CSJ. Decizia nr. 661/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 661/2003
Dosar nr. 4633/2002
Şedinţa publică din 11 februarie
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 542 din 30 mai 2002, Tribunalul Bucureşti , secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.F. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109, art. 74 şi art. 76 C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C. pen.
În temeiul art. 110 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost încredinţat pentru supraveghere părinţilor B.G. şi B.M.
S-a pus în vedere părinţilor îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui şi obligaţia de a înştiinţa instanţa, de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se execută asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 110 alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia asupra aplicării dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen., în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a contopit durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 iunie 2001, până la 11 iulie 2001.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen., inculpatul B.F. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 10 iunie 2001, în jurul orelor 23,oo, în timp ce partea vătămată N.O. se deplasa pe str. Dumbrava Nouă a fost deposedată prin violenţă de un telefon mobil marca NOKIA 5110, prevăzut cu o curea, pe care îl ţinea în mână.
Persoana care însoţea pe partea vătămată, numitul L.F. a pornit imediat în căutarea autorului faptei, fiind urmat de lucrători din cadrul Secţiei 18 Poliţie, care au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii.
La scurt timp, persoana care a sustras telefonul mobil de la partea vătămată N.O. a fost prins în zona str. Petre Ispirescu, fiind identificat în persoana inculpatului B.F. Asupra acestuia a fost găsit telefonul ce a format obiectul sustragerii.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe care a criticat-o cu privire la greşita individualizare a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare, greşita stabilire a duratei termenului de încercare, greşita deducere a prevenţiei inculpatului şi omisiunea instanţei de a lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 553 din 5 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi rejudecând cauza, pe fond, a decis:
- suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului B.F., pe un termen de încercare de 4 ani;
- deducerea perioadei arestării preventive de la 11 iunie 2001 până la 18 iulie 2001;
- constatarea că partea vătămată N.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
S-a stabilit ca onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate de parchet, Curtea reţine ca fiind fondat apelul acestuia, pentru următoarele considerente:
Instanţa fondului a făcut o corectă individualizare judiciară, sub aspectul condamnării inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., însă a greşit că suspendarea de dispune pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile în care termenul de încercare se cumulează cu pedeapsa de executat, astfel încât, nu poate fi cel de 2 ani stabilit de instanţa fondului.
Sub acest aspect s-a arătat că prin rejudecarea cauzei se va stabili un termen de încercare, în condiţiile art. 81 şi art. 110 C. pen., de 2 ani, urmând ca suspendarea condiţionată a executării pedepsei să fie pe o perioadă de 4 ani.
S-a arătat, de asemenea, că este întemeiată şi critica din apel cu privire la greşita deducere a prevenţiei inculpatului care a fost arestat la data de 11 iunie 2001 şi pus în libertate la data de 18 iulie 2001, conform biletului de liberare al D.G.P. urmând a se dispune în consecinţă.
Cu privire la critica privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra laturii civile a cauzei, instanţa de apel a arătat că este corectă, astfel, că urmează a se constata că partea vătămată şi-a recuperat bunul sustras şi nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe care a criticat-o cu privire la greşita individualizare a pedepsei, atât în ce priveşte reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante care nu se justifică, cât şi al modalităţii de executare a pedepsei, în cauză impunându-se executarea acesteia prin privare de libertate având în vedere pericolul social al faptei, cât şi frecvenţa cu care se săvârşesc fapte de natura celor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat.
S-a mai arătat că, la stabilirea pedepsei era necesar să se ţină seama şi de persoana inculpatului în sensul că, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă că acesta prezenta diagnosticul „tulburare de conduită de tip nesocializat”.
Recursul declarat de parchet este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, cu corecturile justificate aduse la judecata în apel, au reţinut corect situaţia de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Astfel, reţinerea de către instanţe în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante este corectă având în vedere faptul că acesta este tânăr, în continuarea studiilor, nu a mai încălcat legea penală, având până la data săvârşirii faptei o conduită bună şi a recunoscut fapta, pe care a regretat-o.
Şi modalitatea de executare a pedepsei se constată că a fost bine aleasă de către instanţe, şi că suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu stabilirea unor obiective precise legate de supravegherea şi îndrumarea inculpatului sunt în măsură să ducă la concluzia că acesta poate fi reeducat şi fără a se dispune privarea sa de libertate.
De altfel, în cazul în care inculpatul nu va respecta obligaţiile rezultate din suspendarea condiţionată a executării pedepsei va suporta consecinţele ce derivă din aceasta, între care revocarea acestei modalităţii de executare şi executarea pedepsei prin privare de libertate.
În consecinţă pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat şi a fi respins ca atare ,în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Având în vedere că în cauză nu se poate reţine existenţa unei culpe procesuale, cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de stat, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 553 din 5 septembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.F.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 66/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 665/2003. Penal. Art.197 c.pen. Recurs în... → |
|---|
