Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 393/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 393/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 393/A/2015

Ședința publică din 9 aprilie 2015

Președinte: A. D. B. - judecător

S. I. M. - judecător

T. C. - grefier

P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin:

I. N. - procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani împotriva sentinței penale nr. 21/26.01.2014 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea penală din data de 6.04.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

În deliberare, constată:

Prin sentința penală nr. 21/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ , s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 al.1 Cod Proc. P.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 pct. 2 din Legea 123/2012, în infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012.

În baza art. 386 al.1 Cod Proc. P. raportat la art 5 Cod Penal, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. E. S.A.) și furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.) în 2 infracțiuni de furt prev. de art. 208 al.2 Cod Penal 1968 (parte civilă S.C. E. E. S.A și parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A .).

În baza art. 396 al.6 rap.la art. 16 al.1 lit. g CPP, s-a dispus încetarea procesului penal (ca urmare a împăcării părților) în ceea ce îl privește pe inculpatul B. V. - fiul lui V. și Aristița, născut la data de 04.03.1960, în ., cetățean român, studii 10 clase, plu școala profesională, fără ocupație, domiciliat în Uricani, ., jud. Hunedoara, care locuiește fără forme legale în Uricani, ., posesor a C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Uricani, la data de 02.10.2008, CNP_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. ( parte civilă S.C. E. E. S.A.).

A fost condamnat inculpatul B. V. - fiul lui V. și Aristița, născut la data de 04.03.1960, în ., cetățean român, studii 10 clase, plus școala profesională, fără ocupație, domiciliat în Uricani, .. 3, ., care locuiește fără forme legale în Uricani, .. 7, . C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Uricani, la data de 02.10.2008, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

-1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010,cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deteriorare, modificare fără drept și blocare a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012 cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.), cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

În baza art. 38-39 Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 200 zile închisoare și s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, termen calculat potrivit art. 84 al.1 Cod Penal.

În baza art. 85 Cod penal, pe durata supravegherii, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta,

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea,

- să comunice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) să se comunice Serviciului de Probațiune Hunedoara.

S-a desemnat ca organ cu atribuții pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probațiune Hunedoara, căruia i s-a comunicat o copie a prezentei sentințe la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a pus în vedere inculpatului faptul că nerespectarea cu rea-credință obligațiilor de mai sus ori săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei și aplicarea și executarea pedepsei.

În baza art. 19 și a art. 397 Cod Procedură Penală, raportat la art.1357 si urm. Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SA cu sediul în Timișoara, .-5, jud. T. și a fost obligat inculpatul B. V. la plata sumei de_,03 lei cu titlu de daune materiale către aceasta.

S-a constatat achitat prejudiciul adus părților civile . și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, Direcția Vamală Timișoara, Biroul Vamal Hundoara.

S-a dispus confiscarea țigărilor depistate și ridicate cu ocazia percheziției, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, în baza procesului verbal ., Nr._.

În baza art. 274 al.1 CPP, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 550 lei.

În baza art.275 al.1 pct.2 lit.b CPP, a fost obligată partea civilă ., cu sediul în București, .. 41-43, Corp A, sector 1 la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 10 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani din data de 5 noiembrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul B. V. - fiul lui V. și Aristița, născut la data de 04.03.1960, în ., cetățean român, studii 10 clase, plus școala profesională, fără ocupație domiciliat în Uricani, ., care locuiește fără forme legale în Uricani, . C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Uricani, la data de 02.10.2008, CNP_, fără antecedente penale pentru infracțiunile de contrabandă, prev. art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010, furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. E. S.A.), deteriorarea, modificarea fără drept și blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012, furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen.( parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.), executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 pct. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art.38 al.1 c.pen.(fost art. 33 lit. a c.pen.) și art. 5 al. 1 c.pen.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr._ .

În actul de sesizare a instanței s-a reținut ca stare de fapt că:

1. La data de 06.09.2013, Poliția orașului Uricani s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul B. V. deține și oferă spre vânzare țigări netimbrate sau cu timbre de Ucraina diferitelor persoanelor de pe raza orașului Uricani, desfacerea și vânzarea acestor bunuri fiind plasate sub regim vamal.

Astfel, la data de 09.09.2013 a fost audiat martorul C. I., care a afirmat că, de aproximativ 4 ani de zile își procură țigări de la inculpatul B. V., țigări de proveniență din Ucraina, netimbrate, predând organelor de poliție un pachet cu țigarete marca Viceroy, de proveniență Ucraina, fără timbru emis de autoritățile române.

Existând indicii că inculpatul vinde țigări de contrabandă – în condițiile în care acesta a fost cercetat și în dosarul penal nr. 110/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru infracțiunea de contrabandă, dosar în care, prin Ordonanța nr.110/P/23.03.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui B. V. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ – în cauză s-a solicitat obținerea unei autorizații de percheziție la imobilele pe care le deține inculpatul pe raza localității Uricani.

La data de 29.01.2014, în cadrul unei percheziții domiciliare executată în temeiul autorizației de percheziție nr. 8/24.01.2014 emisă de Judecătoria Petroșani, organele poliției judiciare au găsit și au ridicat de la numitul B. V. un număr de 9053 țigarete, în pachete de țigări fără banderolă fiscală, ce urmau să fie comercializate și care erau ascunse într-o dependință de la subsolul blocului în care acesta locuia, respectiv: - 218 pachete țigări a câte 20 țigarete Fest – fără timbru, țara de proveniență Republica Belarus, cod lot_; - 50 pachete țigări a câte 20 țigarete Viceroy alb – cu timbru, țara de proveniență Ucraina; cod lot S07D026; - 29 pachete țigări a câte 20 țigarete Viceroy alb – fără timbru, țara de proveniență Ucraina; cod lot S07D026;- 150 pachete țigări a câte 20 țigarete Viceroy Red – cu timbru, țara de proveniență RUSIA; cod lot_; - 1 pachet țigări a câte 20 țigarete Solager – cu timbru, țara de proveniență Ungaria, . 14/9526608A6 - 1 pachet țigări a câte 20 țigarete Manchester – fără timbru, țara de proveniență Marea Britanie; cod de bare_ - 1 pachet țigări cu 14 țigarete Viceroy Red – 1 pachet țigări cu 14 țigarete Viceroy Red și 5 țigarete Fest .

Inculpatul a recunoscut că a cumpărat respectivele pachete de țigări - despre care știa că provin din contrabandă – de la persoane necunoscute din piața din V. și intenționa să le revândă cu un preț mai mare, pentru a câștiga bani, el declarând că ar fi câștiga în medie 1 leu pentru fiecare pachet de țigări.

Martorul P. N. audiat în cauză, a declarat că anexa de la subsolul blocului în care locuiește și în care au fost identificate țigaretele în cauză, era folosită doar de inculpatul B. V..

Țigaretele depistate și ridicate cu ocazia percheziției au fost predate la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, în baza procesului verbal ., Nr._, ele urmând a fi confiscate, conform prev. art.112 al.1 lit. f c.pen.

În cauză Biroul Vamal Hunedoara s-a constituit parte civilă cu suma de 5036 de lei, pentru țigaretele extracomunitare, iar Administrația județeană a finanțelor publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 14,80 lei, pentru țigaretele provenind din țări comunitare, sumele reprezintă taxe vamale, accize și TVA pentru țigaretele în cauză.

Ulterior, la data de 28.05.2014 inculpatul B. V. a achitat suma de 5400 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate la imobilele inculpatului B. V. din data de 29.01.2014, organele de poliție împreună cu angajați ai persoanei vătămate S.C. E. Distribuție Banat S.A., au constatat următoarele.

La locuința din Uricani, .. 7, . locuia efectiv, conform notei de constatare nr._/29.01.2014, contorul de energie electrică era desfăcut de pe suportul de prindere, fiind aplecat în poziție orizontală, situație în care contorul, fiind cu inducție, nu înregistra consumul de energie electrică, fiind astfel efectuate modificări pentru a se bloca funcționarea echipamentului de măsurare a energiei electrice.

Inculpatul a recunoscut că el a efectuat modificările la contor și că, uneori îl punea în stare de funcționare pentru perioade scurte de timp, dar îl ținea mai mult desfăcut, pentru a nu plăti în întregime energia electrică consumată, pentru acest imobil, el deținând contract de furnizare a energiei electrice cu E..

Pentru acest punct de consum, S.C. E. E. S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 7.944,16 lei conform adresei_/14.05.2014.

În cursul percheziției efectuate la imobilul din Uricani, . poliție împreună cu angajați ai persoanei vătămate S.C. E. Distribuție Banat S.A. au stabilit, conform notei de constatare nr._/29.01.2014, că proprietarul B. V. nu avea contract de furnizare a energiei electrice, exista un contor, dar acesta era doar de decor, fiind deconectat din instalația electrică, iar apartamentul fiind branșat fraudulos la rețeaua de energie electrică, prin instalații clandestine, fără a înregistra consumul de energie electrică, în apartament fiind găsiți mai mulți consumatori.

Pentru acest punct de consum, S.C. E. Distribuție Banat S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 12.420,03 lei, conform adresei_/ 24.03.2014.

Ulterior constatărilor, inculpatul a achitat suma de 7944,16 lei către S.C. E. E. S.A. la data de 30.04.2014, iar la data de 23.07.2014 a achitat suma de 3000 lei către S.C. E. Distribuție Banat S.A.

Inculpatul B. V. a recunoscut în timpul urmăririi penale comiterea faptelor reținute în sarcina sa, atât în declarațiile date în calitate de suspect, cât și de inculpat.

În fața instanței de judecată, în ședința publică din data de 26.01.2015 inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin rechizitoriu (fila 181 dosarul instanței), aplicându-se procedura de judecată prev. de art. 375 Cod Proc. P..

Analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut aceeași situație de fapt cu cea avută în vedere prin rechizitoriu, dovedită cu: note de constatare încheiate de reprezentanții S.C. E. Distribuție Banat S.A. din care rezultă că acel contor de energie electrică al consumatorului B. V. a suferit modificări care să asigure neînregistrarea consumului de energie electrică (f.81d.u.p.); proces verbal de percheziție și planșa fotografică prin care s-au fixat aspectele sesizate cu această ocazie, respectiv locul unde s-au depistat mai multe pachete de țigări, marca aplicată pe pachetele de țigarete și contorul electric din apartamentul inculpatului, astfel cum a suferit modificări ale poziției acestuia (f.31-59,76-80 d.u.p.), adresă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. R. a Finanțelor Publice Timișoara, Biroul Vamal Hunedoara prin care s-a arătat că prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă s-a produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 5036 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză (f.64-65 d.u.p.), adresă . SA prin care s-a stabilit că instituției s-a adus un prejudiciu în cuantum de 12.420,03 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și neînregistrate și taxele aferente constatării, sumă cu care s-a constituit parte civilă (f.84 d.u.p.), adresă . din care rezultă că prin consumul fraudulos de energie electrică s-a adus un prejudiciu instituției în valoare de 7.944,16 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză, arătând totodată că în ceea ce privește aplicarea art. 231 al.2 CP, adresa comunicată organelor de poliție constituie acceptul furnizorului referitor la împăcarea părților (f.91-92 d.u.p.), declarațiile martorilor Muller H. și Colțisor C. din depozițiile cărora rezultă faptul că, contorul de energie electrică ce se afla în interiorul apartamentului ce aparținea inculpatului prezenta modificări de poziție care fac imposibilă funcționarea corectă a acestuia (f. 95-100d.u.p.), declarația martorului C. I. din care rezultă faptul că inculpatul depozita pachete de țigări în 2 încăperi aflate la subsolul blocului unde locuia, țigări pe care ulterior le comercializa, declarația martorului P. N., din care reiese faptul că s-au descoperit în încăperile situate la subsolul blocului unde locuiește inculpatul, și care aparțin acestuia, mai multe cartușe de țigări netimbrate (f.68-70 d.u.p.), declarațiile suspectului și inculpatului(f.102-122 d.u.p.).

Poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a vinovăției exprimată prin declarațiile date în cauză s-a apreciat că se coroborează cu celelalte probe administrate în timpul urmăririi penale și reprezintă starea de fapt astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța a constatat că existența faptei și a vinovăției inculpatului au fost pe deplin dovedite.

În drept, s-a reținut că:

Fapta inculpatului B. V., care la data de 29.01.2014 a deținut în vederea comercializării țigări provenind din contrabandă, pentru care datora bugetului de stat suma de 5360 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010, atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și în ceea ce privește latura subiectivă a faptei, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte față de generarea unei stări de pericol pentru regimul vamal.

Faptele inculpatului B. V., care la data de 29.01.2014 a fost surprins sustrăgând energie electrică, ca urmare a unor modificări efectuate pentru a se bloca funcționarea echipamentului de măsurare a energiei electrice – la locuința sa Uricani, .. 7, . constitutive ale infracțiunilor de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. și deteriorarea, modificarea fără drept și blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012 atât în ceea ce privește latura obiectivă cât și în ceea ce privește latura subiectivă a faptei, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției directe.

Faptele inculpatului B. V., care la data de 29.01.2014 a fost surprins sustrăgând energie electrică, ca urmare a executării și folosirii de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea – la locuința sa Uricani, .. 3, . constitutive ale infracțiunilor de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012 (și nu de art. 92 pct. 2 din L. 123/2012 astfel cum în mod eronat s-a reținut în actul de sesizare a instanței), atât în ceea ce privește latura obiectivă cât și în ceea ce privește latura subiectivă a faptei, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției directe.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale- fila 135 d.u.p, aplicându-i acestuia o pedeapsă reprezentând minimul pedepsei cu închisoarea prevăzute de lege.

În baza art. 386 al.1 Cod Proc. P.. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 pct. 2 din Legea 123/2012, în infracțiunea de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012.

Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, care prevăd că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

În aplicarea art. 5 Cod Penal, instanța a constatat că starea de fapt reținută își găsește corespondentul atât în prevederile art. 208 al.2 Cod Penal 1968, cât și în art. 228 al.3 cpen. actual.

În compararea celor 2 legi succesive, instanța a avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de cele 2 prevederi legale, dar și instituțiile reglementate de acestea, respectiv incidența instituției împăcării părților.

Din adresa atașată dosarului de urmărire penală la filele 91-92, a rezultat că partea civilă . și-a dat acceptul, reținând incidența art. 231 al.2 CP, referitor la împăcarea părților.

Inculpatul prin declarația din ședința publică din data de 26.01.2015 a arătat că este de acord să se împace cu .- fila 181, 182.

Potrivit art. 231 Cod penal, în cazul infracțiunii de furt prev. de art. 228 Cod Penal, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, spre deosebire de Codul penal 1968.

Față de acest aspect, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie Codul penal actual.

Concluzionând și evaluând în mod global legea penală mai favorabilă - respectiv activitatea infracțională a inculpatului în totalitatea ei, din perspectiva Codului penal actual în comparație cu cel vechi, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă Codul Penal actual, reținând și că prin decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M.O. nr. 372/ 20.05.2014 s-a stabilit că fiecare regim represiv are propria sa logică, iar judecătorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi penale succesive.

În baza art. 386 al.1 Cod Proc. P. raportat la art 5 Cod Penal, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. E. S.A.) și furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.) în 2 infracțiuni de furt pev. de art. 208 al.2 Cod Penal 1968( parte civilă S.C. E. E. S.A și parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A .).

A fost condamnat inculpatul B. V. - fiul lui V. și Aristița, născut la data de 04.03.1960, în ., cetățean român, studii 10 clase, plu școala profesională, fără ocupație domiciliat în Uricani, .. 3, ., care locuiește fără forme legale în Uricani, .. 7, . C.I. . nr._, eliberată de SPCLEP Uricani, la data de 02.10.2008, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

-1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010,cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, conform art.68 al.1 lit c Cod Penal, pedeapsă ce se va aplica în cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei.

Cu privire la acest aspect, instanța a constatat că, deși Codul penal actual nu prevede în mod expres regimul juridic al pedepselor complementare în cazul în care s-a dispus amânarea executării pedepsei (art. 68 CP prevăzând momentul de la care începe executarea pedepsei complementare doar în cazul pedepsei amenzii, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și al executării pedepsei închisorii), este evident că instanța este obligată să dispună cu privire la pedepsele complementare ce însoțesc pedeapsa principală, în cazul în care instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, aceste pedepse sunt necesare, astfel cum prevede art. 67 Cod penal.

În aprecierea instanței, s-a reținut că aplicarea pedepselor complementare poate fi dispusă doar odată cu judecarea fondului cauzei, și nu ulterior, odată cu revocarea sau anularea amânării executării pedepsei, aplicarea acestora având același regim din acest punct de vedere cu aplicarea pedepsei principale- în cazul în care se acceptă ipoteza din urmă, putându-se afirma că pedepsele complementare și pedepsele accesorii nu se vor aplica niciodată persoanelor față de care s-a dispus amânarea executării pedepsei, chiar dacă ulterior s-a dispus revocarea sau anularea acestei modalități de individualizare a executării pedepsei, afirmație eronată din moment ce legea penală nu interzice aplicarea pedepselor complementare în cazul în care s-a făcut aplicarea art. art. 83 CP.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deteriorarea, modificarea fără drept și blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012 cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen.( parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.) cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 396 al.10 CPP,

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

În baza art. 38-39 Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 200 zile închisoare și s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, conform art .68 al.1 lit c Cod Penal.

Față de circumstanțele reale și personale existente în cauză, instanța a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, iar această modalitate de individualizare a pedepsei va fi un „avertisment” pentru ca inculpatul să realizeze consecințele și gravitatea faptelor sale.

În raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile acestuia reale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 83 Cod Penal.

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, termen calculat potrivit art. 84 al.1 Cod Penal.

În baza art. 85 Cod penal, pe durata supravegherii, s-a impus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta,

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea,

- să comunice schimbarea locului de muncă,

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) s-a dispus să se comunice Serviciului de Probațiune Hunedoara.

A fost desemnat ca organ cu atribuții pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probațiune Hunedoara, căruia i s-a comunicat o copie a prezentei sentințe la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a pus în vedere inculpatului faptul că nerespectarea cu rea-credință obligațiilor de mai sus ori săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei și aplicarea și executarea pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, Direcția Vamală Timișoara Biroul Vamal Hunedoara s-a constituit parte civilă cu suma de 5036 de lei, pentru țigaretele extracomunitare- fila 171 dosarul instanței, iar prin adresa atașată dosarului instanței la fila 173-174 a arătat că inculpatul a achitat prejudiciul de 5036 lei prin OP 313-317 la data de 05.06.2014.

. s-a constituit parte civilă cu suma de 7944, 16 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate fraudulos - fila 91 d.u.p., depunând în dovedirea pretențiilor factura nr. 4 F02150450/20.03.2014- fila 93 d.u.p.

Inculpatul a achitat suma de 7944,16 lei către ., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în copie la fila 126 d.u.p.

. s-a constituit parte civilă cu suma de 12.420,03 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și neînregistrate și taxele aferente constatării, depunând în dovedirea cererii procesul - verbal de analiză a abaterilor, procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, fișa de calcul a energiei evaluate – filele 84-87 d.u.p.

Analizând latura civilă a cauzei, instanța a constatat ca sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatei respectiv o faptă ilicita comisă de aceasta, existenta vinovăției, un prejudiciu material pricinuit altuia și un raport de cauzalitate între acțiunea inculpatei si prejudiciu.

În baza art. 19 și a art. 397 Cod Procedură Penală, raportat la art.1357 si urm. cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SA cu sediul în Timișoara, .-5, jud. T. și a fost obligat inculpatul B. V. la plata sumei de_,03 lei cu titlu de daune materiale către aceasta.

S-a constatat achitat prejudiciul adus părților civile . și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, Direcția Vamală Timișoara, Biroul Vamal Hunedoara.

S-a dispus confiscarea țigărilor depistate și ridicate cu ocazia percheziției, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, în baza procesului verbal ., Nr._, fiind bunuri care sunt destinate a fi folosite la săvârșirea infracțiunii de contrabandă ce a făcut obiectul prezentei.

În baza art. 274 al.1 CPP, reținând culpa procesuală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 550 lei.

În baza art.275 al.1 pct.2 lit.b CPP, a fost obligată partea civilă ., cu sediul în București, .. 41-43, Corp A, sector 1 la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 10 lei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Petroșani, invocând următoarele:

- este nelegală pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, pedeapsa cea mai grea fiind de 1 an și 4 luni închisoare, la care trebuia adăugat 1/3 din 10 luni, deci în total 1 an, 7 luni și 10 zile.

- în mod greșit, aferent reținerii împăcării părților, nu au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare inculpatul și partea civilă E. Distribuție SA București.

- în mod greșit, aplicându-se pedeapsa complementară, nu s-a aplicat pedeapsa accesorie, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP.

- în mod greșit, nu a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 14,80 lei către AJFP Hunedoara (contravaloarea accizei pentru cele 2 pachete de țigări deținute de inculpat, respectiv contravaloarea a 3,27 euro).

În susținerea orală a motivelor de apel, procurorul de ședință a menționat că susține doar primele două motive de apel din cele patru redactate în motivele scrise.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, Curtea de Apel constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani este întemeiat, pentru următoarele considerente:

1. Într-o primă analiză, Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator, precum și o legală încadrare juridică a faptei.

În mod întemeiat s-a reținut ca stare de fapt că:

La data de 29.01.2014, inculpatul a deținut în vederea comercializării țigări provenind din contrabandă, pentru care datora bugetului de stat suma de 5360 lei.

La data de 29.01.2014, inculpatul a fost surprins sustrăgând energie electrică, ca urmare a unor modificări efectuate pentru a se bloca funcționarea echipamentului de măsurare a energiei electrice – la locuința sa Uricani, .. 7, .> La data de 29.01.2014, inculpatul a fost surprins sustrăgând energie electrică, ca urmare a executării și folosirii de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea – la locuința sa Uricani, .. 3, .>

În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010; furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. și deteriorarea, modificarea fără drept și blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012; furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012.

2. În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel reține că faptele imputate inculpatului, în materialitatea lor, precum și în ce privește latura subiectivă, au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: note de constatare încheiate de reprezentanții S.C. E. Distribuție Banat S.A.; proces verbal de percheziție și planșa fotografică, adresă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. R. a Finanțelor Publice Timișoara, Biroul Vamal Hunedoara, adresele . SA, declarațiile martorilor Muller H. și Colțisor C., declarația martorului C. I., declarația martorului P. N., declarațiile inculpatului.

S-au avut în vedere numai probele administrate în faza de urmărire penală, întrucât în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate la urmărire penală, în procedura recunoașterii învinuirii.

3. În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu referire la felul pedepsei, la durata acesteia și la modalitatea de executare, conform art. 74 CP, Curtea de Apel a reținut că pedepsele stabilite de instanța de fond sunt proporționale cu gravitatea faptei comise și corespund cerințelor asigurării împlinirii dublului scop – educativ și represiv al sancțiunii.

Pedepsele individuale aplicate inculpatului sunt apreciate justificate, raportat la împrejurările și modul de comitere a faptelor, la consecințele produse, la conduita inculpatului în cursul procesului penal, la faptul achitării prejudiciului, la nivelul său de educație și la situația sa socială, la lipsa antecedentelor sale penale.

Instanța de fond a calculat însă în mod greșit durata pedepsei rezultante, în aplicarea prevederilor art. 39 CP. Astfel, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b CP, se impune aplicarea pedepsei cele mai grele, de 1 an și 4 luni, la care se va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv din 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 1 an, 7 luni și 10 zile.

Curtea de Apel apreciază că se impune menținerea dispozițiilor art. 83 CP și art. 85 CP, privind amânarea aplicării pedepsei stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, apreciindu-se că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, însă se impune supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată.

4. În mod nelegal, instanța de fond a aplicat inculpatului, subsecvent soluției de stabilire a unei pedepse cu amânarea aplicării acesteia, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP, fără a aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, conform art. 65 alin. 1 CP.

Ca atare, în baza art. 65 alin. 1 CP, se va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, alături de pedeapsa principală aplicată pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 45 alin. 5 CP, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP.

5. În ce privește solicitarea de obligare a inculpatului la plata sumei de 14,80 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă AJFP Hunedoara, reprezentând contravaloarea accizei pentru cele două pachete de țigări găsite în posesia inculpatului, Curtea de Apel o găsește neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 99 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, se consideră achiziții pentru uz propriu produsele cumpărate și transportate de persoane fizice, până în limitele cantitative menționate, respectiv 800 bucăți țigarete, cu referire la ce interesează cauza.

Potrivit art. 206/43 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 (Codul Fiscal), produsele achiziționate și transportate în cantități superioare limitelor prevăzute în normele metodologice și destinate consumului în România, se consideră a fi achiziționate în scopuri comerciale și, în acest caz, se datorează acciza în România. Pentru acestea, se vor respecta prevederile art. 206/44 din Codul Fiscal.

Ori, în situația dedusă judecății, s-au identificat în posesia inculpatului doar două pachete de țigări de proveniență comunitară, astfel că inculpatul nu se încadrează în prevederile legale care îl obligă la plata accizei, de vreme ce aceste achiziții sunt considerate de lege ca fiind pentru uz propriu.

Nu s-a făcut nici dovada, de către autoritatea vamală, pe baza criteriilor prev. la art. 99 alin. 1 din Normele metodologice aplicabile Codului Fiscal, că aceste produce deținute în cantități inferioare limitelor prev. la alin. 2 ar fi fost destinate scopurilor comerciale.

Ca atare, se va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu privire la plata sumei de 14,80 lei cu titlu de acciză, aferent celor două pachete de țigarete de proveniență comunitară ridicate de la inculpat.

6. În confirmarea criticii aduse prin motivele de apel ale Parchetului, Curtea de Apel va reține și temeiul juridic prev. de art. 275 pct. 2 lit. d CPP, aferent obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va schimba temeiul juridic al obligării părții civile . la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b CPP, în art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d CPP.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Subsecvent acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

Suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În consecință, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a CPP,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani împotriva sentinței penale nr. 21/26.01.2015 pronunțate de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată, în ce privește:

- durata pedepsei rezultante principale aplicate inculpatului B. V.

- neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lt. a și b CP

- nesoluționarea acțiunii civile a părții civile ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu privire la plata sumei de 14,80 lei cu titlu de acciză, aferent celor două pachete de țigarete de proveniență comunitară ridicate de la inculpat

- temeiul juridic al obligării inculpatului și părții civile . la plata cheltuielilor judiciare către stat, aferent împăcării părților

și rejudecând cauza în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă principală de 1 an și 200 zile închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de:

-1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. art. 270 al.3 din L.86/2006, modificată prin OUG 54/2010,cu aplicarea art. 396 al.10 CPP.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deteriorarea, modificarea fără drept și blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, prevăzută de art. 92 al. 1 din Legea nr.123/2012 cu aplicarea art. 396 al.10 CPP.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prev. de art. 228 al.3 cpen. (parte civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.) cu aplicarea art. 396 al.10 CPP.

-4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prev. de art. 92 al. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 396 al.10 CPP.

Menține durata pedepselor principale aplicate inculpatului B. V..

În baza art. 38 alin. 1, 39 lit. b CP, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - de 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an, 7 luni și 10 zile.

Menține dispozițiile art. 83 CP și art. 85 CP, privind amânarea aplicării pedepsei stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, alături de pedeapsa principală aplicată pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 45 alin. 5 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP.

Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu privire la plata sumei de 14,80 lei cu titlu de acciză, aferent celor două pachete de țigarete de proveniență comunitară ridicate de la inculpat.

Reține și temeiul juridic prev. de art. 275 pct. 2 lit. d CPP, aferent obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Schimbă temeiul juridic al obligării părții civile . la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b CPP, în art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d CPP.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. D. B. S. I. M.

Detașat la SNG

Semnează Președintele Curții de Apel

A. I. P.

GREFIER,

T. C.

Red. MIS

Tehnored. CT./MIS./ 2 ex/18.06.2015

J.F. C. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 393/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA