Dare de mită. Art.290 NCP. Decizia nr. 979/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 979/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 979/A/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător A. G. M.
Grefier D. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. a fost reprezentat de procuror M. C.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul A. Meișor împotriva deciziei penale nr. 423/A/21.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă avocat M. V., apărătorul ales, pentru contestatorul A. Meișor, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. V., apărătorul ales pentru contestatorul A. Meișor, solicită în baza art.426 alin.1 lit.b C.pr.pen., admiterea contestației în anulare. Cauza de încetare a procesului penal constă în audotenunțare, aceasta reprezentând o cauză de nepedepsire în cazul infracțiunii de dare de mită. Prin motivele de apel și concluzii scrise, rezultă că s-a solicitat admiterea apelului și achitarea inculpatului iar în subsidiar s-a uzat de această cauză de încetare a procesului penal constând în cauza de nepedepsire. Raportat la această chestiune, arată că sa legat de faptul că la fila 2, alin.2 din sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a reținut o stare de fapt contrară probelor administrate în cauză până la acea dată, în sensul că, împrejurarea că inculpatul constatând oferta primită, a fost refuzată, a denunțat fapta la apelul unic de urgență 112, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului întrucât agentul de poliție a anunțat și el telefonic superiorii despre situația în care a fost pus, iar o anchetă era inevitabilă în baza raportului telefonic al agentului de poliție. Apreciază că este absolut eronat și contrar probelor deoarece la dosar, la fila 3 este atașat procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la 07.06.2013, după miezul nopții, fapta infracțională s-a petrecut în jurul orelor 20:00, la 30 km de municipiul D. și de sediul organelor de poliție, iar comisarul V., care a întocmit acel proces de sesizare, a înregistrat procesul verbal la data de 13.06.204, la organul de urmărire penală, care este P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Arată că din cuprinsul procesului verbal rezultă că s-a sesizat din oficiu, dar nu sub aspectul infracțiunii de dare de mită, ci pentru faptul că, printre altele polițiștii au fost acuzați pentru amenințare și lovire și s-au făcut acte premergătoare în acest sens. Prin urmare, acest proces verbal, pe lângă faptul că nu conține mențiuni referitoare la darea de mită, este înregistrat la data de 13.06.2013 când deja erau înregistrate mai multe acte orale și scrise de denunț. În acest sens, solicită ca instanța să observe că la fila 24 din dosarul instanței de fond, se regăsește procesul verbal de constatare a contravenției din data de 07.06.2013, unde la rubrica „obiecțiuni”, inculpatul A. Meișor a menționat faptul că i s-a cerut și că a dat mită, acesta fiind o acțiune de autodenunțare. Mai arată că la fila 39 din dosarul instanței de fond, se regăsește transcrierea procesului verbal din 26.04.2014, care conține transcrierea convorbirii telefonice purtate de inculpat la 112, ca urmare a inițiativei acestuia de a se autodenunța. Invocă declarația inculpatului A. Meișor (filele 8-11) prin care se arată expres că a dat mită. Apreciază că inițiativa inculpatului de a anunța la 112 întâmplarea petrecută, după ce anterior scrise-se în procesul verbal că a dat mită polițistului 50 de lire și că acesta a refuzat, mențiunile din declarația scrisă, sunt probe elocvente și indubitabile asupra intenției și demersurilor făcute de către inculpat în scopul autodenunțării infracțiunii comise, de dare de mită. Ca atare, deși nu a fost admis apelul inculpatului privind achitarea inculpatului, apreciază că sunt dubii asupra dovezilor care atestau săvârșirea infracțiunii și dacă s-a reținut că fapta infracțională a fost comisă, ar fi trebuit reținut și aspectul cu privire la autodenunțare, care era o cauză de nepedepsire. Consideră că sunt foarte importante declarațiile celor doi polițiști rutieri, ca și rapoartele acestora, apreciate ca fiind acte de sesizare, de la filele 5 și 6, din care rezultă că nici un moment aceștia nu au avut reprezentarea că li s-a dat mită. Aceștia au restituit certificatul de înmatriculare conținând bancnota de 50 de lire sterline și au reținut că fapta inculpatului ar fi fost de plată a amenzii. Ei sunaseră la superiorul lor de la Inspectoratul Județean de Poliție pentru a-l întreba pe acesta cum trebuie să procedeze în situația în care contravenientul lor, ulterior inculpatul A. Meișor, a scris în procesul verbal că le-a dat mită. Solicită ca instanța să revină asupra celor constatate de către instanța de fond și față de toate cele invocate există premisele admiterii contestației în anulare și rejudecarea apelului.