ICCJ. Decizia nr. 5498/2003. Penal. Recurs revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5498/2003

Dosar nr. 4003/2003

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 247 din 27 mai 2003, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul B.N., împotriva sentinţei penale nr. 399 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că revizuientul este condamnat la 17 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., iar cererea sa nu se bazează pe vreuna din situaţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., referitoare la revizuirea hotărârilor definitive.

Prin Decizia penală nr. 368 din 13 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a respins ca nefondat apelul revizuientului.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul, care stăruie în cererea de revizuire motivând că este nevinovat, că în cauză nu s-a procedat la audierea unui martor, care ar putea determina schimbarea încadrării juridice dată faptelor într-o infracţiune mai uşoară, eventual loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau ucidere din culpă.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse revizuirii în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege.

Din examinarea dispoziţiilor menţionate rezultă că situaţia expusă de condamnat şi invocată ca o cauză de revizuire nu se regăseşte printre motivele de revizuire prevăzute de lege, astfel că recursul revizuientului nu este fondat.

Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul şi-l va obliga pe revizuient la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 368 din 13 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5498/2003. Penal. Recurs revizuire. Recurs