CSJ. Decizia nr. 559/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 559/2003
Dosar nr. 2958/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33 din 20 februarie 2002, Tribunalul Suceava i-a condamnat pe inculpaţii:
- Şt.I. zis V.
- în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi h) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
- M.G. zis T.
- în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 39 alin. (2) C. pen., art. 34 şi art. 35 C. pen., contopeşte restul de 1936 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 11/1998 a Tribunalului Timiş, cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1936 zile închisoare.
Constată că inculpatul a executat pedeapsa închisorii în perioada 2 iulie 1992 – 26 martie 1998, 8 februarie 1999 – 20 august 1999 şi menţine liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă.
Conform art. 188 din Legea nr. 3/1978 obligă inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Spitalul Clinic nr. 2 Iaşi suma de 38.867.335 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânda legală.
Respinge pretenţiile privind cheltuielile de înmormântare formulate de părţile civile M.E. şi M.I.
Inculpaţii au mai fost obligaţi la câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50.000 lei onorarii apărători oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 6 mai 1997, în timp ce părţile vătămate M.T. şi M.I., tată şi fiu, asigurau paza materialului lemnos de la locuinţa numitului P.E.G. din comuna Valea Moldovei, jud. Suceava, au fost atacaţi de inculpaţii M.G. zis T. şi Şt.I. zis V. în scopul sustragerii unor grinzi.
Fapta nu a fost consumată întrucât fiind alertaţi vecinii de către partea vătămată M.I., inculpaţii, de teama de a fi surprinşi, au părăsit zona.
În prealabil agresiunii, inculpaţii au fost surprinşi de către partea vătămată M.T. având faetonul încărcat cu grinzi. La cererea acestuia, inculpaţii au descărcat faetonul (vehicul hipo), plecând.
Partea vătămată M.T., după circa o oră, a mers acasă pentru a-şi lua fiul, M.I., şi împreună au ajuns la locul descărcării faetonului, constatând că inculpaţii au dat jos din vehicul 8 grinzi.
În acel moment cele două părţi vătămate au fost atacate de aceşti inculpaţi cu câte un par cu care se leagă lanţul la căruţă. Partea vătămată M.I. a reuşit să fugă, alertând vecinii.
Realizând că pot fi surprinşi de săteni, inculpaţii au părăsit locul faptei.
Din certificatul medico-legal şi Raportul de expertiză medico-legală al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Iaşi, rezultă că partea vătămată M.T. a suferit un traumatism abdominal cu contuzie renală stg., hematom retroperitoneal şi contuzie splenică ce a necesitat splenectomie. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corpuri contondente, necesită 59-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Partea vătămată M.T. a decedat la 18 august 1998, însă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală sus-menţionat, moartea acesteia s-a datorat unei cauze patologice, insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă unui infarct intestinomezenteric, neexistând legătură de cauzalitate între leziunile produse în noaptea de 6 mai 1997 şi deces.
Partea vătămată M.I. a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei.
Hotărârea instanţei a fost atacată de către inculpaţi cu apel, solicitând, în principal, achitarea întrucât nu sunt autorii faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 239 din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul inculpatului Şt.I. şi ca tardiv apelul inculpatului M.G.
În privinţa inculpatului Şt.I. s-a constatat că vinovăţia acestuia este susţinută de mijloacele de probă administrate, într-o încadrare juridică susceptibilă de critici care, însă, în calea sa de atac nu ar putea fi amendată fără încălcarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen.
Asemenea, s-a constatat că pedeapsa a fost corect individualizată.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul Şt.I. solicitând, scris şi oral:
- să se constate că, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa aplicată este graţiată, aceasta rămânând definitivă la data de 24 iunie 2002, când Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului ca nefondat;
- să se constate că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, inculpatul neavând asistenţă juridică în această fază a procesului penal;
- nu a participat la săvârşirea infracţiunii şi de urmare se impune achitarea;
- greşit a fost reţinută agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h) C. pen., nefiind autorul loviturilor care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate;
- aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.;
- reducerea pedepsei aplicate.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul invocat se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 6, 14, 15, 17 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Situaţia de fapt a fost bine stabilită şi aceasta rezultă neîndoielnic din mijloacele de probă administrate.