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea ca nefondată a contestației în anulare, apreciind că în cauză nu există o cauză de încetare, respectiv acea cauză de nepedepsire la care s-a făcut referire. Arată că acest aspect a fost analizat cu privire la toate aspectele, de judecătorul din apel, din actele de la dosar, rezultă că, încă de la început, intenția inculpatului era aceea de a oferi mită agentului de poliție care l-a oprit în trafic pentru depășirea limitei de viteză, deoarece încă din momentul în care i s-au cerut actele, inculpatul a introdus cele 50 de lire sterline și le-a înmânat organelor de poliție, fără a i se fi spus pentru ce a fost oprit, ce a încălcat și care sunt sancțiunile. După verificarea actelor, polițistul a restituit acei bani și i-a dat inculpatului să semneze acel proces verbal de contravenție. Arată că la dosar nu există nici un fel de probă că organul de poliție constatator ar fi pretins vreo sumă de bani de la inculpat, cu titlu de mită, sau că nu ar fi acceptat acea sumă sub pretextul că ar fi prea mică, ci există doar declarația inculpatului. Față de înscrisurile depuse ulterior, la care s-a făcut referire, arată că polițistul și-a sesizat superiorii, la 112 aproape concomitent, cu privire la ceea ce s-a întâmplat și inclusiv cu privire la faptul că i s-a oferit acea sumă de bani de către inculpat, astfel încât nu se poate vorbi de un autodenunț făcut de inculpat în scopul prevăzut de lege pentru a opera cauza de nepedepsire, aspect motivat de judecător, în apel.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Examinând contestația în anulare formulată de condamnatul A. Meișor constată că acesta a solicitat desființarea deciziei penale nr. 423/A/2015, pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul contestatorului împotriva sentinței penale nr. 13/2.02.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13/02.02.2015 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus condamnarea inculpatului A. Meișor la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C.pen.
S-a făcut aplicarea art. 81 și 82 C.pen. din 1969 și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni.
S-au aplicat pedepse accesorii, care, de asemenea, au fost suspendate condiționat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că:
În data de 06.06.2013, inculpatul A. Meișor, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 7 pe sensul A. – D.. În jurul orei 20.00, ajuns pe raza localității I., a fost înregistrat de un aparat radar montat pe un autovehicul al poliției rutiere, rulând cu viteza de 107 KM /h, într-o zonă în care viteza maximă admisă era de 50 Km /h. În consecință, a fost oprit de echipajul de poliție pentru întocmirea procesului - verbal de contravenție și ridicarea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Sancțiunea complementară amenzii contravenționale prevăzută pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 Km/h era suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.
La dosar a fost depusă pe suport informatic filmarea prezentând vehiculul condus de inculpat în timp ce rula cu 107/Km/h precum și un al doile-a fișier video în care este vizibil inculpatul în timp ce filma echipajul de poliție. Au fost probate, astfel, cu certitudine, faptul că inculpatul a condus în condițiile specificate anterior, aspecte care nici nu au fost contestate de inculpat.
Din declarațiile agenților de poliție T. D. și D. S. și din declarațiile inculpatului, a rezultat că agentul D. S. a rămas tot timpul în interiorul mașinii de poliție, la volan. Agentul T. D. a fost cel care a oprit vehiculul condus de inculpat și s-a ocupat de verificarea documentelor.
Inculpatul a declarat în fața instanței și în cursul urmăririi penale (filele 14-15 dosar up și 38 din dosarul instanței) că agentul de poliție T. D. ar fi afirmat că, în funcție de cât este de generos inculpatul, pe înregistrarea video efectuată de aparatul radar, ar putea să apară sau să nu apărară, imaginile cu vehiculul condus de inculpat. Afirmațiile sale au fost susținute de martora L. R. E., prietena inculpatului și pasageră pe locul din dreapta.
Agentul de poliție T. D. a afirmat că inculpatul i-a înmânat certificatul de înmatriculare al vehiculului și cartea sa de identitate, fără a-i înmâna permisul de conducere, iar, în momentul în care a deschis certificatul de înmatriculare a observat, în interior, o bancnotă de 50 lire sterline și, solicitând inculpatului să precizeze scopul pentru care i-a înmânat banii, inculpatul ar fi precizat că dorește să achite amenda contravențională ( fila 47). Față de această explicație, a restituit banii inculpatului și a întocmit procesul - verbal pe care l-a înmânat inculpatului pentru a formula eventualele obiecțiuni.
După ce inculpatul a redactat personal obiecțiunile și i-a înmânat procesul – verbal, lecturând obiecțiunile, polițistul a declarat că a constatat faptul că inculpatul menționase că i-ar fi oferit 50 lire sterline cu titlu de mită, motiv pentru care și-a contactat imediat superiorii prin telefonul mobil.
Comparând pozițiile exprimate de inculpat și agentul T. D., instanța a constatat că susținerile inculpatului în apărare sunt lipsite de logică și trebuie înlăturate. Era greu de crezut că o persoană care solicită o sumă de bani cu titlu de mită și care și primește, de îndată suma solicitată, o restituie pentru ca apoi să își desfășoare activitatea conform normelor legale.
Între atitudinea agentului de poliție și a inculpatului, instanța a remarcat împrejurarea că inculpatul a avut de la început o atitudine recalcitrantă și provocatoare. Astfel, inculpatul a refuzat să prezinte permisul de conducere pentru a împiedica reținerea acestuia de către polițist, deși a fost cert că nu a putut conduce de la Londra până pe teritoriul Românie fără să aibă asupra sa permisul de conducere.
Atât inculpatul cât și martora L., R. E. au încercat să convingă polițiștii să nu aplice sancțiunea contravențională, scop în care s-au deplasat la mașina polițiștilor, iar martora L., R. E. a încercat să-i convingă că ea l-a determinat pe inculpat să conducă cu asemenea viteză (fila 39 - declarație martor L. R. E., fila 49 – declarație martor D. S.).
Inculpatul a păstrat aceeași atitudine culminând cu faptul că a menționat în scris pe procesul – verbal ( fila 24 dosar up) că a oferit polițistului mită și că acesta a refuzat. A mai menționat că „Mașina era ascunsă și nu avea cum să mă înregistreze corect”.
Nu au existat probe din care să rezulte că agentul de poliție T. D. ar fi solicitat în mod expres o sumă de bani pentru a nu întocmi procesul-verbal de sancționare a inculpatului. Suma de 50 lire a fost dată polițistului prin introducerea între filele documentelor, sugerându-i-se astfel să nu întocmească procesul – verbal de contravenție.
Din actele dosarului a rezultat concluzia că polițistul a refuzat bancnota și a întocmit procesul –verbal de contravenție conform legii.
Împrejurarea că inculpatul, constatând că oferta sa de mită a fost refuzată, a denunțat fapta la numărul unic de urgență 112, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, întrucât agentul de poliție a anunțat și el telefonic superiorii săi despre situația în care a fost pus, iar o anchetă era astfel inevitabilă, în baza raportului telefonic al agentului de poliție.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. Meișor care, în data de 06-06-2013 a oferit agentului de poliție T. D. suma de 50 lire sterline pentru a îl determina să nu îl sancționeze contravențional și să nu îi rețină permisul de conducere pentru depășirea vitezei legale pe un sector de drum, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 5 Cod penal.
Sentința a fost menținută prin decizia penală nr. 423/A/2015 a Curții de Apel A. I. prin care s-a respins apelul inculpatului A. Meișor.
Prin prezenta contestație în anulare se solicită desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea contestatorului în temeiul art. 426 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. h C.pr.pen. cu referire la art. 255 alin. 3 C.pr.pen. 1969.
În motivare, contestatorul arată că a denunțat faptele pe care le-a întreprins la cererea agentului de poliție, fapte denunțate atât la serviciul de urgență 112, cât și la polițistul de serviciu aflat la dispeceratul Poliției Hunedoara, ba mai mult, a dat o declarație în fața ofițerilor de poliție din cadrul Serviciului Control Intern, denunțând fapta subsemnatului de a da mită.
Declarația din fața polițistului din data de 07.06.2013 a fost dată de bună voie și la solicitarea sa, acest polițist fiind agent de cercetare din cadrul Protecție Internă, acesta cercetând agentul care a pretins mita.
Se invocă prevederile art. 255 alin. 3 C.pen. din 1969, potrivit cărora mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Se arată că denunțul s-a făcut atât în formă orală, cât și scrisă, fiind îndeplinite cerințele art. 290 C.pr.pen.
