculpaţii împărţind banii, unul din cumpărători fiind şi L.G.A.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel, printre alţii, inculpaţii E.M.C., L.G.A., L.C., L.A., S.F. şi V.L., care au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către inculpaţii mai sus menţionaţi care, prin apărători şi scris, au solicitat pentru inculpatul E.M.C. reducerea pedepselor aplicate şi aplicarea dispoziţiilor art. 867 C. pen., iar pentru ceilalţi recurenţi inculpaţi restituirea cauzei pentru rejudecare, deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 197, raportat la art. 485 C. proc. pen., cauza fiind judecată în şedinţă publică, deşi între inculpaţi s-a aflat şi un minor, iar în caz de respingere, achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive, deoarece faptele săvârşite nu au pus în primejdie (pericol) siguranţa circulaţiei pe căile ferate şi reducerea pedepselor aplicate prin acordarea circumstanţelor atenuante, conform art. 74 – art. 76 C. pen. şi suspendarea executării pedepselor în baza art. 81 sau art. 861 C. pen.
Pentru inculpatul L.G.A. s-a cerut să se facă aplicarea Legii de graţiere nr. 543 din 1 octombrie 2002, pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. şi să i se înlăture sporul de pedeapsă aplicat, iar pentru inculpatul V.L. s-a solicitat rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământul faptelor săvârşite, el fiind bolnav de oligofrenie.
Examinând actele de la dosar, se constată că instanţele de judecată au făcut o analiză minuţioasă a probelor administrate în cauză, pe care apreciindu-le just, a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise, în textele de lege, inclusiv în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
Art. 276 alin. (1) C. pen., încriminează simpla distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Cerinţa esenţială a acestei infracţiuni va fi îndeplinită când, din ansamblul împrejurărilor de fapt, rezultă posibilitatea producerii unui pericol pentru siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.
În cazul acestei infracţiuni nu se cere să se fi adus vreo vătămare, respectiv urmarea (rezultatul) constă într-o stare de pericol. Este deci suficient o potenţialitate de a pune în pericol circulaţia pe căile ferate, prin producerea unei tulburări în activitatea de transport, indiferent sub ce formă.
În cauză, dacă la începutul cercetărilor organele de specialitate ale S.N.C.F.R. au dat un răspuns ambiguu (adresa nr. 3/98 din 10 martie 2000), ca urmare a solicitărilor parchetului (adresa nr. 899/P/1999 din 28 iunie 2000 şi adresa nr. 529/P din 16 octombrie 2000), Agenţia de Telecomunicaţii C.F.R. Zona de telecomunicaţii Craiova, cu adresele nr. 3/360 din 3 iulie 2000 şi nr. 3/570 din 25 iulie 2000, au comunicat că tăierea şi distrugerea circuitelor R.C. pune în pericol siguranţa circulaţiei, conform Regulamentului de Exploatare Tehnică C.F.R., art. 125 pct. b. Instalaţiile R.C. sunt instalaţii pentru siguranţa circulaţiei şi evident întreruperea lor pune în pericol siguranţa circulaţiei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 276 alin. (1) C. pen.
Cum, din sesizările organelor C.F.R. către organele de poliţie şi constatările acestora, rezultă că printre circuitele tăiate şi sustrase de inculpaţi au fost şi circuite R.C. (regulator de circulaţie), care a întrerupt comunicarea şi puteau crea alte perturbări în circulaţia mijloacelor de transport ale C.F.R., în mod corect instanţele au condamnat pe inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., nefiind cazul achitării pentru această infracţiune, ale căror elemente constitutive sunt întrunite.
Nu este întemeiată nici critica privind judecarea cauzei cu publicitate, deşi alături de inculpaţii majori a fost şi inculpatul P.V., care la data săvârşirii faptelor (aprilie-august 1999) era minor. El a fost condamnat de prima instanţă la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform dispoziţiilor art. 861 şi următoarele C. proc. pen.
Se constată că până la judecarea cauzei, respectiv începerea cercetării judecătoreşti (21 februarie 2002) inculpatul P.V. a împlinit vârsta de 18 ani, acesta neuzând de căile de atac ale apelului şi recursului, pentru el hotărârea primei instanţe rămânând definitivă.
Având în vedere că inculpatul P.V. a fost judecat în primă instanţă după ce a împlinit vârsta de 18 ani, că el nu a folosit căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi în lipsa unui temei legal pentru examinarea situaţiei juridice a acestuia, împotriva voinţei sale, considerăm că nu este cazul restituirii cauzei pentru rejudecarea sus-numitului.
În ce priveşte reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor prin reducerea acestora, aplicarea de circumstanţe atenuante şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea art. 81 C. pen., sau ale art. 861 C. pen. ori art. 867 C. pen., se constată că şi aceste cereri sunt neîntemeiate.
Curtea consideră că, prima instanţă şi instanţa de control judiciar, au făcut o justă apreciere în legătură cu cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor şi modalităţii de executare a acestora. Potrivit prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Examinând, prin prisma acestor dispoziţii legale, lucrările dosarului, se reţine că, în procesul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor recurenţi, s-a ţinut seama că pedepsele au fost orientate către minimul special prevăzut de lege, de frecvenţa şi gradul deosebit de ridicat al pericolului social al faptelor săvârşite, în condiţiile concrete în care ele au avut loc, în grupări organizate şi cu continuitate, săvârşind mai multe infracţiuni în concurs, cât şi de persoana inculpaţilor, fără ocupaţie, care s-au pretat la surse de câştig fără muncă şi fără să dea importanţă la unele urmări deosebite ce se puteau produce.
