CSJ. Decizia nr. 749/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 749/2003

Dosar nr. 4736/2002

Şedinţa publică din 14 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 169 din 9 mai 2002 a Tribunalului Bacău, pronunţată într-un al doilea ciclu procesual, după casarea hotărârilor anterioare prin Decizia penală nr. 5346 din 5 decembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul D.C. a fost condamnat la 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 25 spre 26 august 2000, inculpatul D.C. a supus-o pe concubina sa C.M. unor violenţe repetate şi grave, în urma cărora aceasta a decedat în seara zilei de 26 august 2001 la domiciliul inculpatului din comuna Secuieni, judeţul Bacău.

Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator acut, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural închis, cu localizare în emisfera cerebrală stângă. Leziunea s-a produs prin lovirea repetată a extremităţii cefalice cu mijloace contondente.

Prin Decizia penală nr. 322 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de inculpatul D.C. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea sa deoarece nu el este autorul actelor de violenţă care au cauzat decesul victimei, iar în subsidiar, restituirea dosarului la procuror, în vederea completării urmăririi penale pentru stabilirea adevărului.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în cauză şi anume declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor ascultaţi în cele două cicluri procesuale, actele de constatare şi de expertiza medico-legală şi celelalte dovezi, rezultă că inculpatul fusese părăsit de concubina sa la data de 23 august 2000, după neînţelegeri şi conflicte existente între ei de mai multe timp.

Aflând că, după ce l-a părăsit, victima s-a refugiat într-un sat vecin, la domiciliul lui N.V., inculpatul a plecat în noaptea de 25 august 2000, împreună cu sora sa C.M. şi concubinul acesteia, B.D. să o aducă acasă.

Găsind-o pe C.M. dormind în casa lui N.V., inculpatul a trezit-o din somn şi a târât-o pe jos până acasă în comuna Secuieni, îmbrâncind-o, trântind-o la pământ şi călcând-o în picioare, lovind-o cu pumnii, după care, ajunşi la destinaţie, a aruncat-o într-un pat şi, cu toate că se afla, în mod evident, într-o stare gravă, abia mai respira, nu i-a acordat nici o îngrijire, astfel că în seara de 26 august 2000 victima a decedat.

Apărarea inculpatului, în sensul că nu el este autorul violenţelor care au cauzat decesul victimei ci N.V. nu s-a confirmat, faptele aşa cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, fiind dovedite, în mod concludent, cu declaraţiile tuturor martorilor, inclusiv a celor ascultaţi în al doilea ciclu procesual, la cererea inculpatului.

În consecinţă, constatând că în cauză s-au administrat toate probele necesare stabilirii adevărului şi că vinovăţia inculpatului a fost stabilită în mod corect pe baza acestor probe, urmează ca recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 322 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 august 2000 la 14 februarie 2003.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 749/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs