Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 108/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Curtea de Apel ALBA IULIA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 108/2015

Ședința publică de la 02 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. T.

Grefier A. B.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. F.

Pe rol soluționarea contestațiilor formulată de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul R. V. împotriva încheierii penale din 24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ 14.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul contestator R. V. asistat de avocat M. R. în substituire avocat A. M. apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus de către inculpatul contestator motive de contestație .

Inculpatul R. V. întrebat fiind de către președintele completului de judecată susține că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu și depune la dosar o cerere prin care solicită exonerarea de plata cheltuielilor de judecată deoarece este bolnav și pensia nu-i ajunge să plătească și aceste cheltuieli de judecată la care a fost obligat.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestațiilor declarate în cauză.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul pe contestația declarată în cauză solicită admiterea contestației formulată de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara așa cum a fost motivată în scris, instanța în motivarea dispoziției de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar nu a făcut o aplicare temeinică a disp. art.215 alin. 1și 2 Cod procedură penală și nu a impus suficiente obligații pentru inculpat odată cu luarea măsurii controlului judiciar. Pe lângă măsurile și obligațiile instituite în sarcina inculpatului trebuiau instituite față de acesta și obligațiile prevăzute la art.215 alin.2 literele h-j Cod procedură penală. Se impunea raportat la natura infracțiunilor săvârșite de inculpat și stabilirea acestor obligații. Măsura instituită de instanța de fond inculpatului de a nu lua legătura cu martorii propuși prin rechizitoriu este insuficientă deoarece cauza este la începutul cercetării judecătorești și se impunea și interzicerii luării legăturii de către inculpat cu toți martorii atât cu cei propuși prin Rechizitoriu cât și cu cei propuși în dosar.

În ce privește punctul 3 din contestația declarată de parchet susține că practica nu este constantă în acest gen de discuții iar practica Curții de Apel este în sensul înlocuirii măsurii și mod corect a procedat instanța de fond.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator, avocat M. R. având cuvântul solicită admiterea contestației declarate de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza punerea acestuia în libertate, fără a se lua față de el măsura controlului judiciar. În cauză nu mai subzistă indiciile care au stat la baza luării acesteia și care sunt demontate în fata instanței de fond și față de inculpat nu se mai impune a fi luată nici o măsură.

Solicită respingerea contestației declarate de parchet, măsurile luate de Tribunalul Hunedoara prin măsura controlului judiciar sunt suficiente, persoanele cu care inculpatului i s-a interzis să ia legătura sunt specificate cu numele și solicită respingerea contestației.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul pe contestația declarată de inculpat solicită respingerea acesteia ca nefondată și în raport de infracțiunile deduse judecății corect instanța a apreciat ca cercetările să continue cu luarea unei măsuri preventive față de inculpat.

Inculpatul contestator R. V. având ultimul cuvânt susține că este nevinovat. Nu a atins aceste persoane nici cu un deget. Invocă art.100 din Cod de procedură penală care arată că trebuiau administrate probe atât în favoarea cât și în defavoarea sa însă în cauză nu s-a adus nici o probă nici în favoarea și nici în defavoarea sa. Invocă art.305 alin.3 din Codul de procedură penală și susține că nu i s-au adus nici măcar suspiciuni rezonabile nu indicii rezonabile și solicită admiterea contestației formulate în cauză. Arată că s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat la instanțe și nu a atins nici o persoană nici măcar cu un deget și mai mult decât atât a adus și martori în acest sens. A venit un martor din pușcărie care a spus că a auzit audiții la muzică însă acestui martor i s-a propus ca să scape de pușcărie să depună mărturie împotriva sa. Mai mult decât atât, a recunoscut în fața instanței că în anul 1988 a fost anchetat suspect de această faptă. Solicită respingerea contestației formulate de parchet, admiterea contestației sale și punerea sa în libertate deoarece dorește să se continue judecata în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

I. Prin încheierea penală din 24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ 14 s-a dispus, în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial nr.419 din 12 iunie 2015, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu privindu-l pe inculpatul R. V. cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea acestuia, respectiv Poliția municipiului Hunedoara, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a instanței; să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii din rechizitoriu, respectiv: B. N., M. S., R. F., M. D., M. I. S. G. D., Dimitrof M. și D. M., să comunice periodic informații relevante despre mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 215 alin. 3 și 7 din Codul de procedură penală.

S-au respins cererile de revocare a măsurii arestului la domiciliu și de încetare de drept a aceleiași măsuri, formulate de inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat, în esență, următoarele:

Prin încheierea penală nr.49/26.11.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă la domiciliu, a inculpatului R. V. pentru infracțiunile de omor deosebit de grav prev. de art.174 al.1 Cod penal., 175 alin.1 lit. i, g Cod penal, art.176 alin.1 lit. a Cod penal din 1969 cu aplic. art.75 alin.1 lit. d din Cod penal din 1969 al cărei conținut de regăsește în disp. art. 188 alin.1, art. 189 alin.1 lit. c, h, Cod penal și influențarea declarațiilor prev. de art.272 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal (noul cod penal), măsură menținută ulterior în condiții de legalitate de judecătorul de cameră preliminară și de către instanța de fond, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 218 alin.1 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Prin rechizitoriul nr.362/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului R. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. art. 188, art. 189 alin. 1 lit. c și h C. penal actual, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i și g, art. 176 al. 1 lit. a din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 și influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Din punct de vedere faptic, în actul de sesizare s-a reținut in sarcina inculpatului R. V. că, în data de 11 februarie 1998, l-a agresat fizic, prin aplicarea mai multor lovituri cu picioarele pe numitul B. M. V., care a decedat în data de 19 februarie 1998.

Referitor la persoana victimei, s-a arătat că aceasta a avut calitatea de martor în dosarul nr. 178/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care inculpatul R. V. a fost cercetat pentru infracțiunea de trafic de substanțe toxice, prevăzută de art. 312 Cod penal din 1969, procurorul apreciind că există indicii că acesta a urmărit să se răzbune pentru faptul că victima a dat o declarație care ar fi putut să dovedească vinovăția sa în comiterea infracțiunii de trafic de substanțe toxice și totodată să se sustragă de la răspunderea penală în acea cauză.

De asemenea în desfășurarea urmăririi penale, în data de 24.11.2014 s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitei Ș. M., mama martorului Ș. I.-P. pentru a lămuri aspectele precizate de martorul S. G. în declarația din data de 23 februarie 1998 (fila 31 vol. I).

Cu această ocazie, aceasta a declarat că în perioada sept. 2014 și până în data de 21.11.2014 a fost căutată de 5 ori de către inculpatul R. V., care a insistat ca aceasta să ia legătura cu fiul ei Ș. I.-P. care se află în Penitenciarul B.-M. și să-l determine să-și schimbe declarațiile date anterior, indicându-i și motivele pe care să le arate, respectiv, că „cineva i-ar fi oferit să facă mai repede ieșirea lui din pușcărie și să-i scadă din pedeapsă”. Pentru a fi convingător, i-a spus mamei martorului Ș. I. P. că o persoană „Moti” ar fi făcut un denunț pentru ca fiul ei să mai stea în pușcărie și că s-a întâlnit cu aceea persoană la parchet la D. pentru că el vine săptămânal. Inculpatul recunoaște că a căutat-o pe numita Ș. M., mama martorului Ș. I.-P.. De fapt, aceasta era singura posibilitate a inculpatului de a-l determina pe martor să-și retracteze declarația, întrucât se află în executarea unei pedepse în Penitenciarul B.-M. și nu putea lua în mod direct legătura cu el.

Totodată, pentru a fi de asemenea convingător și pentru a-l determina pe Ș. I. P. să-și retragă declarațiile s-a oferit ca din banii pe care speră să-i obțină - suma mare din banii, sute de mii de euro pentru că „m-am judecat cu ăștia” - o parte să-i dea numitului Ș. I. P. drept răsplată („să-i facă parte”) pentru a nu mai recunoaște declarațiile date și să arate că a făcut declarația la indicațiile procurorului de caz, care i-ar fi promis avantaje.

