ICCJ. Decizia nr. 5304/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5304/2003
Dosar nr. 2779/2003
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 19 februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul N.C. la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen. şi la 6 luni închisoare în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), dispunând ca inculpatul, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare. A aplicat art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, începând cu data de 28 ianuarie 2002 la zi, menţinând starea de arest a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 92.459.000 lei despăgubiri civile către părţile civile P.C. şi P.M. şi la câte 50 milioane lei, daune morale, fiecărei părţi civile. S-a luat act că P.P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a mai fost obligat la 18.456.944, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.M.C., către partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arsene Bucureşti.
În baza art. 113 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical a inculpatului până la însănătoşirea acestuia. S-au aplicat dispoziţiile art. 429 alin. (2) C. proc. pen.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9 milioane lei.
Tribunalul a reţinut că, în seara zilei de 2 octombrie 2001, aflându-se pe terasa Restaurantului „E.” din Breaza, inculpatul a provocat scandal, tulburând liniştea consumatorilor. Inculpatul a lovit pe P.M.C. cu pumnul în faţă, ceea ce a determinat căderea acestuia cu capul de zidul de beton de la intrare şi treptele terasei. În urma leziunilor provocate, victima a fost internată în spital, iar ulterior a decedat.
Prin Decizia penală nr. 272 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de inculpatul N.C., a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi a constatat că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), este graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată. A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 8 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. A computat detenţia de la 28 ianuarie 2002, până la zi. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părţile civile P.C., P.M. şi P.A.
Curtea de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este excesiv de blândă în raport cu urmările produse şi se impune majorarea acesteia.
Referitor la pedeapsa aplicată în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a constatat că este graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Instanţa de apel a mai reţinut că despăgubirile civile au fost corect stabilite de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul N.C., solicitând, în principal, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, întrucât cauza s-a judecat în absenţa sa. A mai arătat că martorii au fost audiaţi tot în absenţa sa, iar reaudierea lor nu a mai avut loc deoarece, apărătorul său a renunţat la reaudiere. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei avându-se în vedere starea sănătăţii sale (schizofrenie paranoidă) şi comportarea sa anterioară săvârşirii faptelor.
Recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Examinând încheierea din 11 februarie 2003, aflată în dosarul Tribunalului Prahova, în care au fost consemnate dezbaterile, Curtea constată că susţinerile recurentului (referitoare la absenţa sa de la dezbateri) sunt contrare adevărului, deoarece acesta a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei, în stare de arest, şi a avut, personal, ultimul cuvânt, fiind respectate, astfel, prevederile art. 314 alin. (2) şi cele ale art. 341 C. proc. pen.
Inculpatul a fost, de asemenea, prezent şi la judecarea cauzei în apel, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 272 din 4 iunie 2003, când a luat legătura cu apărătorul său ales şi în final a avut ultimul cuvânt.
Prin urmare, susţinerile recurentului sunt neadevărate şi nu pot determina casarea hotărârilor atacate.
Referitor la audierea martorilor în lipsa inculpatului şi încălcarea dreptului la apărare prin nereaudierea acestora, deşi apărarea inculpatului a solicitat-o, Curtea constată că şi această susţinere este contrară realităţii.
Astfel, examinând încheierea din 18 septembrie 2002, Curtea constată că însuşi apărătorul inculpatului (care în încheierea şedinţei publice din 17 iulie 2002, când inculpatul a fost prezent, este menţionat că ar fi solicitat reaudierea martorilor ascultaţi în lipsa inculpatului) a cerut rectificarea încheierii menţionate susţinând că nu a solicitat reaudierea acestor martori, sens în care a şi fost rectificată încheierea din 17 iulie 2002.
Prin urmare, renunţând la reaudierea martorilor, apărarea inculpatului nu mai poate solicita, în recurs, din nou, reaudierea acestora, întrucât instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 329 C. proc. pen., referitoare la renunţarea la martori a părţilor.
Inculpatul nu poate invoca în apărare propria renunţare la reaudierea martorilor, prezentând-o ca o încălcare a drepturilor sale de către instanţă, deoarece instanţa nu i-a încălcat nici un drept procesual, ci doar a luat act de susţinerile apărătorului ales al inculpatului.
Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, pedeapsa fiind bine individualizată de instanţa de apel.
Astfel, la stabilirea pedepsei s-a ţinut seama, atât de gradul de pericol social deosebit al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani), faptă săvârşită de inculpat, cât şi de persoana infractorului, care a avut o comportare bună anterior săvârşirii faptelor, aplicând o pedeapsă corespunzătoare de 8 ani închisoare.
În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 272 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 28 ianuarie 2002 la 19 noiembrie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2003. Penal. Art.215 alin.4 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5316/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
