ICCJ. Decizia nr. 5877/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5877/2003
Decizia nr. 5877
Şedinţa publică din 12 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata D.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 12 septembrie 2001 la 17 septembrie 2001.
S-a constatat că a fost consumată în procesul analizei de laborator cantitatea de 0,27 gr. heroină.
Instanţa a reţinut că inculpata a cumpărat şi revândut, în mod repetat heroină, primind suma de 100.000 lei pentru fiecare doză.
Prin Decizia penală nr. 80/A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata D.E.
Recursul parchetului vizează cazul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)), solicitându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi majorarea pedepsei aplicate inculpatei.
Recursul inculpatei vizează cazul prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni), solicitându-se achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi la art. 181 C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpată în raport cu probele efectuate în cauză, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele argumente:
În declaraţia din 12 septembrie 2001, însăşi inculpata D.E. a recunoscut că de aproximativ 3 luni se ocupă cu vânzarea de droguri, primind pentru fiecare doză de 0,10 gr. suma de 100.000 lei, iar în ziua în care a fost reţinută de organele de poliţie a vândut 5 doze unor tineri.
Audiată de prima instanţă în şedinţa de judecată din 24 octombrie 2002, inculpata şi-a menţinut declaraţia dată la organele de urmărire penală.
Conform art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În speţă, recunoaşterea inculpatei se coroborează cu declaraţia dată de învinuitul G.Şt., de martorul V.C., procesul-verbal din 12 septembrie 2001 şi cel de percheziţie domiciliară încheiat la aceeaşi dată, precum şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 168416/2001, probe din care rezultă săvârşirea de către inculpată a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (trafic de droguri de mare risc).
Dispoziţiile art. 181 C. pen. (potrivit cărora nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret este vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni) nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prin această faptă inculpata a adus o atingere importantă sănătăţii persoanelor cumpărătoare de droguri, activitate care prezintă în mod evident gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Înalta Curte constată că, sub aspectul soluţiei de condamnare, instanţele au apreciat corect că fapta inculpatei, prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni şi nu sunt aplicabile prevederile art. 181 C. pen.
De altfel, nici apărarea inculpatei în cele două instanţe (de fond şi de apel) nu a solicitat achitarea inculpatei în baza acestui text, ci aplicarea unei pedepse minime şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru aceste considerente recursul inculpatei va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de parchet, Curtea constată că este fondat, doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale, nu şi sub cel a înlăturării circumstanţelor atenuante judiciare aplicate inculpatei.
Într-adevăr, la stabilirea pedepsei principale de 3 ani închisoare, ambele instanţe nu au ţinut seama de unul dintre criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Chiar dacă aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este motivată, pedeapsa stabilită este nejustificat de redusă, avându-se în vedere pericolul social al faptei, rezultând din consecinţele nefaste ale traficului de droguri pentru sănătatea persoanei consumatorului de droguri şi pericolul potenţial pe care îl prezintă pentru ordinea de drept persoanele dependente de droguri.
Ca urmare, va fi admis recursul declarat de parchet, se vor casa Decizia atacată şi sentinţa pronunţată în cauză, se va majora pedeapsa aplicată inculpatei de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 80/A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata D.E.
Casează Decizia penală, atacată şi sentinţa penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatei.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei D.E. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.E. împotriva deciziei penale nr. 80/A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 582/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 588/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