Martora Ș. M. spune că i-a relatat fiului ei aceste aspecte, dar că acesta nu a fost de acord.

Astfel, din declarația martorei Ș. M., rezultă că în perioada septembrie – 21.11.2014 inculpatul R. V., în mod repetat a încercat să determine pe martorul Ș. I. P. prin corupere să-și retragă declarațiile date în dosarul penal nr. 362/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Cele relatate de martoră au fost confirmate de martorul Ș. I. P. și, în parte, de inculpatul R. V., care a recunoscut că a căutat-o din proprie inițiativă pentru a-i comunica despre un anume „Moti” care ar fi dat declarații în defavoarea lui Ș. I. P. (aspecte pe care le-a cunoscut de la acesta în mod direct, când s-a întâlnit cu el în sediul „Parchetului din D.” – evident întâmplări nereale, născocite de inculpat pentru a impresiona mama martorului) și mai apoi pentru a-l ruga pe fiul ei să spună adevărul; pentru a explica motivul oferirii de bani numitului Ș. I. P. a invocat o datorie veche de 17 ani de 100-200 de euro pe care ar avea-o la Ș. I. P. și pe care este dispus să o restituie dacă va primi banii în urma judecății (în cazul acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara în temeiul prevederilor art. 538 C.p.p.).

La termenul de judecată din data de 24.06.2015, instanța a pus în discuție măsura preventivă a arestului la domiciliu în cazul inculpatului R. V. având în vedere decizia nr. 361/7 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin decizia nr. 361/7 mai 2015 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că dispozițiile art. 222 Cod procedură penală referitoare la durata arestului la domiciliu sunt neconstituționale prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, ceea ce permite organelor judiciare să dispună măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, fiind restrâns în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri. Curtea a constatat că o asemenea restrângere este neconstituțională întrucât încalcă principiul proporționalității afectând substanța drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exercițiului acestora.

Potrivit art. 242 al. 1 Cod procedură penală, o măsură preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

Înlocuirea măsurii trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților, a faptelor comise de acesta sau să fi intervenit fapte sau împrejurări noi.

O astfel de împrejurare nouă o constituie decizia nr. 361/2015 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 419 din 12.06.2015, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală, referitoare la durata arestului la domiciliu sunt neconstituționale.

În acest context, dispozițiile art.222 Cod procedură penală referitoare la arestul la domiciliu în procedura de cameră preliminare sunt suspendate de drept pe o durată de 45 zile până la intervenția legiuitorului ( art. 147 alin. (1) din Constituție ).

În prezent, nemaifiind reglementată măsura preventivă a arestului la domiciliu se impune înlocuirea cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) Cod procedură penală.

În cauza de față urmează a se analiza dacă în privința inculpatului R. V. se impune revocarea măsurii arestului la domiciliu sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.

La acest moment procesual, în cauză urmând a mai fi audiați martori, instanța apreciază că raportat la gravitatea infracțiunii de omor calificat și influențare a declarațiilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, rezultată atât din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, cât și din împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, este necesară instituirea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în sensul prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.

Inculpatul R. V. a solicitat revocarea măsurii arestului la domiciliu, și constatarea încetării de drept a acestei măsuri, arătând că nu este vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Susținerea inculpatului că este nevinovat nu justifică prin ea însăși revocarea/ constatarea încetării de drept a unei măsuri preventive, măsura preventivă având ca scop un prezumtiv pericol social al inculpatului dedus din natura acuzațiilor și din concluziile raportului de expertiză medico-legală.

În cauză nu au apărut nici împrejurări noi, care să confere caracter de nelegalitate măsurii preventive adoptate, astfel că nu sunt întrunite cerințele art.242 al.1 Cod procedură penală, referitoare la revocarea arestării preventive.

Considerentele expuse mai sus, impun soluția înlocuirii măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpatul R. V., cu măsura preventivă a controlului judiciar, măsura fiind necesară raportat la natura acuzațiilor, respectiv presupunerea că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de omor calificat din răzbunare pentru contribuția victimei la incriminarea sa pentru trafic de substanțe toxice.

În contextul în care una din acuzații vizează chiar infracțiunea de influențare a declarațiilor, apreciind că există riscul ca inculpatul să dezvolte o agresivitate față de martorii din prezenta cauză, ținând cont de concluziile raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 339.357/B din data de 10.12.2014 întocmit de SJML Hunedoara, dar luând în considerare și principiul prezumției de nevinovăție, apreciez că măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul R. V., este necesară și oportună în contextul în care mai sunt de audiat 8 martori.

Pe cale de consecință, în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr.361 din 7 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial nr.419 din 12 iunie 2015 se va înlocui măsura arestului la domiciliu privindu-l pe inculpatul R. V. cu măsura controlului judiciar.

Cererile de revocare a măsurii arestului la domiciliu și de încetare de drept a aceleiași măsuri, formulate de inculpat vor fi respinse ca neîntemeiate pentru considerentele expuse mai sus.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul R. V. .

În expunerea motivelor de contestație parchetul critică hotărâre atacată sub aspectul instituirii greșite a obligației prev. de art.215 alin.2 lit.d) Cod procedură penală și a omisiunii instituirii obligației prev. de art.215 alin.2 lit. h-j) Cod procedură penală, susținându-se, în esență, că raportat la faptele imputate inculpatului și la împrejurările concrete ale cauzei, judecătorul de fond trebuia să dispună ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte obligația să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect pe nici o cale cu următorii toți martorii propuși prin rechizitoriu și în apărare de către inculpat, precum și să respecte obligațiile prev. de art.215 alin.2 lit. h-j) Cod procedură penală. Se mai susține că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, ci raportat la decizia nr. 361/2015 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală, referitoare la durata arestului la domiciliu sunt neconstituționale, instanța trebuia să dispună încetarea măsurii preventiv și luarea măsurii controlului judiciar în condițiile prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b) și art. 211 Cod procedură penală.

Prin memoriul depus la dosar inculpatul R. V., critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că acuzațiile nu sunt reale, că la dosar nu sunt probe de vinovăție, că s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat la organele judiciare, astfel că procesul penal poate continua și cu inculpatul în stare de libertate.

III. Examinând contestațiile formulate în cauză prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor procedurale incidente cauzei, Curtea de apel constată ca fondată doar contestația formulată de Ministerul Public, în limitele și pentru motivele ce se vor arăta în continuare :

1. Curtea va analiza cu prioritate contestația inculpatului R. V., prin care s-a solicitat revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, întrucât în ipoteza admiterii acesteia, contestația parchetului ar rămâne fără obiect.

Inculpatul contestator R. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 362/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. art. 188, art. 189 alin. 1 lit. c și h C. penal actual, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i și g, art. 176 al. 1 lit. a din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 și influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Sub aspectul stării de fapt, procurorul a reținut în sarcina inculpatului R. V. în esență că, în data de 11 februarie 1998, l-a agresat fizic, prin aplicarea mai multor lovituri cu picioarele pe numitul B. M. V., care a decedat în data de 19 februarie 1998.

Martora Ș. M. spune că i-a relatat fiului ei aceste aspecte, dar că acesta nu a fost de acord.

Prin încheierea penală din data de 02.02.2015 s-au respins excepțiile invocate de inculpatul R. V. și în baza art. 346 al.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.326/P/2012 din data de 17.12.2014, emis de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind pe inculpatul R. V., s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (1) C. proc. pen. ,, Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.’’

Conform alin. (3) al aceluiași articol ,, Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. ’’ iar potrivit alin. (4) " Măsurile preventive sunt: a) reținerea;b) controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauțiune;d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă.’’

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 211 alin. (1) C. proc. pen.,, În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).’’

A.. (2) al textului de lege sus-menționat dispune că ,, Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).’’

În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Înlocuirea măsurii trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților, a faptelor comise de acesta sau să fi intervenit fapte sau împrejurări noi.

Transpunând aceste prevederi legale cauzei de față, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că măsura controlului judiciar este oportună a fi luată față de inculpat pentru atingerea scopului urmărit, respectiv pentru a-l împiedica pe inculpat să influențeze buna desfășurare a cercetării judecătorești.

În cazul de față, Curtea constată că de la data de 26.11.2014 când s-a dispus față de inculpat măsura arestului la domiciliu, măsura menținută ulterior în condiții de legalitate, nu au intervenit elemente noi care să îndrituiască instanța la o reapreciere asupra legalității, temeiniciei și necesității menținerii acestei măsuri preventive, materialul probator strâns în cauză până la acest moment procesual, relevând suficiente date și informații care întemeiază presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

Relativ la susținerile inculpatului privind lipsa probelor de vinovăție, Curtea precizează că din interpretarea art. 202 alin. 1 și art. 211 alin. 1 C. pr.pen. rezultă că pentru luarea măsurii controlului judiciar trebuie să existe probe din care să rezulte suspiciune rezonabilă că inculpatul/inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpaților și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare a acestora.

Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.5 & 1 c) din Convenție, prevăd că trebuie să existe „motive verosimile”.

Noțiunea de „motive plauzibile” este o noțiune autonomă, dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ea depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune.

Curtea a arătat că autoritățile sunt obligate să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă instanța privind bănuielile.

În hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului tot împotriva Marii Britanii, în cauzele Brogan și Murray, s-a arătat că articolul 5 paragraful 1 lit.c) nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării și că faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.

Judecătorul de fond a expus pe larg mijloacele de probă din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul R. V. a exercitat actele de violență care au dus la decesul victimei B. M. V. și că a încercat să influențeze declarațiile martorului Ș. I.-P., reținând în mod corect că această condiție prealabilă, constând în existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, este îndeplinită în cauză.

Curtea, având în vedere anvergura activității infracționale, faza procesuală în care se află cauza, scopul instituit de dispozițiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen., ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care este cercetat inculpatul, de împrejurările în care se prezumă că aceasta au fost comise, inculpatul fiind acuzat de infracțiunea cea mai gravă contra vieții, apreciate ca atare prin prisma valorilor sociale lezate prin comiterea ei, a tulburării create ordinii publice, prin impactul pe care infracțiuni de acest gen îl au asupra membrilor societății noastre, astfel încât se apreciază, contrar opiniei inculpatului că se impune luarea față de acesta a unei măsuri preventive, controlul judiciar.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că au existat indicii că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, fiind reținut din declarația martorei S. M. indiciile comiterii de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 272 Cod penal.

Curtea apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 202 alin. 1 C. proc. pen. impune luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, cu atât mai mult cu cât natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existența în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică.

În urma propriului demers analitic, Curte apreciază, de asemenea, că aspectele invocate în circumstanțierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment procesual.

Faptul că inculpatul s-a prezentat la chemarea organelor judiciare, nu poate duce la concluzia că menținerea măsurii luate de instanță nu se mai justifică, întrucât, raportat la gravitatea și natura acuzațiilor aduse inculpatului, ceea ce prevalează este realizarea scopului procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât prin luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat.

Aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta de care este acuzat inculpatul, natura și modul de săvârșire a acesteia, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.

În această ordine de idei, în cauză nu se poate face abstracție de împrejurarea că inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană cu afecțiuni psihice, care au debutat încă din anul 1991, aspect care rezultă din înscrisurile medicale existente la dosar. În foaia de internare depusă în copie la fila 11 din vol. III rezultă că inculpatul a fost internat în S. de Psihiatrie Zam, în data de 4 iunie 1996, cu diagnosticul de „psihopatie impulsivă”, fiind consemnat că este cunoscut secției de psihiatrie de la internarea anterioară din anul 1991. Există la dosar și copia unei foi de observație clinică generală din care rezultă că inculpatul a fost internat în aceeași clinică în perioada 13 februarie 1992 – 26 februarie 1992. Din fișa de consultații emisă de Policlinica de Psihiatrie din Hunedoara rezultă că în perioada 3 iunie 1996 – 11 martie 2005 a fost examinat în repetate rânduri de medicul psihiatru și diagnosticat cu „psihopatie explozivă”. Din copia certificatului de încadrare în grad de handicap depusă la fila 37 din vol. II. rezultă că inculpatul a fost diagnosticat în data de 19.02.1997, cu „psihopatie iritabil – impulsivă, antisocial” și încadrat în gradul 2 de invaliditate, cu capacitatea de muncă pierdută total sau în cea mai mare parte.

Trebuie menționat faptul că starea de sănătate precară a inculpatului R. V., a fost unul din elementele avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la momentul pronunțării hotărârii din data de 16 decembrie 2008, în considerentele acesteia arătându-se că raportat la ”antecedentele medicale ale reclamantului, tulburările comportamentale care s-au manifestat după arestarea sa preventivă și care ar fi putut să pună în pericol propria persoană a reclamantului, autorităților le revenea sarcina de a-l supune de îndată unui examen efectuat de un medic psihiatru pentru a determina compatibilitatea stării sale psihice cu detenția și măsurile terapeutice ce trebuiau luate în cazul său special”.

Curtea apreciază că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, așa cum este prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO și statuat în art. 239 C.pr.pen., raportat la durata măsurii preventive a arestului la domiciliu și ținând seamă de obiectul și complexitatea cauzei, gravitatea acuzațiilor și faza procesuală în care se află procedurile judiciare la acest moment.

Sub acest aspect, în această fază a procedurilor revocarea măsurii preventive în acest moment nu este compatibilă cu imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept din perspectiva gravității acuzațiilor, a împrejurării că inculpatului i se impută și există dovezi rezonabile în acest sens că ar fi încercat să influențeze declarațiile unor martori în contextul în care la momentul actual instanța de fond a încuviințat probele testimoniale, urmând să verifice în mod nemijlocit credibilitatea martorilor și acuzațiile imputate inculpatului. Pe fondul și a documentelor medicale ce indică slaba toleranță la frustrare a inculpatului, ce se poate transforma ușor în agresivitate față de obiectul frustrării (opinie specializată exprimată în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 339.357/B/10.012.2014 al SJML Hunedoara) măsura preventivă se dovedește necesară pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal și prevenirii săvârșirii unor fapte cu conotații penale.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este proporțională cu scopul urmărit: prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și protejarea drepturilor și libertăților persoanelor.

În consecință, încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate de apărare, conținând argumentele privind existența indiciilor temeinicie referitoare la comiterea faptelor de către inculpatul contestator.

Concluzionând, Curtea de Apel A. I. constată că la acest moment procesual măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul R. V. este suficientă și proporțională cu gravitatea acuzației, cu elementele specifice expuse anterior care caracterizează această cauză, context în care contestația inculpatului se privește ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

2. În ce privește contestația Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara:

O primă critică invocată de parchet se referă la omisiunea instituirii în sarcina inculpatului pe timpul cât se află sub control judiciar și a obligațiilor prev. de art.215 alin.2 lit. h-j) Cod procedură penală, raportat la faptele imputate și la împrejurările concrete ale cauzei .

Curtea, raportat la faptele reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost redate sintetic anterior, modul de comiterea al acestora, apreciază că, în adevăr, în cauză se impune instituirea obligației prev. de art.215 alin.2 lit.j) Cod procedură penală, respectiv obligația ca inculpatul să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Este adevărat că stabilirea obligațiilor prevăzute la alineatul 2 al art. 215 Cod proc. penală sunt lăsate la aprecierea judecătorului, însă în cauză, se apreciază că instituirea unei atari obligații este oportună raportat atât la concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat în dosarul nr. 178/P/1998 în care se precizează că inculpatul prezenta diagnosticul de „tulburare severă de personalitate, de tip excitabil impulsiv și antisocial cu grave tulburări de comportament” și că are discernământul diminuat la momentul comiterii presupuselor fapte (fila 106 vol.I ds. u.p. ), cât și la raport de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la solicitarea Tribunalului Hunedoara, în care s-a menționat că acesta este diagnosticat cu psihopatie polimorfă și că discernământul acestuia a fost ușor diminuat.

Mai mult decât atât, Curtea nu poate face abstracție de faptul că starea de sănătate precară a inculpatului R. V., a fost unul din elementele avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la momentul pronunțării hotărârii din data de 16 decembrie 2008, în considerentele acesteia arătându-se, printre altele, că raportat la ”antecedentele medicale ale reclamantului, tulburările comportamentale care s-au manifestat după arestarea sa preventivă și care ar fi putut să pună în pericol propria persoană a reclamantului, autorităților le revenea sarcina de a-l supune de îndată unui examen efectuat de un medic psihiatru pentru a determina compatibilitatea stării sale psihice cu detenția și măsurile terapeutice ce trebuiau luate în cazul său special”.

Relativ la solicitarea parchetului de instituire și a obligațiilor prevăzută de art.215 alin.2 lit. h), i) Cod procedură penală, Curtea reține, contrar opiniei parchetului, că în mod just judecătorul de fond a apreciat că nu se impun a fi stabilite. Faptele de care este acuzat și cercetat inculpatul nu au avut nicio legătură cu manifestările sportive, culturale sau cu adunări publice și nici nu au fost comise prin folosirea vreunui vehicul, context în care apare ca fiind excesivă instituirea unor atari obligații.

În ce privește critica parchetului privind instituirea greșită a obligației prev. de art.215 alin.2 lit.d) Cod procedură penală, instanța de apel o apreciază ca fiind întemeiată.

Astfel, instanța de fond a impus inculpatului în baza art. art.215 alin.2 lit.d) Cod procedură penală să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii din rechizitoriu, respectiv: B. N., M. S., R. F., M. D., M. I. S. G. D., Dimitrof M. și D. M.. Ori, în raport de raportat acuzațiile aduse inculpatului, de modul de comiterea al acestora, precum și de necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal, în scopul stabilirii adevărului judiciar în cauză, era imperios necesar ca instanța de fond să impună în sarcina inculpatului obligația să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect pe nici o cale cu toți martorii propuși prin rechizitoriu și în apărare de către inculpat. Această obligație este cu atât mai necesară cu cât inculpatului i se impută comiterea infracțiunii de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 Cod penal.

Referitor la critica parchetului privind greșita înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar prin raportare la decizia nr. 361/2015 a Curții Constituționale, instanța de apel o apreciază ca fiind neîntemeiată. De altfel, este de reținut că reprezentatul Ministerului Public nu a mai susținut oral această critică, achiesând la soluția instanței de fond sub acest aspect .

Analizând hotărârea atacată prin prisma acestui motiv de contestație, se constată că judecătorul de fond a procedat la o corectă interpretare și aplicare a deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală, referitoare la durata arestului la domiciliu, sunt neconstituționale, instanța dispunând în mod legal luarea măsurii controlului judiciar în condițiile prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b) și art. 211 Cod procedură penală.

Din economia dispozițiilor art. 242 al. 1 Cod procedură penală, rezultă că înlocuirea măsurii trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților, a faptelor comise de acesta sau să fi intervenit fapte sau împrejurări noi. Ori, o astfel de împrejurare nouă o constituie decizia nr. 361/2015 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 419 din 12.06.2015, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală, referitoare la durata arestului la domiciliu sunt neconstituționale.

Contrar opiniei parchetului măsura preventivă a arestului la domiciliu aflat în ființă la data publicării Deciziei nr. 361/2015 nu încetează de drept la acea dată, ea fiind luată/prelungită/menținută legal la momentul inițial. Dispozițiile procesual penale se aplică pe timpul aflării în vigoare și nu li se aplică principiul mitior lex. Mai mult decât atât, deciziile Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor.

În acord cu opinia judecătorul de fond, doar în ipoteza în care măsura arestului la domiciliu aflată în ființă nu este analizată în funcție de circumstanțele concrete și de criteriile luării măsurilor preventive, la momentul expirării termenului de 60 de zile, ea va înceta de drept, menținerea arestului la domiciliu raportat la decizia nr. 361/2015 a Curții Constituționale, nemaifiind posibilă.

Așa fiind, în mod corect instanța a dispus, în contextul în care în prezent măsura preventivă a arestului la domiciliu nu mai este reglementată, înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura controlului judiciar.

Față de considerentele expuse, în baza art. 206 Cod proc.penală, Curtea va admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, va desființa în parte încheierea penală atacată numai sub aspectul instituirii greșite a obligației prev. de art.215 alin.2 lit.d) Cod procedură penală și a omisiunii instituirii obligației prev. de art.215 alin.2 lit.j) Cod procedură penală .

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod procedură penală se va dispune ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte alături de obligațiile stabilite de judecătorul de fond și obligația să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect pe nici o cale și cu următorii martori propuși prin rechizitoriu și în apărare de către inculpat, respectiv: Ș. I. P., P. M., S. G., V. R., R. A., C. I. Mirabel, Văietuș R. M., S. R. V., D. M., M. M. C., I. C., I. I., A. F., A. I., D. N. C., Ș. M., R. I., C. G. S., C. T.,D. M., C. M., T. H. I., Rădos M.; B. M., B. N., G. V., N. N., Tilinschi M., M. S., R. S., M. D., G. D., Dimitrof M., M. I. S., F. I. și P. D..

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod procedură penală se va dispune ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte și obligația prevăzută la art.215 alin.2 lit.j) Cod procedură penală respectiv să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Se vor menține în rest dispozițiile încheierii penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 206 Cod pr.penală se va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul R. V. împotriva aceleiași încheieri pronunțate de Tribunalul Hunedoara la 24 iunie 2015.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva încheierii penale din 24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ 14.

Desființează în parte încheierea penală atacată numai sub aspectul instituirii greșite a obligației prev. de art.215 alin.2 lit.d) Cod procedură penală și a omisiunii instituirii obligației prev. de art.215 alin.2 lit.j) Cod procedură penală și rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod procedură penală dispune ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte alături de obligațiile stabilite de judecătorul de fond și obligația să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect pe nici o cale și cu următorii martori propuși prin rechizitoriu și în apărare de către inculpat, respectiv: Ș. I. P., P. M., S. G., V. R., R. A., C. I. Mirabel, Văietuș R. M., S. R. V., D. M., M. M. C., I. C., I. I., A. F., A. I., D. N. C., Ș. M., R. I., C. G. S., C. T.,D. M., C. M., T. H. ioan, Rădos M.; B. M., B. N., G. V., N. N., Tilinschi M., M. S., R. S., M. D., G. D., Dimitrof M., M. I. S., F. I. și P. D..

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod procedură penală dispune ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte și obligația prevăzută la art.215 alin.2 lit.j) Cod procedură penală respectiv să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Menține în rest dispozițiile încheierii penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul R. V. împotriva aceleiași încheieri pronunțate de Tribunalul Hunedoara la 24 iunie 2015.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2015.

Președinte,

S. T. Grefier,

A. B.

Red./tehnored.S.T

2ex/14.07.2015 J.F.T. C. M.

← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 734/2015. Curtea de Apel ALBA...		Dare de mită. Art.290 NCP. Decizia nr. 979/2015. Curtea de Apel... →

Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 108/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 108/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA