CSJ. Decizia nr. 910/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 910/2003
Dosar nr. 3154/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 43 din 8 aprilie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul J.V. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 octombrie 2001 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat în folosul statului bara de fier cornier corp - delict.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.A.
A obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei către partea vătămată reprezentând daune morale.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1.307.480 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic Dr. D.B. Bucureşti plus dobânda aferentă până la achitarea integrală a sumei.
A obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariu apărător oficiu pentru inculpat în sumă de 300.000 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Pe baza unei stări conflictuale vechi între cele două familii, pe data de 21 octombrie 2001 inculpatul şi partea vătămată s-au înjurat reciproc.
În jurul orelor 16,00 când s-au întâlnit întâmplător, a avut loc iarăşi un schimb de cuvinte injurioase şi ameninţări.
La lăsarea întunericului, partea vătămată fără a intra în curtea sa, a mers la familia T.M.D. iar după câteva minute a ieşit din curtea acestora cu intenţia de a merge la locuinţa martorului S.I. Pentru a putea ajunge la locuinţa acestuia, partea vătămată trebuia să treacă prin faţa locuinţei martorilor P.C. şi G. şi prin faţa locuinţei inculpatului J.V.
Din declaraţia martorei T.M.D. rezultă că a condus partea vătămată până la poartă şi că, până să ajungă să intre din nou în casă a auzit nişte lovituri înfundate, iar pentru faptul că pe parcursul acestei zile au existat schimburi de cuvinte jignitoare între inculpat şi partea vătămată, a ieşit din nou la poartă să vadă ce se întâmplă, ocazie cu care nu a văzut nici o persoană pe drum şi mergând în direcţia în care plecase partea vătămată, l-a găsit pe acesta căzut la pământ fără cunoştinţă. De asemenea, din declaraţia martorei, rezultă că în momentul în care a plecat din curtea sa, partea vătămată nu avea asupra sa nici un băţ.
Din declaraţia părţii vătămate rezultă că, în timp ce se deplasa spre locuinţa martorului S.I., în dreptul locuinţei martorului P.C., din lateral şi dinspre gard a fost lovit în cap cu un obiect dur de către inculpatul J.V. Mai rezultă că ar fi fost atacat de mai multe persoane, printre care şi un frate al inculpatului, dar din cercetări a rezultat că J.G. se afla la acea oră în altă parte.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut că a lovit în cap cu bara de fier cornier pe partea vătămată, însă susţine că acesta îl lovise în cap cu un băţ.
Apărarea pe care inculpatul şi-a făcut-o în sensul că partea vătămată este cea care l-a lovit cu băţul, nu poate fi primită, deoarece din nici o probă ce s-a administrat nu rezultă că partea vătămată ar fi avut asupra sa un băţ, de reţinut şi timpul foarte scurt care s-a scurs din momentul în care partea vătămată s-a despărţit de martora T.M.D. şi momentul producerii faptei.
Aşa cum a arătat martora T.M.D., aceasta a condus partea vătămată până la poartă, şi până să ajungă să intre în casă a auzit nişte lovituri înfundate.
Deci, practic, partea vătămată nu avea posibilitatea să-şi procure un băţ pe un traseu atât de scurt, iar martora ar fi auzit şi alte zgomote decât cele pe care le-a precizat în declaraţia sa.
Aşa fiind, tribunalul a concluzionat că, inculpatul, se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social deosebit de grav al faptei, dar şi persoana acestuia. Este infractor primar şi are şapte copii minori în întreţinere.
În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a constatat că partea vătămată nu a făcut dovada despăgubirilor civile, pe care le-a solicitat şi nici a prestaţiei periodice pe care a solicitat-o.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul J.V., care a solicitat reducerea pedepsei.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare faţă de circumstanţele reale în care s-a comis fapta şi faţă de circumstanţele sale personale.
Prin Decizia penală nr. 407/ A din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său a criticat hotărârile pronunţate pentru motivul de casare cuprins la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., solicitând, în esenţă, reducerea pedepsei.
În ultimul cuvânt acordat inculpatului, de instanţa de recurs, acesta a declarat că recunoaşte şi regretă fapta comisă.
Recursul declarat de inculpat, va fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de critica formulată şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ce reglementează criteriile generale de individualizare a pedepselor, în mod corect, instanţele, la stabilirea pedepsei inculpatului au ţinut cont de periculozitatea socială concretă a faptei săvârşite şi urmările produse, dar, în acelaşi timp, instanţele au greşit atunci când nu au acordat eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante favorabile ce caracterizează persoana inculpatului şi care se impuneau a fi avute în vedere.
Astfel, atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului în cursul procesului penal, regretul permanent, conduita bună avută în societate înainte de comiterea faptei, lipsa antecedentelor penale, tatăl a 7 copii, sunt elemente ce nu puteau fi ignorate, ci dimpotrivă, formează convingerea că pentru atingerea scopului preventiv educativ al legii penale, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, este de natură a satisface cerinţele normei penale, conform art. 52 C. pen.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat, va casa hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei şi în rejudecare, va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 din acelaşi cod, se va deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 22 octombrie 2001 la 21 februarie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul J.V. împotriva deciziei penale nr. 407/ A din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 43 din 8 aprilie 2002 a Tribunalului Giurgiu, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Aplică inculpatului dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 C. pen., şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 22 octombrie 2001 la 21 februarie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... → |
|---|