Osebit de declaraţiile constante ale părţilor vătămate, M.T. şi M.I. cu privire la identitatea autorilor, susţinute şi de procesul verbal de recunoaştere din grup a inculpaţilor de către partea vătămată M.I., relevante sunt şi declaraţiile martorilor M.R., M.E., P.N. şi P.V., care imediat după faptă au fost alertaţi de părţile vătămate, precizându-le că au fost bătuţi de „T.” şi „V.”, poreclele notorii ale celor doi inculpaţi.
Susţinerea inculpatului Şt.I. zis V., în sensul că în noaptea de 6 mai 1997 ar fi transportat material lemnos, cumpărat de la M.V., cu autocamionul condus de C.N. la gaterul numitului M.T., este infirmată în totalitate de martorii sus-numiţi.
Încadrarea juridică, inclusiv reţinerea agravantei prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h) C. pen., este corectă, fiind bine stabilit că ambii inculpaţi au aplicat lovituri cu parul asupra corpului părţii vătămate.
Acţiunea concomitentă a inculpaţilor, folosind în agresiune acelaşi gen de obiecte pentru atac, denotă omogenitate şi în plan subiectiv sub forma praeterintenţiei, fiind imputabil acestora în egală măsură urmările.
Pedeapsa aplicată inculpatului Şt.I., orientată în imediata apropiere a limitei minime speciale prevăzută de lege, semnifică relevanţa dată de instanţă împrejurărilor care caracterizează pozitiv persoana acestuia, lipsa antecedentelor penale, vârsta de 26 ani la data comiterii faptei, situaţia familială, având 2 copii minori, în concurs cu celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În raport de modul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, de conduita inculpatului în cursul procesului penal, pedeapsa, astfel cum a fost individualizată, este necesară pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, nejustificându-se reducerea acesteia.
Nici critica privind neasigurarea asistenţei juridice inculpatului în cursul urmăririi penale nu este fondată.
Potrivit art. 171 C. proc. pen., în cauză, asistenţa juridică nu este obligatorie în cursul urmăririi penale.
Din dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., rezultă obligaţia organelor judiciare de a încunoştiinţa pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare.
Aşa cum rezultă din preambulul declaraţiilor inculpaţilor Şt.I. şi M.G., organul de cercetare penală le-a adus la cunoştinţă dreptul de a fi asistaţi de apărător, precizând că nu doresc să beneficieze de asistenţă juridică.
Nu se constată, astfel, că în cursul urmăririi penale s-ar fi adus vreo încălcare dispoziţiilor legale care garantează dreptul la apărare.
Nu poate fi primită nici solicitarea de constatare a incidenţei dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri sau sancţiuni, pe temeiul neexceptării de la graţiere a tentativei la infracţiunea de tâlhărie.
Potrivit art. 144 C. pen., prin „săvârşirea unei infracţiuni” sau „comiterea unei infracţiuni” se înţelege săvârşirea oricărora dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă.
Prin art. 4 din Legea nr. 543/2002 sunt exceptate de la graţiere cei cărora li s-au aplicat pedepse, printre altele, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen.
Sintagma „săvârşirea unei infracţiuni” ori cuvântul „infracţiune” implicând şi forma imperfectă a tentativei atunci când legea o pedepseşte rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din legea privind graţierea unor pedepse în cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fie că este vorba de fapt consumat, fie de tentativă.
În sfârşit, Curtea va constata că şi solicitarea de aplicare a dispoziţiilor legale privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei este nefondată, întrucât, în raport cu prevederile art. 81 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Neconstatând, nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul inculpatului Şt.I. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Şt.I. împotriva deciziei penale nr. 239 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2003. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 55/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