Biroul de control intern a înregistrat procesul verbal de sesizare din oficiu la 14.06.2013 la registratura Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, ori raportat la data comiterii faptei, dată care coincide cu data denunțului subsemnatului (06.06.2013), rezultă că denunțul s-a făcut înainte de sesizarea organelor de urmărire penală.
Se arată că polițiștii martori în cauză și-au sunat șeful, care are prerogative administrative și nu de cercetare penală.
Prin încheierea penală din 29.09.2015 s-a dispus admiterea în principiu a contestației, reținându-se cererea este formulată în termenul legal și temeiul invocat este art. 426 lit. b C.pr.pen.
Temeiul prev. de art. 426 lit. b C.pr.pen. face referire la o cauză de încetare a procesului penal, iar prin contestație s-a cerut achitarea.
Totuși, Curtea a observat că s-a invocat art. 16 alin.1 lit. h C.pe.pen., respectiv faptul că există o cauză de nepedepsire, ceea ce ar atrage disp. art. 396 alin. 6 C.pr.pen., acesta fiind motivul admiterii în principiu.
Examinând contestația în anulare în condițiile art. 432 alin. 1 C.pr.pen., Curtea constată că este nefondată.
Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit.b C.pr.pen. constă în pronunțarea unei soluții de condamnare, în condițiile în care existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Cauza de încetare a procesului penal ar fi determinată de existența unei cauze de nepedepsire a faptei de dare de mită, constând în denunțarea faptei către autorități mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu acea infracțiune.
O primă constatare este aceea că aspectul faptic invocat a fost analizat de către instanța care a dispus condamnarea. S-a reținut la modul concret faptul că denunțarea faptei la numărul unic de urgență 112 nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, întrucât agentul de poliție a anunțat și el telefonic superiorii săi despre situația în care a fost pus, iar o anchetă era astfel inevitabilă în baza raportului telefonic al agentului de poliție.
Cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. 3 C.pen. din 1969 a fost invocată cu ocazia judecării cauzei în apel. Instanța de apel a reținut că reacția inculpatului a fost influențată într-o măsură determinantă de încheierea de către agentul de poliție a procesului verbal de contravenție și s-a realizat concomitent cu anunțarea de către agentul T. D. a superiorilor săi.
S-a apreciat că nu se poate reține că observația inculpatului din cuprinsul procesului verbal de contravenție, de la rubrica alte mențiuni prin care arată că „i-am dat o bancnotă de 50 de lire polițistului care a refuzat-o pentru că nu ar fi destul”, nu echivalează cu un veritabil denunț în accepțiunea legii, cu atât mai mult cu cât agentul de poliție și-a anunțat superiorii despre incident.
S-a mai arătat în decizia instanței de apel că, pentru justificarea acestei cauze de nepedepsire, mituitorul este apărat de pedeapsă numai atunci când denunțarea pe care o face duce la descoperirea unei fapte de luare de mită, adică atunci când sunt realizate ambele laturi ale mitei, nu și în cazul în care s-a realizat numai latura activă a acesteia.
Curtea reține că probele invocate de contestator în susținerea unei soluții de încetare a procesului penal au fost examinate exact din această perspectivă cu ocazia judecării cauzei în fond și în calea ordinară de atac a apelului.
S-a apreciat în mod temeinic faptul că în cauză nu sunt incidente niciunul dintre cazurile de încetare a procesului penal.
Prin reglementarea cazului de contestație în anulare de la art. 426 lit. b C.pr.pen., legiuitorul nu a intenționat să determine o nouă examinare a unor probe în vederea stabilirii existenței unei cauze de încetare a procesului penal, în cadrul acestei căi extraordinare de atac. O astfel de examinare s-ar impune cu referire la probe de încetare a procesului penal care nu au fost avute în vedere cu ocazia ciclului ordinar al judecății din această perspectivă.
Altminteri s-ar ajunge la o nouă judecată pe fond cu privire la aspecte deja avute în vedere și examinate în primă instanță și în căile ordinare de atac și care au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârilor judecătorești respective.
Față de aspectele avute în vedere, în temeiul art. 432 alin. 1 C.pr.pen., se va respinge contestația ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată contestatorul condamnat A. Meișor împotriva deciziei penale nr. 423/A/2015, pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul contestatorului împotriva sentinței penale nr. 13/2.02.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015.
Președinte, Judecător,
D. G. A. G. M.
Grefier,
D. M.
Red./tehn./M./DM
2ex./17.11.2015
Jud.fond S. I. A.
Jud. C.A. M. E. C.
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... → |
|---|