În aceste condiţii, pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, respectându-se criteriile legale şi corespunzând scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Analizând Decizia penală atacată, în raport de motivul invocat de recurentul inculpat L.G.A., prin care a cerut să se facă aplicarea Legii de graţiere nr. 543/2002 pentru pedeapsa ce i s-a aplicat pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. şi să fie înlăturat sporul de 8 luni închisoare, se constată că acesta este întemeiat.
Prin sentinţa penală nr. 211 din 27 iunie2002, Tribunalul Argeş a condamnat la câte 2 ani închisoare pe inculpaţii E.M.C. şi L.G.A., pentru infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., faptele fiind săvârşite în anul 1999.
Deşi, la data de 4 octombrie 2002, a fost publicată (M. Of. nr. 726), Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, potrivit art. 1 fiind graţiate în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, iar în motivele scrise de apel, cât şi în şedinţa de judecare a cauzei în apel, apărătorul inculpaţilor E.M.C. şi L.G.A. a solicitat aplicarea legii menţionate şi graţierea pedepselor de 2 ani închisoare aplicate sus-numiţilor, pentru infracţiunea de tăinuire, Curtea de Apel Piteşti nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra acestei cereri esenţiale, de natură să influenţeze soluţia procesului.
Faţă de această situaţie, Curtea va admite recursurile declarate de inculpaţii E.M.C. şi L.G.A. şi va casa în baza art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Decizia penală nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti în ce priveşte omisiune aplicării graţierii conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedepsele de 2 ani închisoare, aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen.
De asemenea, Curtea apreciază că, în raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor E.M.C. şi L.G.A., sporul de pedeapsă de câte 8 luni închisoare, aplicat acestora, nu se justifică, urmând a fi înlăturat, aceşti inculpaţi urmând să execute câte 4 ani închisoare, fiecare, pedepse care sunt suficiente pentru reeducarea lor şi prevenirea săvârşirii altor fapte infracţionale.
Se mai constată că, Curtea de Apel Piteşti nu a examinat şi nu s-a pronunţat în Decizia penală nr. 316/ A din 3 decembrie 2002, asupra cererii, formulată de apărător, de a se casa hotărârea primei instanţe şi, reţinând cauza spre rejudecare, să dispună efectuarea unei expertize medico-legale, apelantului inculpat V.L., urmând ca faţă de „certificatul medical de handicapat”, să se stabilească dacă la data săvârşirii faptelor care fac obiectul acestei cauze avea discernământul păstrat, sau dacă acesta era diminuat.
În adevăr, la dosarul de urmărire penală există un certificat de încadrare într-o categorie de persoane handicapate din 27 ianuarie 1999 a inculpatului V.L., iar raportul de expertiză medico-legală nr. 52/ A1 din 15 ianuarie 2001, întocmit de o comisie de medici la sediul Serviciului medico-legal Argeş, din care rezultă că inculpatul V.L. prezintă diagnosticul de „oligofrenie gradul I", având discernământul diminuat (Întocmit în baza ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din 14 decembrie 2000, în care s-a menţionat ca expertiza să se efectueze fără internare).
Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se precizează că expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituţii sanitare de specialitate, iar în vederea efectuării ei, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului, sau instanţa de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului.
Faţă de aceste dispoziţii categorice, expertiza psihiatrică a inculpatului V.L., în mod obligatoriu, trebuia să se facă cu internarea acestuia într-o instituţie sanitară de specialitate.
Deoarece expertiza psihiatrică a inculpatului V.L. nu s-a făcut cu internarea într-o unitate sanitară de specialitate, unde să i se facă toate examenele specifice, iar raportul de expertiză medico-legală nr. 52/ A1 din 15 ianuarie 2001 nu s-a referit şi la întrebarea din ordonanţa procurorului „dacă în momentul săvârşirii faptelor, învinuitul a acţionat cu discernământ sau discernământ diminuat”, în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., va casa sentinţa penală nr. 211 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Argeş şi Decizia penală nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, numai în ce priveşte neefectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, a inculpatului, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 117 alin. (2) C. proc. pen.
În această situaţie, în baza art. 38515 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., cauza se va trimite pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Argeş, în vederea efectuării inculpatului V.L. a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, cu internarea acestuia în unitate de specialitate, în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cât şi pentru a se răspunde la întrebarea formulată de parchet, la care nu s-a răspuns.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.C., L.A. şi S.F. împotriva deciziei penale nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, care pentru aceştia este temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii E.M.C., L.G.A. şi V.L. împotriva deciziei penale nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 211 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Argeş, numai în ce priveşte omisiunea aplicării graţierii, conform Legii nr. 543/2002, pentru inculpaţii E.M.C. şi L.G.A. şi pentru neefectuarea expertizei medico-legale psihiatrice pentru inculpatul V.L.
Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., pentru inculpaţii E.M.C. şi L.G.A. şi în temeiul art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, constată graţiate integral şi condiţionat pedepsele de câte 2 ani închisoare, aplicate acestor inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Înlătură sporurile de câte 8 luni închisoare, aplicate inculpaţilor E.M.C. şi L.G.A., urmând ca, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., aceşti inculpaţi să execute câte 4 ani închisoare, fiecare.
Trimite cauza, pentru rejudecare, la prima instanţă, Tribunalul Argeş, în ce priveşte pe inculpatul V.L., în vederea efectuării acestuia a unei expertize medico-legale psihiatrice.
Menţine celelalte dispoziţii privind pe inculpaţii E.M.C. şi L.G.A.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.C., L.A. şi S.F. împotriva deciziei penale nr. 316/ A din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurenţii inculpaţi L.C., L.A. şi S.F. să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3900/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3903/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
