CSJ. Decizia nr. 589/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 589/2003
Dosar nr. 4611/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 2 mai 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpaţii:
1. D.A.C. la 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) lit. a) C. pen.;
2. O.N. la 4 ani închisoare, pentru complicitate la furt calificat, infracţiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) lit. a) C. pen.;
3. O.V. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi
4. D.I. la 2 ani închisoare pentru complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) şi (2), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpaţii D.A.C. şi O.V. au fost obligaţi să plătească părţii civile S.N.P. P. S.A. Bucureşti, sucursala PETROTRANS Ploieşti 1.123.848 lei şi respectiv 18.892.848 lei şi respectiv 18.892.556 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., de la inculpaţii D.A.C. şi O.N., au fost confiscate obiectele ce au folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a reţinut că, la începutul lunii decembrie 2001, inculpatul O.V. le-a propus soţilor D.A.C. şi D.I. ca, în contul datoriei de 500 dolari pe care aceştia o aveau faţă de el, să-i permită să monteze o instalaţie improvizată pe conducta aparţinând sucursalei PETROTRANS Ploieşti, ce tranzita grădina lor, în scopul sustragerii de produse petroliere.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpaţii O.N. şi O.V. au montat instalaţia, pe care au acoperit-o cu pământ, după care folosindu-se de aceasta inculpatul O.V. a sustras 420 litri benzină, din care 400 litri i-a vândut unor persoane necunoscute şi 20 litri i-a dat inculpatei D.A.C.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel inculpaţii D.A.C., O.V. şi O.N., solicitând reindividualizarea sancţiunilor penale.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 363 din 8 august 2002, a admis apelurile declarate de către inculpaţi, a desfiinţat în parte, în latura penală, hotărârea atacată şi, reţinând în favoarea acestora circumstanţe atenuante reale şi personale, conform art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., a redus pedepsele la câte 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat, dispunând ca pedepsele să fie executate prin muncă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt excesiv de blânde, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare şi nu răspund criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care au fost restrictiv interpretate.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 52 alin. (1) C. pen., „pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.
Din analiza textelor de lege enunţate, rezultă că instanţele de judecată au obligaţia să examineze toate elementele obiective şi subiective, astfel încât, pedeapsa stabilită să fie adoptată, prin cuantum şi modalitate de executare, fiecărui caz individual.
În speţă, pedepsele stabilite de instanţa de apel nu răspund imperativelor legale invocate şi nu constituie măsuri de constrângere şi mijloace eficiente pentru reeducarea inculpaţilor.
Aplicând pedepse sub minimul prevăzut de lege şi neprivative de libertate (pentru inculpaţii O.V. şi O.N.) s-a minimalizat gradul de pericol social al infracţiunilor, în contextul în care frecvenţa ridicată a sustragerilor petroliere s-a transformat într-un adevărat fenomen infracţional.
În raport de modalitatea concretă de concepere şi realizare a activităţii infracţionale, de scopul vizat, de cantitatea de benzină sustrasă, de perseverenţa infractorilor şi de poziţia procesuală constant nesinceră, se apreciază că reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor nu se justifică, cu atât mai mult cu cât, inculpatul O.V. s-a sustras cercetărilor penale, iar inculpata D.A.C. a mai fost trimisă în judecată şi condamnată pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Aşa fiind, conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se va casa Decizia pronunţată şi se va menţine hotărârea primei instanţe.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce arestarea preventivă pentru inculpata D.A.C. de la 22 decembrie 2001 la zi, iar pentru inculpatul O.V. de la 12 februarie 2002 la zi.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata D.A.C. şi O.N. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 363 din 28 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe intimaţii inculpaţi D.A.C., O.V. şi O.N.
Casează hotărârea atacată şi menţine sentinţa penală195 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor D.A.C., perioada arestării preventive de la 22 decembrie 2001, iar pentru O.V., de la 12 februarie 2002 la 6 februarie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Onorariul de avocat pentru inculpaţii D.A.C. şi O.N., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5887/2003. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 5/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
