ICCJ. Decizia nr. 588/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.588
Dosar nr.5487/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.258 din 22 octombrie 2003 a Tribunalului Sibiu, în baza art.174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul B.D., la 12 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 211 alin.(1) şi (2) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită la 12 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
S-a aplicat pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a prelungit arestarea preventivă cu 30 zile de la data prezentei sentinţe şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul petrecut în arest preventiv, începând cu data de 27 iulie 2003.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.P. despăgubiri materiale în sumă de 15 milioane şi daune morale în sumă de 30.000.000 lei.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 8.000.000 lei din care 1.000.000 lei, reprezintă onorar de avocat din oficiu la urmărire penală şi la instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, din primăvara anului 2002, inculpatul B.D. a muncit în calitate de cioban la oile proprietatea martorului R.V.
În vara anului 2003, inculpatul B.D. a fost ajutat de M.D. la supravegherea turmei de oi aflată pe păşunea din muntele Conţiu Mare,la aproximativ 45 km. de comuna Răşinari.
În noaptea de 16/17 iulie 2003, inculpatul şi victima au avut discuţii contradictorii asupra modului de acţiune pentru îndepărtarea unui urs care le-a atacat oile, discuţii care au degenerat, iar părţile şi-au adresat reciproc injurii.
Pe acest fond, inculpatul a recurs la exercitarea unor acte de violenţă asupra victimei M.D., lovindu-l cu pumnii, aceasta a căzut la pământ, dezarmându-l de bâtă, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu muchia toporului, în zona capului. După ce a constatat că a produs victimei leziuni traumatice grave care o pun în imposibilitatea de a semairidica,aacoperit-ocucojocul,iardinstânăaluatpartedin obiectele de îmbrăcăminte care îi aparţineau, un briceag şi aparatul de radio, proprietatea victimei, părăsind zona cu intenţia de a se sustrage, de la urmărirea penală.
Inculpatul a fost găsit de organele de poliţie în data de 26 iulie 2003 în Alexandria, judeţul Teleorman, având încă asupra sa briceagul furat victimei.
Violenţele exercitate asupra lui M.D. i-au cauzat trei plăgi, cu lipsă de materie osoasă, la nivelul capului, fractura cubitusului de la braţul stâng, excoriaţii şi echimoze la nivelul capului, fractur.
cubitusului de la braţul stâng, excoriaţii şi echimoze la nivelul membrelorsuperioare, leziuni în urma cărora victima a decedat la puţin timp de la momentul aplicării loviturilor de topor.
Autopsia efectuată asupra victimei a conchis că moartea sa a fost de natură violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo – cerebrale consecutivă unui traumatism cu fractură cominutivă a bolţii craniene.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba–Iulia, secţia senală, prin Decizia nr.392/A din 18 noiembrie 2003.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi, pe fond, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor inculpatului, pedeapsa rezultantă, de 12 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunilor de omorşi tâlhărie, nu este exagerat de mare, ci dimpotrivă, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei şi făptuitorului, împrejurărilor în care inculpatul a comis faptele, celorlalte criterii de individualizare prevăzute de art.72 C. pen.. Instanţa de fond, în stabilirea pedepselor, a avut în vedere, printre altele, şi starea de recidivă, postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit.b) C. pen.
Or, în raport de aceste elemente, semnificative sub aspectul sancţionării infracţiunilor comise, pedeapsa aplicată inculpatului, apropiată de limita inferioară a pedepsei, prevăzută de textul de lege ce încrimineazăomorul, este rezonabilă şi aptă să realizeze scopul pedepsei.
În raport cu cele arătate, Curtea constată că recursul inculpatului B.D. este nefondat şi-l va respinge, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct.(1) lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va computa prevenţia, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului apărătorului numit din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.392/A din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Compută prevenţia de la 27 iulie 2003 la 30 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5877/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5883/2003. Penal. întrerupere executare... → |
---|