Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 398/A/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

Judecător: L. C.

Grefier: I. M.

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I., reprezentat de:

Procuror: A. F.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T. împotriva sentinței penale nr. 85/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- pentru inculpatul apelant T. D. N., avocata G. I., care se prezintă în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei R. D.;

- pentru inculpatul apelant K. B. T., avocata G. I., care se prezintă în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei R. D.;

- pentru inculpatul intimat R. V., apărătoarea desemnată din oficiu, avocata P. F.,

lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este viciată cu inculpatul intimat minor R. V.. Au fost restituite la dosar citațiile emise pe numele inculpatului R. V. de la adresa din Oarda, nr. 64, județ A., cu mențiunea „destinatarul nu mai locuiește la această adresă” și de la adresa unde inculpatul figurează fără forme legale, respectiv din comuna M., . A, județ A., cu mențiunea „plecat în Franța”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței din partea inculpatului apelant K. B. T. cerere de amânare, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecată.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de inculpatul apelant K. B. T..

Avocata G. I., care se prezintă pentru inculpații apelanți T. D. N. și K. B. T., în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei R. D., solicită acordarea unui nou termen de judecată și citarea inculpatului intimat R. V. prin afișare.

Avocata P. F., apărătoare desemnată din oficiu pentru inculpatul intimat R. V., solicită admiterea cererii de amânare și acordarea unui nou termen de judecată.

Reprezentanta Parchetului precizează că este al doilea termen de judecată la care inculpatul K. B. T. solicită amânarea cauzei, sens în care cererea acestuia este nefondată.

Instanța, deliberând asupra cererii de amânare formulată de inculpatul apelant K. B. T., o respinge ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 356 alin. 3) C.pr.pen. potrivit cărora în cursul judecății persoana vătămată și părțile au dreptul la un singur termen pentru pregătirea apărării.

Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata G. I., care se prezintă pentru inculpații apelanți T. D. N. și K. B. T., în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei R. D., solicită admiterea apelurilor declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T. și pe cale de consecință, reducerea pedepselor aplicate inculpaților.

Apărătoarea solicită instanței să dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74, 76 Cod penal anterior și să reducă pedepsele aplicate inculpaților T. D. N. și K. B. T. sub minimul prevăzut de lege.

Cu privire la inculpatul T. D. N., apărătoarea susține că nu se impunea aplicarea pentru acest inculpat a sporului de pedeapsă de 2 ani.

Cu privire la inculpatul K. B. T., apărătoarea arată că acesta beneficiază de dispozițiile art. 86/1 Cod penal anterior, precizând că inculpatul va putea beneficia de dispozițiile art. 81 Cod penal anterior privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, dacă i se va reduce pedeapsa aplicată.

Avocata P. F., apărătoare desemnată din oficiu pentru inculpatul intimat R. V., arată că nu se opune admiterii apelurilor declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T..

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelurilor declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T. și extinderea efectelor și asupra inculpatului minor R. V..

În ceea ce îl privește pe inculpatul T. D. N., reprezentanta Parchetului solicită reducerea sporului de pedeapsă aplicat acestui inculpat, precizând că sporul de pedeapsă de 2 ani este excesiv. Reprezentanta Parchetului susține că se impune să i se aplice inculpatului un spor de pedeapsă, dar nu în cuantumul aplicat de instanța de fond, apreciind că un spor de 6 luni închisoare ar fi suficient și ar rezulta astfel o pedeapsă totală de 8 ani și 6 luni închisoare la care solicită să fie condamnat inculpatul.

În ceea ce îl privește pe inculpatul K. B. T., reprezentanta Parchetului apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul este mult prea mare, având în vedere că acesta a comis un singur act material de furt. Reprezentanta Parchetului arată că acest act material săvârșit de inculpatul K. B. T. a fost comis împreună cu inculpatul T. D. N., inculpat care pentru aceeași infracțiune dar cu patru acte materiale a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pe când inculpatul K. B. T. pentru un singur act material a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, motiv pentru care se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului K. B. T. la 2 ani închisoare, ca apoi în urma contopirilor să i se stabilească o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu menținerea modalității de individualizare a executării pedepsei, respectiv art. 86/1 Cod penal anterior.

În ceea ce îl privește pe inculpatul intimat minor R. V., reprezentanta Parchetului arată că sentința penală atacată este total nelegală, motiv pentru care a solicitat extinderea efectelor apelului și cu privire la acest inculpat. Reprezentanta Parchetului susține că inculpatului R. V. nu i se mai putea aplica o pedeapsă, ci doar o măsură educativă. De asemenea, reprezentanta Parchetului arată că, în principal, este de observat că în raport de data săvârșirii faptei de către acest inculpat minor, respectiv 2007, fapta a fost prescrisă, motiv pentru care instanța în mod corect trebuia să dispună o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 lit. h) C.pr.pen..

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față,

În deliberare constată că prin sentința penală nr. 85/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar penal nr._ au fost condamnați inculpații:

I.R. V. - minor, fiul lui V. și E., născut la data de 9.10.1989 în ., cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Oarda nr. 64, jud. A. și f.f.l. în ., jud. A., citat prin afișare la ușa instanței, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, la:

-6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 99 și urm. V.C.p. și art. 74, 76 lit. d V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 17 din Legea nr. 187/2012, săvârșită față de persoana vătămată O. V..

S-a constatat că inculpatul a fost condamnat de către Tribunalul Correctionnel de Privas Franța în dosarul nr._, prin sentința penală FN din data de 9.03.2012, rămasă definitivă la data de 23.05.2012, la pedeapsa de:

-2 luni închisoare pentru infracțiunea de furt prev. de art. 311-1, art. 311-3 din Codul Penal Francez (furt prev. și ped. de art. 208 Vechiul Cod penal român cu aplic. art. 99 și urm. V.C.p.).

În baza art. 119 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 rap. la art. 115 - 117 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus recunoașterea pe cale principală a hotărârii penale de condamnare străină pronunțată de Tribunalul Correctionnel de Privas Franța în dosarul nr._, prin sentința penală FN din data de 9.03.2012 prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de furt prev. de art. 311-1, art. 311-3 din Codul Penal Francez (furt prev. și ped. de art. 208 Vechiul Cod penal român).

S-a constatat că fapta dedusă judecății e concurentă cu cea săvârșită de inculpat în Franța, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare de către Tribunalul Correctionnel de Privas Franța în dosarul nr._, prin sentința penală FN din data de 9.03.2012.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 V.C.p. combinat cu art. 449 lit. a V.C.p.p. au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 6 luni închisoare.

Condamnatul a fost privat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b V.C.p. în condițiile art. 71 V.C.p.

În baza art. 81, 82 V.C.p. combinat cu art. 110 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 1 an și 6 luni.

I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.

În baza art. 71 al. 5 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p. s-a dispus și suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

II.T. D. – N. - zis „A.” sau „O.”, fiul lui D. și C. C., născut la data de 25.03.1981 în Hunedoara, jud. Hunedoara, cetățean român, studii 2 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., ., jud. Hunedoara, arestat în altă cauză, deținut în P. B. M., cunoscut cu antecedente penale, CNP_, la:

-1 an închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. și art. 74, 76 lit. c V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p., săvârșită față de persoana vătămată O. V.;

-2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p., săvârșită față de persoana vătămată . S.;

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p., săvârșită față de persoana vătămată C. C. O.;

-3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p., săvârșită față de persoana vătămată C. P. - I..

S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 153/2009 a Judecătoriei Hunedoara, rămasă definitivă la data de 18.01.2010 conform Deciziei penale nr. 8/2010 a Curții de Apel A. I., când s-a emis mandatul nr. 227/2009, care a fost descontopită în componentele ei și apoi repuse acestea în individualitatea lor, după cum urmează:

-3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. c V.C.p.;

-3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p. și art. 75 lit. c V.C.p.;

-10 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. c V.C.p.;

-8 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. 1, 2 V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. c V.C.p.;

-3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. c V.C.p.;

-4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. d, i V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p.;

-7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2/1 lit. c V.C.p.;

-6 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 V.C.p.;

-8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2/1 lit. c V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p.;

-1 an închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 V.C.p. au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 8 ani închisoare care a fost sporită cu 2 ani închisoare, astfel că în final inculpatul urmează a executa pedeapsa de 10 ani închisoare.

Condamnatul a fost privat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b V.C.p. în condițiile art. 71 V.C.p.

În baza art. 36 alin. 3 V.C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată de la 8.07.2009 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 227/2009 emis de Judecătoria Hunedoara și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

III.K. B. - T., fiul lui A. și L., născut la data de 6.06.1989 în D., jud. Hunedoara, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., ., ., citat prin afișare la ușa instanței, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, la:

-3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p., săvârșită față de persoana vătămată . S..

În baza art. 85 V.C.p. raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 a fost anulat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 811/2009 a Judecătoriei D., rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.06.2009, care a fost descontopită în componentele ei și apoi repuse acestea în individualitatea lor, după cum urmează:

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i V.C.p.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i V.C.p.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i V.C.p.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i V.C.p. și cu aplicarea art. 41 alin. 2 V.C.p.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 V.C.p. au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86/1, 86/2 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 8 ani, care curge de la data de 17.06.2009.

I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.

S-a dispus ca inculpatul să respecte obligațiile și măsurile prev. de art. 86/3 V.C.p. luate și urmărite de S. de Probațiune Hunedoara.

În baza art. 71 al. 5 V.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p. s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

IV.În baza art. 16 lit. g N.C.p.p. și art. 396 alin. 6 N.C.p.p. raportat la art. 231 alin. 2 N.C.p. și art. 159 alin. 1 – 3 N.C.p. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. F. – R. - minor, fiul lui F. și V., născut la data de 3.06.1991 în D., jud. Hunedoara, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., ., cunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru infracțiunea de furt în scop de folosință prev. și ped. de art. 230 alin. 1 N.C.p. rap. la art. 228 – 229 alin. 1 lit. b N.C.p. cu aplic. art. 77 lit. a N.C.p. și art. 113 N.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 alin. 10 N.C.p.p., art. 375 N.C.p.p. și art. 374 alin. 4 N.C.p.p. săvârșit în dauna persoanei vătămate C. P. - I., ca urmare a împăcării părților.

S-a constatat că persoana vătămată O. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că prejudiciul în sumă de 2.210,73 lei cauzat persoanei vătămate . cu sediul în S., .. 4, camera 1, jud. Prahova a fost integral recuperat.

S-a constatat că prejudiciul în sumă de 500 lei cauzat persoanei vătămate C. C. O. a fost integral recuperat.

S-a constatat că prejudiciul în sumă de 800 Euro cauzat persoanei vătămate C. P. – I., domiciliat în D., P-ța Victoriei, ., a fost integral recuperat.

Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Determinând vinovăția inculpaților T. D. N., K. B. T., P. F.-R. și R. V. în limitele infracțiunilor expuse în actul de sesizare Judecătoria a reținut următoarele:

I.Aspecte privind sesizarea instanței:

Prin rechizitoriu nr. 1968/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D. și înregistrat la această instanță sub nr._ /10.12.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

1.R. V. - minor, fiul lui V. și E., născut la data de 9.10.1989 în ., cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Oarda nr. 64, jud. A. și f.f.l. în com. M., ., jud. A., citat prin afișare la ușa instanței, cunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de:

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 99 și urm. V.C.p. (persoană vătămată O. V.).

2.T. D. – N. - zis „A.” sau „O.”, fiul lui D. și C. C., născut la data de 25.03.1981 în Hunedoara, jud. Hunedoara, cetățean român, studii 2 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., ., jud. Hunedoara, arestat în altă cauză, deținut în P. B. M., cunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de:

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. (persoană vătămată O. V.);

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. (persoană vătămată . S. – Punct de lucru D.);

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g V.C.p. (persoană vătămată C. C. O.);

-art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. (persoană vătămată C. P. - I.); toate săvârșite în cond. art. 33 alin. 1 lit. a V.C.p.

3.K. B. - T., fiul lui A. și L., născut la data de 6.06.1989 în D., jud. Hunedoara, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., ., etj. 4, . (f. 66), citat prin afișare la ușa instanței, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. (persoană vătămată . S. – Punct de lucru D.).

4.P. F. – R. - minor, fiul lui F. și V., născut la data de 3.06.1991 în D., jud. Hunedoara, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Hunedoara, ., jud. Hunedoara, cunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 99 și urm. V.C.p. (persoană vătămată C. P. - I.).

II. Starea de fapt:

În data de 23/24.07.2007, la miezul nopții, în timp ce se îndrepta spre casă, pe . municipiul D., persoana vătămată O. V. a fost acostată de doi tineri necunoscuți, care au căutat-o prin buzunarele de la haină – fără să întrebuințeze violențe fizice sau psihice - și i-au sustras suma de 15 lei, după care au fugit de la fața locului în direcții diferite.

Cercetările întreprinse de organele de poliție au evidențiat faptul că autorii faptei au fost inculpatul minor R. V. împreună cu inculpatul major T. D. – N., care au profitat că . și împrejur nu se mai aflau alte persoane.

În timp ce inculpatul major s-a făcut nevăzut, organele de poliție, alertați de strigătele persoanei vătămate, au pornit în urmărirea făptașului și l-au prins pe inculpatul minor, conducându-l la secție pentru audieri.

Inculpatul minor R. V. a recunoscut că se cunoștea de puțină vreme cu „N.” din Gara CFR D. și a confirmat și participarea inculpatului T. D. – N. la săvârșirea faptei asupra persoanei vătămate O. V., asigurând recuperarea integrală a prejudiciului în valoare de 15 lei, motiv pentru care păgubita nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

În data de 13.08.2007, în jurul orelor 16:30, o patrulă din cadrul Poliției Comunitare, i-a surprins pe inculpații K. B. – T. și T. D. – N. în spatele blocului 5 de pe . în timp ce transportau – cu ajutorul unui căruț - două componente de schelă metalică sustrase din incinta șantierului „Palat Administrativ” din municipiul D., aparținând de . S., cauzând un prejudiciu în valoare de 2.210,73 lei.

Prejudiciul a fost recuperat prin restituire în natură, motiv pentru care păgubita nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

În data de 28.08.2008, în jurul orei 2:45, lucrătorii Postului de Poliție TF S. au fost sesizați de persoana vătămată C. C. O. că în seara zilei de 27.08.2008 – în timp ce se afla în Stația CFR S., în jurul orelor 22:00, a fost acostat de inculpatul T. D. – N., care i-a propus să înnopteze în clădirea fostei Poște CFR.

Persoana vătămată a acceptat, iar în jurul orei 1:00, când s-a trezit, a constatat că-i lipsesc 2 telefoane mobile marca Nokia și un încărcător pentru ele, bunuri în valoare de 500 lei, bănuindu-l imediat pe inculpat.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, păgubitul și-a recuperat bunurile, motiv pentru care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

În dimineața zilei de 20.04.2009, în jurul orei 3:00, organele de poliție au surprins 3 persoane de sex masculin, care se aflau pe străduța situată între Al. Muncii și . municipiul D. în apropierea blocurilor F3 și A, unde au abandonat un moped marca Peugeot, de culoare albastră.

Cercetările au condus la concluzia că mopedul fusese văzut de către inculpatul T. D. – N. și inculpatul minorul P. F. – R. în fața blocului nr. 10 situat în Piața Victoriei din municipiul D., unde fusese parcat de proprietarul său - persoana vătămată C. P. – I..

Întrucât mopedul era asigurat cu mijloace de siguranță și era greu de transportat, cei doi făptuitori s-au deplasat în Parcul „Opera” unde s-au întâlnit cu minorul S. F. D. (în vârstă de 13 ani) și i-au solicita ajutorul pentru sustragerea mopedului, ulterior fiind surprinși de către organele de poliție.

Persoana vătămată și-a recuperat bunul în valoare de 800 Euro, motiv pentru care păgubitul nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

La data de 4.07.2014, persoana vătămată C. P. - I. a declarat că se împacă doar cu inculpatul minor P. F. – R. de la care nu mai are nici o pretenție, conform actului autentificat sub nr. 1059/2014 la BNP S. E. din D..

La termenul de judecată din data de 5.01.2015, inculpatul minor P. F. – R. a confirmat că s-a împăcat cu persoana vătămată C. P. – I. și a solicitat încetarea procesului penal pornit împotriva sa.

III. Mijloacele de probă și interpretarea lor:

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în cursul cercetării judecătorești: plângerile și declarațiile persoanelor vătămate (f.6-7,34,45-46,51-53,68-70), procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto (f.5,31-32,67,82-86), procese verbale de depistare (f.11.20-22,48-49,56,66), dovezi de ridicare - predare bunuri (f.13-14,35-36,54-55,80), referate evaluare inculpați minori (f.27-29 dos. u.p.; f.193-195,215 dos. inst.), declarații martori (f.26-27,21-22 dos. inst.), declarații împăcare (f.156,248-249 dos. inst.), caziere (f.143-146,147-149,150-151,157-159 dos. inst.), copia sentinței penale nr. 153/2009 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei penale nr. 311/A/2009 a Tribunalului Hunedoara și nr. 8/2010 a Curții de Apel A. I. (f.229-237 dos. inst.), declarațiile și recunoașterea parțială a inculpaților (f.16-19,38-40,42-44,60-61,63,71-73,74-76,77,89,162,163 dos. u.p.; f.121-122,123-124,250-251 dos. inst.).

Inculpații P. F.-R. și T. D. N. au înțeles să se prevaleze de procedura întemeiată pe recunoașterea învinuirii conform declarațiilor date la filele 121-124 dosar fond, aceștia recunoscând integral săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Inculpatul K. B. T. nu a fost prezent pe parcursul procedurilor deși a fost legal citat, actele dosarului relevând faptul că este plecat de la domiciliu.

IV. Încadrarea juridică dată faptelor din perspectiva legii penale mai favorabile în raport cu dispozițiile art. 5 C. penal:

Faptele săvârșite de către inculpați în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de:

-art. 208 alin.1), 209 alin. 1) lit. a, e, g Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 Cod penal (persoana vătămată O. V.) în ce-l privește pe inculpatul minor R. V..

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. și art. 74, 76 lit. c V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p. (persoana vătămată O. V.),

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p. (persoana vătămată . S.),

-art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p. (persoana vătămată C. C. O.),

-art. 208 alin. 1 și 4, 209 alin. 1 lit. a, e, g V.C.p. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p. și art. 396 al. 10 N.C.p.p., 375 N.C.p.p., 374 al. 4 N.C.p.p. (persoana vătămată C. P. – I.) în ce-l privește pe inculpatul T. D. – N..

- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p.(persoana vătămată . S.) în ce-l privește pe inculpatul K. B. T..

Instanța a dat eficiență în procesul de stabilire a legii penale mai favorabile dispozițiilor Deciziei nr. 265/2014 a CCR apreciind că în speță legea penală mai favorabilă sub aspectul aplicării regulilor privitoare la concursul de infracțiuni și la modalitatea de executare a pedepsei este legea veche, chiar dacă limitele de pedeapsă prev. în art. 228 – 229 N.C.p. sunt mai reduse.

În ceea cel privește pe inculpatul minor P. F. – R., legea penală mai favorabilă este legea nouă deoarece permite posibilitatea împăcării părților și, pe cale de consecință, încetarea procesului penal.

V. Soluția adoptată față de inculpatul minor P. F. – R.:

Instanța a luat act de împăcarea intervenită între inculpatul minor și persoana vătămată C. P. I. conform actului autentificat sub nr. 1059/2014 la BNP S. E., reținând pe această cale incidența dispozițiilor art. 16 lit. g) C.pr.pen. și care justifică adoptarea unei soluții de încetare a procesului penal față de acest inculpat.

VI. Latura civilă a cauzei:

Prejudiciile cauzate prin infracțiuni persoanelor vătămate O. V., . S. – Punct de lucru D., Cherești C. O. și C. P. – I. au fost integral recuperate.

*

Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.penală inculpații T. D. N. și K. B. T. fără a expune în scris prin cererea de apel sau separat prin memoriu motivele căii de atac de care au înțeles să uzeze potrivit dispozițiilor art. 412 C.pr.pen..

Motivele de apel au fost expuse oral de apărătorul desemnat din oficiu pentru cei doi inculpați și care a solicitat ca instanța să dea o eficiență sporită dispozițiilor art. 74, 76 Cod penal din 1968 și să reducă pedepsele aplicate sub limita minimului special prevăzut de lege.

În ce-l privește pe inculpatul T. D. N. se susține că sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat este nejustificat de mare.

Referitor la inculpatul K. B. T. se arată că în situația în care instanța ar reduce pedeapsa, acesta ar putea beneficia de dispozițiile art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

*

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu aspectele critice expuse de către inculpați, prin extindere și cu privire la inculpatul minor R. V., în limitele statuate de art. 417 alin. 2) C.pr.pen. Curtea constată următoarele:

1. Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în cursul cercetării judecătorești: plângerile și declarațiile persoanelor vătămate (f.6-7,34,45-46,51-53,68-70), procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto (f.5,31-32,67,82-86), procese verbale de depistare (f.11.20-22,48-49,56,66), dovezi de ridicare - predare bunuri (f.13-14,35-36,54-55,80), referate evaluare inculpați minori (f.27-29 dos. u.p.; f.193-195,215 dos. inst.), declarații martori (f.26-27,21-22 dos. inst.), declarații împăcare (f.156,248-249 dos. inst.), caziere (f.143-146,147-149,150-151,157-159 dos. inst.), copia sentinței penale nr. 153/2009 a Judecătoriei Hunedoara și a deciziei penale nr. 311/A/2009 a Tribunalului Hunedoara și nr. 8/2010 a Curții de Apel A. I. (f.229-237 dos. inst.), declarațiile și recunoașterea parțială a inculpaților (f.16-19,38-40,42-44,60-61,63,71-73,74-76,77,89,162,163 dos. u.p.; f.121-122,123-124,250-251 dos. inst.).

2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei în conformitate cu exigențele impuse de art. 103 alin. 2) C.pr.penală, stabilind că acuzațiile aduse inculpaților R. V., T. D. N., K. B. T. și P. F. R. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

3. Curtea va reține, în esență, la rândul său, sub aspectul bazei factuale cu privire la fiecare inculpat în parte următoarele:

3.1. Referitor la inculpatul minor R. V.:

-în data de 24.07.2007 în jurul orelor 00:00 împreună cu inculpatul Teodoro D. N. (major) a acostat-o în drum spre casă pe partea vătămată O. V. sustrăgându-i acesteia suma de 15 lei după care a părăsit în fugă locul incidentului.

3.2. Referitor la inculpatul T. D. N.:

-în data de 24.07.2007 pe timp de noapte a acostat-o, împreună cu inculpatul minor R. V. pe partea vătămată O. V. sustrăgându-i acesteia suma de 15 lei după care a părăsit în fugă locul incidentului.

-în data de 23.08.2007 în jurul orelor 16:00 împreună cu inculpatul K. B. T. au sustras din incinta șantierului „Palat Administrativ din D.” două componente de schelă metalică aparținând . cauzând un prejudiciu în cuantum de 2210, 73 lei recuperat integral.

-în data de 27.08.2008 pe timp de noapte și în loc public a sustras din patrimoniul părții vătămate C. C. O. pe care a convins-o să înnopteze într-o clădire s stației CF S., bunuri în valoare de 500 lei.

-în noaptea de 19/20.04.2009 împreună cu inculpatul minor P. F.-R. și minorul S. F. D. a sustras din fața blocului nr. 10 de pe . mun. D., un moped marca Peujeot de culoare albastră și care era asigurat cu mijloc din dotare, cauzând un prejudiciu de 800 Euro, recuperat integral.

3.3. În ce-l privește pe inculpatul K. B. T.:

-în data de 13.08.2007 în jurul orelor 16:00 împreună cu inculpatul T. D. N. au sustras din incinta șantierului „Palat Administrativ din D.” două componente de schelă metalică aparținând . cauzând un prejudiciu în cuantum de 2210, 73 lei recuperat integral.

3.4. În ce-l privește pe inculpatul minor P. F.-R.:

- în noaptea de 19/20.04.2009 împreună cu inculpatul T. D. N. și minorul S. F. D. a sustras din fața blocului nr. 10 de pe . mun. D., un moped marca Peujeot de culoare albastră și care era asigurat cu mijloc din dotare, cauzând un prejudiciu de 800 Euro, recuperat integral.

4. Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corespunzătoare faptelor săvârșite de către inculpați reținând în mod corect că în ce-i privește pe inculpații T. D. N., K. B. T. și R. V. Codul penal din 1968 reprezintă legea penală mai favorabilă.

5. Realizând propriul demers analitic în raport cu aspectele critice expuse de către inculpații T. D. N., K. B. T. și prin extindere și cu privire la inculpatul minor R. V., potrivit dispozițiilor art. 419 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:

5.1. Referitor la inculpatul T. D. N. instanța constată că jurisdicția inferioară a contopit pedepsele pentru infracțiunile deduse judecății în cuantum de: 1 an, 2 ani și 6 luni, 2 ani și 3 ani închisoare cu fiecare din elementele componente ale pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 153/2009 a Judecătoriei Hunedoara în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare căreia i-a aplicat un spor de 2 ani închisoare.

În situația în care pedepsei de 8 ani închisoare obținută în urma contopirii a 10 pedepse de: 3 ani, 3 ani, 10 luni, 8 ani, 3 ani, 4 ani, 7 ani, 6 luni, 8 ani, 1 an închisoare, nu i-a fost aplicat de către Judecătoria Hunedoara prin sentința penală nr. 153/2009 un spor, Curtea apreciază ca nejustificat de mare sporul de pedeapsă aplicat prin hotărârea apelată, în raport cu cuantumul pedepselor stabilite și numărul acestora.

Fără îndoială, persistența infracțională a inculpatului T. D. N. impune o sancțiune pe măsură și justifică în condițiile aplicării regulilor concursului de infracțiuni stabilirea unui spor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1) lit. b) Cod penal din 1968 însă acesta trebuie să respecte principiul proporționalității în raport cu natura și gravitatea faptelor săvârșite și comparativ cu tratamentul sancționator stabilit prin sentința penală nr. 153/2009, situație în care pentru infracțiuni mult mai grave și superioare numeric acestuia nu i s-a aplicat un spor de pedeapsă.

Ca atare, Curtea apreciază că un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare este suficient pentru realizarea scopului prevăzut de lege, pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare respectând principiul proporționalității dintre sancțiune și comportament, corespunzând necesității și posibilității reale de reeducare ale inculpatului T. D. N..

Reducerea sporului de pedeapsă este justificat prin prisma unor aspecte ce țin atât de persoana inculpatului și care a avut o conduită procesuală adecvată de recunoaștere integrală a faptelor cât și de împrejurarea că prejudiciile cauzate prin infracțiune sunt recuperate.

5.2. Referitor la apelul inculpatului K. B. T., Curtea apreciază că jurisdicția inferioară a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă disproporționată în raport cu fapta săvârșită și comparativ cu regimul sancționator aplicat coinculpatului T. D. N..

În acest sens, Curtea constată că în sarcina inculpatului K. B. T. se reține săvârșirea unei singure infracțiuni de furt constând în sustragerea în data de 13.08.2007 împreună cu inculpatul T. D. N. din incinta șantierului „Palat Administrativ din D.” a două componente de schelă metalică și care au fost restituite în natură.

Raportat la aceste împrejurări aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare inculpatului K. B. T. în condițiile în care pentru săvârșirea unui număr de 4 infracțiuni de furt calificat, inculpatului T. D. N. i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, apare ca nejustificată sancțiunea fiind vădit disproporționată în raport cu comportamentul de manieră penală manifestat de către acesta.

Se reține că inculpatul nu a fost prezent pe parcursul procedurilor astfel încât să aibă posibilitatea de a opta pentru procedura întemeiată pe recunoașterea învinuirii.

Cu toate acestea în declarația dată în fața organelor de cercetare penală inculpatul K. B. T. a recunoscut săvârșirea infracțiunii (fila 44 d.u.p.).

Împrejurările descrise mai sus, ce țin atât de faptă cât și de persoana inculpatului urmează a fi apreciate de către Curte ca circumstanțe atenuante în accepția textului de lege prev. de art. 74 alin. 2) Cod penal din 1968, justificând reducerea pedepsei aplicate inculpatului K. B. T., conform dispozițiilor art. 76 alin. 1) lit. c) Cod penal din 1968, sub limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății și anume la 2 ani închisoare.

Curtea consideră ca nejustificată solicitarea apărătorului desemnat din oficiu în sensul acordării beneficiului suspendării condiționate prev. de art. 81 Cod penal din 1968.

În acest sens, având în vedere pedeapsa rezultantă obținută în urma contopirii celor 4 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 811/2009 a Judecătoriei D. cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, Curtea apreciază că suspendarea condiționată a acesteia nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal din 1968.

În mod corect jurisdicția inferioară a constatat că în cauză sunt satisfăcute cerințele prev. de art. 86/1, 86/2 Cod penal din 1968 și că suspendarea sub supraveghere a pedepsei prin măsurile și obligațiile concrete stabilite și cărora inculpatului trebuie să se supună este în măsură să contribuie la atingerea scopului măsurii de constrângere, fiind mai eficientă decât modalitatea de executare prevăzută de art. 81 Cod penal.

Ca atare, Curtea apreciază că raportat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare se impune menținerea dispozițiilor art. 86/1 Cod penal.

În ce privește termenul de încercare Curtea consideră că raportat la noua pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare acesta va fi de 7 ani compunându-se din pedeapsa închisorii aplicate la care se adaugă intervalul de timp stabilit de instanța fondului de 5 ani, conform dispozițiilor art. 86/2 alin. 1) Cod penal din 1968.

Conform art. 85 alin. 3) Cod penal din 1968 termenul de încercare curge de la data de 17.06.2009.

5.3. Referitor la inculpatul minor R. V., a cărui situație Curtea o examinează prin extinderea efectelor apelului potrivit dispozițiilor art. 419 C.pr.pen.:

5.3.1. Dintr-o primă perspectivă hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât prin prisma dispozițiilor art. 5 Cod penal legea penală mai favorabilă pentru inculpatul minor este Codul penal în vigoare întrucât nu prevede aplicarea unei pedepse ci doar a unei măsuri educative.

5.3.2. Având în vedere că Noul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, raportat la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății și anume 24.07.2007 Curtea constată că răspunderea penală a minorului este prescrisă prin prisma dispozițiilor art. 154 alin. 1 lit. b) raportat la art. 155 alin. 4) Cod penal și art. 131 Cod penal, termenele de prescripție a răspunderii penale reducându-se la jumătate în situația inculpaților minori.

Ca atare, jurisdicția inferioară se impunea să adopte față de inculpatul minor R. V. o soluție de încetare a procesului penal în temeiul art. 396 alin. 6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

6.Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea va admite apelurile declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T. împotriva sentinței penale nr. 85/2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și prin extinderea efectelor cu privire la inculpatul minor R. V..

Va desființa sentința penală atacată în ce privește:

-sporul de pedeapsă aplicat inculpatului T. D. N.,

-individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății inculpatului Kucsar B. T. și a termenului de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 86/2 Cod penal din 1968,

-soluția de condamnare a inculpatului minor R. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1), 209 alin. 1 lit. a), e), g) Cod penal 1968 cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 Cod penal

și procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

Va reduce sporul de pedeapsă aplicat inculpatului T. D. N. de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.

Prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. 2, 76 Cod penal din 1968 va reduce la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului K. B. T. pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 C.pen., săvârșită față de persoana vătămată . S..

Va menține dispozițiile sentinței penale atacate privind anularea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 811/2009 a Judecătoriei D. pe care o va repune în elementele ei componente, după cum urmează:

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968. și cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 36 Cod penal din 1968 va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății în cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal din 1968 va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968.

În baza art. 86/1, 86/2 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, care curge de la data de 17.06.2009.

Va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii va fi suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. va înceta procesul penal privind pe inculpatul minor R. V. pentru săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal din 1968 și art. 74, 76 lit. d Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 C.pen. și art. 17 din Legea nr. 187/2012, față de persoana vătămată O. V., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Va menține celelalte dispoziții din sentința penală atacată.

În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de inculpații T. D. N. și K. B. T. împotriva sentinței penale nr. 85/2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ și prin extinderea efectelor cu privire la inculpatul minor R. V..

Desființează sentința penală atacată în ce privește:

-sporul de pedeapsă aplicat inculpatului T. D. N.,

-individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății inculpatului Kucsar B. T. și a termenului de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art. 86/2 Cod penal din 1968,

-soluția de condamnare a inculpatului minor R. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1), 209 alin. 1 lit. a), e), g) Cod penal 1968 cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 Cod penal

și procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

I.Reduce sporul de pedeapsă aplicat inculpatului T. D. N. de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.

II.Prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. 2, 76 Cod penal din 1968 reduce la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului K. B. T. pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 C.pen., săvârșită față de persoana vătămată . S..

Menține dispozițiile sentinței penale atacate privind anularea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 811/2009 a Judecătoriei D. pe care o repune în elementele ei componente, după cum urmează:

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968.

-2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal din 1968. și cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 36 Cod penal din 1968 contopește pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății în cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal din 1968 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968.

În baza art. 86/1, 86/2 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, care curge de la data de 17.06.2009.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

III.În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. încetează procesul penal privind pe inculpatul minor R. V. pentru săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal din 1968 și art. 74, 76 lit. d Cod penal din 1968 în condițiile art. 5 C.pen. și art. 17 din Legea nr. 187/2012, față de persoana vătămată O. V., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții din sentința penală atacată.

În baza art. 275 alin. 3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.

Președinte, Judecător,

M. E. C. L. C.

Grefier,

I. M.

Red. MEC

Tehnored. IM/2 ex./06.05.2015

Jud. fond P.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA