CSJ. Decizia nr. 816/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.816
DOSAR NR. 87/2003
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
S-a luat în examinare conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în cauza penală privind pe inculpaţii C.I., A.P., B.D., C.V., C.V. M.O. şi F.I.
S-a prezentat intimatul inculpat F.I.
Au lipsit ceilalţi inculpaţi, intimata parte vătămată şi intimata parte responsabilă civilmente.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii în sensul că Judecătoria Sector 1 Bucureşti este competentă să judece cauza.
Intimatul inculpat prezent a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.918 din 21 mai 2002 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a cauzei privind partea vătămată S.C. „A”în contradictoriu cu inculpaţii C.I., A.P., B.D., C.V., C.V., M.O. şi F.I. toţi domiciliaţi în comuna Lipniţa, judeţul Constanţa şi Primăria comunei Lipniţa în calitate de parte responsabilă civilmente.
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia, judeţul Constanţa.
A reţinut instanţa că partea vătămată la data de 12 martie 2002 a formulat plângere împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art.220 Cod penal.
S-a stabilit că în prezenta cauză, competentă pentru soluţionare este Judecătoria Medgidia, în raza acesteia se află locul săvârşirii infracţiunii.
La rândul său, Judecătoria Medgidia prin sentinţa penală nr.3752 din 13 decembrie 2002 a declinat competenţa pentru soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a sesizat Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
A motivat această instanţă că partea vătămată prevalându-se de dispoziţiile alternative ale art.30 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală s-a adresat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ca instanţă competentă de la domiciliul părţii vătămate.
Examinând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, se constată următoarele:
Potrivit art.220 alin. ultim din Codul penal pentru infracţiunea de tulburare de posesie, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În raport de dispoziţiile art.279 alin.2 lit.a din Codul de procedură penală cu referire la art.25 din Codul de procedură penală plângerea prealabilă pentru infracţiunea de tulburare de posesie se adresează Judecătoriei.
Potrivit art.30 din Codul de procedură penală competenţa după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea
b) locul unde a fost prins făptuitorul
c) locul unde locuieşte făptuitorul
d) locul unde locuieşte partea vătămată.
Ordinea stabilită de legiuitor în art.30 alin.1 lit.a-d din Codul de procedură penală nu s-a făcut după criterii preferenţiale, oricare dintre instanţele prevăzute în acest text de lege fiind competentă să judece cauza cu care a fost investită.
Cu alte cuvinte, dreptul de opţiune asupra uneia dintre instanţele enumerate în textul mai sus menţionat, îl are partea vătămată.
În prezenta cauză partea vătămată s-a adresat cu plângere prealabilă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, competentă în raport de dispoziţiile art.30 lit.d din Codul de procedură penală, respectiv locul unde locuieşte partea vătămată. Greşit această instanţă investită legal cu plângerea părţii vătămate pentru judecarea infracţiunii de tulburare de posesie a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Medgidia, ca instanţă în raza căreia a fost săvârşită infracţiunea.
În raport de cele reţinute urmează a stabili în conformitate cu art.43 alin.7 din Codul de procedură penală că Judecătoria Sectorului 1 este competentă să judece cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileştecă,încauzaprivindpeintimaţii C.I., A.P., B.D., C.V., C.V. M.O. şi F.I. este competentă să judece Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 815/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 817/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|