Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 267/A/2015
Ședința publică din 9 martie 2015
Președinte: A. P.
Judecător S. I. M.
Grefier: T. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. reprezentat prin Procuror: I. N.
Pe rol se află soluționarea apelului penal declarat de inculpatul C. F. D. împotriva sentinței penale nr.244/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ /2003.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant C. F. D., asistat de avocat M. C., apărătorul ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul C. F. D. învederează că nu dorește să dea declarație în cauză. Precizează că regretă fapta și arată că părinții săi sunt bolnavi.
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al inculpatului apelant și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. C., apărătorul ales al inculpatului apelant C. F. D. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecare a se dispune:
- în principal aplicarea dispozițiilor art. 61 Cod penal;
- în subsidiar aplicarea dispozițiilor art.91 Cod penal.
În susținerea apelului arată că reeducarea inculpatului s-a realizat și nu se impune aplicarea în sarcina acestuia a unei pedepse cu executare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Susține că, indiferent dacă inculpatului i s-ar aplica dispozițiile legii vechi ori ale legii noi, revocarea suspendării pedepsei anterioare este obligatorie.
Inculpatul C. F. D., având ultimul cuvânt învederează că regretă fapta.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față:
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 244/2.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ , s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) teza I coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior Cod penal anterior, a fost condamnat inculpatul C. F. D. (fiul lui V. și M., născut la data de 04.03.1979 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în comuna Întregalde, .. 10, jud. A., cetățean român, studii -școala profesioanală, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, CNP_) la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal anterior și cu referire la art. 5 din Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.
II. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) teza a-I-a coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior Cod penal anterior, a fost condamnat inculpatul C. F. D., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost anulat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 din Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. b) Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele și în consecință:
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit.b) Cod penal anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei rezultante astfel aplicate.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite de inculpat în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani- aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 4.02.2013, și în consecință:
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 83 C.penal anterior, s-a revocat suspendarea condiționață a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 4.02.2013 și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
S-a constatat că prin S.p. nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii depturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) Cod penal anterior pe lângă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată, a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, conținând și pedeapsa accesorie a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare prin S.p. nr. 27/21.01.2013, pe durata executării pedepsei rezultante astfel aplicate.
În baza art. 88 Cod penal anterior, s-a scăzut din pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate, respectiv: perioada reținerii pe durată de 24 de ore începând cu data de 10.06.2013, ora 13:20 până la data de 11.06.2013, ora 13:20.
În baza art. 272, 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 115,01 (din care suma de 15, 01 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 de lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).
S-a constatat că onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat-avocat S. D., în cuantum de 200 lei și în faza de judecată- avocat M. M., în cuantum de 100 de lei, a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședința publică din data de 17.09.2013 și din data de 29.10.2013, cheltuieli care rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2314/P/2013 emis la data de 08.07.2013, P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul C. F. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 87 alin.1 și art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a C.penal, totul cu aplicarea art. 33 lit.b C.penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut în esență că inculpatul C. F. D., în data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, a condus pe . A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35 %o alcool pur în sânge și fără a avea permis de conducere, întrucât permisul de conducere i-a fost anulat ca urmare a condamnării la 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prin Sentința penală nr. 27/21.01.2013 a Judecătoriei A. I., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. și ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante ( fila 1); declarațiile învinuitului C. F. D. (filele 13-16 ); declarațiile martorului S. V. ( filele 17,18); declarațiile martorului C. I. M. ( filele 19-20); buletinul de analiză toxicologică nr. 1524/IX/652 eliberat de către Serviciul de Medicină Legală A. ( fila 11); adresa nr._ din data de 10.06.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. ( fila 12) ; rezultatul testării învinuitului la ora 23.28 cu aparatul alcooltest marca Drager ARZE 0379, nr. test_, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat ( fila 25).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 12.07.2013 sub dosar nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 03.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 23.09.2014, procedura fiind legal îndeplinită și cauza fiind în stare de judecată, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C.pr.pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. iar în urma răspunsului pozitiv a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (f.82).
Față de aceasta nu s-a mai procedat la efectuarea cercetării judecătorești în cauză.
La solicitarea instanței a fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
- Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăriri penale instanța a constatat că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității.
Astfel, la data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, inculpatul C. F. D. a condus pe . A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35 %o alcool pur în sânge și fără a avea permis de conducere, întrucât permisul de conducere i-a fost anulat ca urmare a condamnării la 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru art. 87 alin. 1 OUG nr. 195/2002, prin Sentința penală nr. 27/21.01.2013 a Judecătoriei A. I..
Cu ocazia efectuării actelor premergătoare s-a stabilit că fapta constatată în flagrant a fost comisă de către inculpatul C. F. D. în următoarele împrejurări:
La data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, fiind în serviciul de patrulare, îndrumare și control al traficului rutier pe . cu . poliție au oprit pentru control autoturismul Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa pe . I. în direcția Gară, condus de către inculpatul C. F. D.. În autoturism nu s-au identificat alți ocupanți.
Conducătorului auto, solicitându-i-se să prezinte cartea sa de identitate și permisul de conducere a prezentat cartea de identitate, menționând faptul că permisul de conducere i-a fost anulat.
Din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. nr._ din data de 10.06.2013 ( fila 12) reiese faptul că inculpatul a posedat permis de conducere categoria B ., permis care a fost anulat ca urmare a condamnării la 1 an închisoare cu suspendare condiționată prin Sentința penală nr. 27/21.01.2013 a Judecătoriei A. I.. Autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu . figurează în baza de date a IPJ A. ca fiind proprietatea numitei L. D. CNP_.
Întrucât inculpatul emana un miros specific băuturilor alcoolice a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager ARZE 0379, nr. test_, la ora 23.28, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat ( fila 25), motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean A., unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe a doua a refuzat-o.
Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 1524/IX/652 ( fila 11) reiese faptul că la ora 23:50, inculpatul avea o alcoolemie de 1,35 g %o alcool pur în sânge.
Fiind audiat după începerea urmăririi penale ( filele 13-16 dup), inculpatul a declarat că în data de 06.06.2013, între orele 15.00-19.20, a fost în Piața Agroalimentară din centru unde a consumat trei beri Timișoreana de 500 ml fiecare, iar după ce a terminat berea, a plecat pe jos, la un prieten, M. V., care locuiește în Cetate și a stat până la ora 22.00-22.30. Acesta a mai arătat că s-a înțeles cu A. C., care locuiește în apropiere de Dealul Furcilor să-i conducă mașina, deoarece el nu mai avea permis de conducere, iar acesta i-a spus să meargă spre el și, din neatenție, pe moment s-a urcat la volanul autoturismului marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ și a plecat spre Dealul Furcilor, iar pe . oprit de echipajul de poliție care i-a solicitat actele și l-a testat cu aparatul etilotest.
Din declarațiile martorilor S. V. ( filele 17,18 ) și C. I. M. ( filele 19-20), declarații care se coroborează între ele și sunt concordante cu privire la aspectele menționate, a reieșit că în momentul testării inculpatului cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat de acesta a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Declarația inculpatului cu privire la rezultatul testării cu aparatul alcooltest s-a apreciat că se coroborează cu declarațiile celor doi martori audiați în cauză.
De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, a fost însușită întocmai de inculpat, ca urmare a cererii sale de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției- prevăzute de art. 375, 377 C.pr.pen. și declarației date în acest sens (f.82 dos.inst.).
2. Încadrarea juridică:
2.1. S-a reținut că fapta inculpatului C. F. D. care, în data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, a condus pe . A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35 %o alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu referire la art. 5 din Noul cod penal, reținând că această formă a infracțiunii este mai favorabilă inculpatului .
2.2. Fapta aceluiași inculpat care, în data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, a condus pe . A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, fără a avea permis de conducere, întrucât permisul de conducere i-a fost anulat ca urmare a condamnării la 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prin Sentința penală nr. 27/21.01.2013 a Judecătoriei A. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată, reținând că această formă a infracțiunii este mai favorabilă inculpatului.
Elementul material al infracțiunilor este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce în data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, pe .. A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală prevăzută de lege, respectiv 1, 35%o alcool pur în sânge și având, totodată permisul de conducere anulat.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane al căror permis de conducere a fost anulat și care consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Ambele fiind infracțiuni de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
În ceea ce privește locul săvârșirii, condiție esențială a acestor infracțiuni și care le întregește conținutul constitutiv, instanța a reținut conducerea autovehiculului pe .. A. I., drum public în accepțiunea prevăzută de art. 6 punctul 14 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (cale de comunicație terestră […] special amenajată pentru traficul rutier, […] deschisă circulației publice).
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că infracțiunile au fost săvârșite cu intenție indirectă, în sensul că, deși inculpatul nu a urmărit crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acesta a acceptat posibilitatea creării unei asemenea stări virtual periculoase, decurgând din împrejurarea că a condus autovehiculul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege și fără permis de conducere, acesta fiindu-i anulat.
Infracțiunile au fost săvârșite în forma continuă, acțiunea prelungindu-se în timp în chip natural până la intervenția unei împrejurări contrare care să determine epuizarea ei, în cauză fiind vorba de oprirea în trafic a inculpatului de către echipajul de poliție.
Alte aspecte:
Cele două infracțiuni analizate au fost săvârșite de aceeași persoană prin aceeași acțiune și înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Pentru aceste considerente, în încadrarea juridică dată faptelor, instanța a reținut și prevederile art. 33 lit. b) și art. 34 C.penal anterior, referitoare la concursul de infracțiuni, dând, de asemenea, aplicabilitate dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, apreciind că instituția privind concursul de infracțiuni astfel cum este reglementată în codul penal anterior este mai favorabilă inculpatului decât dispozițiile Noului cod penal.
Aceasta deoarece, instanța a constatat, mai întâi, că situația concretă din speță nu se află sub incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, care prevăd că tratamentul sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, este cel reglementat de legea nouă, întrucât toate infracțiunile comise de inculpat au fost săvârșite înainte de . noii legislații penale.
Or, în atare situație, instanța văzând și Decizia Curții Constituționale nr. 265/5.06.2014, a determinat legea penală mai favorabilă, comparând tratamentul sancționator al acestei instituții în ambele reglementări penale (Codul penal anterior și Noul cod penal). Astfel, s-a constatat că potrivit Noului Cod penal (art. 39 ) sporul a devenit obligatoriu de aplicat în caz de contopire a pedepselor aplicate (se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), în timp ce potrivit Codului penal anterior, în caz de concurs de infracțiuni, sporul era facultativ (putându-se adăuga un spor de până la 5 ani), în atare situație fiind mai favorabil tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni-prevăzut de codul penal anterior, motiv pentru care s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției pronunțate în cauză.
De asemenea, infracțiunile analizate mai sus au fost săvârșite de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. a) Cod penal anterior, fiind comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin S.p. nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin nerecurare la data de 4.02.2013. Așadar infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite la data de 06.06.2013 după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (4.02.2013), dar în termenul de încercare al suspendării condiționate (3 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare), pedeapsa de 1 an întrunind condițiile primului termen al recidivei conform art. 37 lit. a) Cod penal anterior (care impune o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni).
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă pentru fiecare infracțiune analizată (subpunctele 2.1 și 2.2 din prezenta secțiune).
3. Individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. De asemenea, instanța a reținut în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite de inculpat vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că faptele inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere împrejurarea că fapta de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și fără a avea permis de conducere, nu a avut consecințe deosebit de grave, nu s-a soldat cu vreun accident rutier, dar și toate celelalte aspecte prezentate în finalul secțiunii anterioare - nivelul ridicat al alcoolemiei, caracterul repetat al faptelor, inculpatul suferind condamnări în trecut pentru același gen de fapte (astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar al acestuia-f 70 ds. inst.).
Pe de altă parte însă, instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la conduita și persoana inculpatului, acesta a cooperat cu organele judiciare penale, recunoscând în totalitate faptele săvârșite, exprimându-și regretul cu privire la săvârșirea acestora –ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, vârsta de 35 de ani, cetățean român, studii postliceale, fără ocupație, precum și cele referitoare la atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, împrejurare ce constituie în opinia instanței circumstanță atenuantă judiciară, pe care a reținut-o în acord cu prevederile art. 74 alin. 1 lit. c teza I-a C.penal anterior și căreia i-a dat eficiență potrivit art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior (când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general).
Raportat la reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de codul penal anterior, instanța, reținând că Noul cod penal restrânge efectele acestora, în sensul că în prezența lor nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, a constatat în mod clar că legea penală mai favorabilă și sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante este vechiul cod penal. Astfel, în condițiile în care legea nouă modifică atât limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât și întinderea efectelor circumstanțelor atenuante, și reținând că circumstanțele atenuante nu se pot aplica în mod autonom ca lege penală mai favorabilă (nefiind posibilă aplicarea separată a dispozițiilor din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și reținerea circumstanțelor atenuante), instanța pe baza criteriului aprecierii globale, a constatat că legea penală mai favorabilă este forma infracțiunilor din Codul penal anterior.
În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru faptele reținute în sarcina sa, într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege dar mai mare decât minimul general, și anume, câte o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru ambele infracțiuni: de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost anulat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară, instanța a reținut dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal care prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Astfel, ținând cont de textul legal mai sus enunțat, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării fiecăreia dintre cele două pedepse principale aplicate.
Având în vedere că inculpatul s-a folosit la săvârșirea faptei de desfășurarea activității de conducător auto (faptele reținute în sarcina sa fiind săvârșite cu intenție), instanța a interzis acestuia și dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen., ca și pedeapsă accesorie alăturată celei principale.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Totodată, instanța nu a interzis inculpatului nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și având permisul de conducere anulat, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. contra României).
Față de reținerea în încadrarea juridică a dispozițiilor legale referitoare la concursul ideal de infracțiuni, a celor două infracțiuni săvârșite de inculpat, dând aplicabilitate dispozițiilor art. 33 lit. b și art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre (2 luni închisoare, 2 luni închisoare) în pedeapsa cea mai grea urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, pe durata executării pedepsei rezultante astfel aplicate.
Deoarece infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite de inculpat în termenul de încercare al suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 4.02.2013, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus, dispunând executarea acesteia în întregime alăturat pedepsei rezultante aplicate prin prezenta, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
Instanța a constatat că prin S.p. nr. 27/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) Cod penal anterior pe lângă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată, a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior, s-a aplicat în final inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice, conținând și pedeapsa accesorie a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare prin S.p. nr. 27/21.01.2013, pe durata executării pedepsei rezultante astfel aplicate.
Pentru a dispune acest regim sancționator, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, dispoziții ce reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale în cazul succesiunii de legi penale în timp intervenite până la judecarea definitivă a unei cauze ce are ca obiect săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate stabilit ca urmare a aplicării unei pedepse rămase definitive potrivit legii anterioare.
Alte aspecte:
În cele ce urmează, având în vedere că instanța conform dispozițiilor art. 404 C.pr.penală este obligată să se pronunțe cu privire la măsurile preventive luate față de inculpat, în baza art. 88 C.penal anterior, a scăzut din pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate, respectiv: perioada reținerii pe durată de 24 de ore începând cu data de 10.06.2013, ora 13:20 până la data de 11.06.2013, ora 13:20.
4. Cu privire la cheltuielile judiciare făcute în cursul procesului penal:
Potrivit art. 272, 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 115,01 ( din care suma de 15, 01 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 de lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).
S-a constatat că onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat-avocat S. D., în cuantum de 200 lei și în faza de judecată- avocat M. M., în cuantum de 100 de lei, a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședința publică din data de 17.09.2013 și din data de 29.10.2013, cheltuieli care rămân în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal inculpatul C. F. D., solicitând prin apărător ales aplicarea unei pedepse cu amenda penală, conform art. 61 CP sau aplicarea dispozițiilor art. 91 CP, cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În motivarea apelului, inculpatul a declarat că regretă comiterea faptelor și a invocat faptul că părinții săi sunt bolnavi, că își câștigă veniturile din creșterea animalelor, că reeducarea sa poate fi realizată și prin modalitatea de executare a pedepsei cu suspendarea sub supraveghere.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, Curtea de Apel apreciază că apelul declarat de inculpatul C. F. D. este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Într-o primă analiză, Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator, precum și o legală încadrare juridică a faptei.
În mod întemeiat s-a reținut ca stare de fapt că în data de 06.06.2013, în jurul orelor 23:25, inculpatul a fost depistat conducând pe . A. I., autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35 %o alcool pur în sânge și având permisul de conducere anulat, ca urmare a condamnării la 1 an închisoare cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prin sentința penală nr. 27/21.01.2013 a Judecătoriei A. I..
În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu referire la art. 5 din Noul cod penal și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată cu apl. art. 5 CP.
2. În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel reține că faptele imputate inculpatului, în materialitatea lor, precum și în ce privește latura subiectivă, au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile învinuitului C. F. D.; declarațiile martorului S. V.; declarațiile martorului C. I. M.; buletinul de analiză toxicologică nr. 1524/IX/652 eliberat de către Serviciul de Medicină Legală A.; adresa nr._ din data de 10.06.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A.; rezultatul testării inculpatului la ora 23.28 cu aparatul alcooltest marca Drager ARZE 0379, nr. test_, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-au avut în vedere numai probele administrate în faza de urmărire penală, întrucât în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate la urmărire penală, în procedura recunoașterii învinuirii.
3. În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, cu referire la felul pedepselor, la durata acestora și la modalitatea de executare, conform art. 74 CP, Curtea de Apel a reținut că pedepsele stabilite de instanța de fond sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise și corespund cerințelor asigurării împlinirii dublului scop – educativ și represiv al sancțiunii.
Pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului pentru fiecare din infracțiunile deduse judecății, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c teza I CP din 1969 este apreciată justificată, raportat la împrejurările și modul de comitere a faptei, la consecințele produse sau care se puteau produce, la conduita inculpatului în cursul procesului penal, la nivelul său de educație și la situația sa socială, la antecedența sa penală.
În consecință, Curtea de Apel apreciază că nu se justifică reducerea pedepselor aplicate inculpatului, sancțiunile aplicate, (cu mult sub minimul special al pedepselor deja redus conform art. 396 alin. 10 CPP), ca durată și modalitate de executare, fiind proporționale cu gravitatea faptelor comise și apte să asigure conștientizarea faptelor antisociale comise și să contribuie la împiedicarea săvârșirii unor alte infracțiuni.
Durata pedepsei rezultante principale de 1 an și 2 luni închisoare, precum și modalitatea de executare a acesteia, respectiv în detenție, se datorează reținerii comiterii prezentelor fapte în termenul de suspendare condiționată al unei condamnări anterioare, tot pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, precum și efectelor revocării acestei pedepse, cu consecința adăugării sale la rezultanta de 2 luni închisoare a pedepselor aplicate prin sentința apelată.
În primul rând, ținând seama de antecedența penală a inculpatului și de faptul că anterioara condamnare a sa la o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiționată a executării nu a fost eficientă, în sensul conștientizării comiterii faptei antisociale și al împiedicării repetării comportamentului infracțional, Curtea de Apel apreciază total neîntemeiată solicitarea apărării, de a fi condamnat inculpatul la o pedeapsă mai ușoară, respectiv amendă penală.
În al doilea rând, solicitarea apărării de a fi aplicate inculpatului prevederile art. 91 CP cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu sunt admisibile. Aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile, conform deciziei nr. 265/014 a Curții Constituționale, impune teoretic analiza incidenței modalităților de executare a pedepsei, în vigoare în baza legii penale identificate ca fiind mai favorabile inculpatului, deci CP din 1969.
Ori, potrivit prevederilor deciziei nr. 1/2011 a ÎCCJ pronunțate în recurs în interesul legii, s-a stabilit că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prev. de art. 83 alin. 1 CP din 1969.
De altfel, nici în reglementarea actuală a instituției suspendării sub supraveghere în temeiul noului CP, prevederile art. 96 CP nu permit o suspendare a pedepsei rezultante aplicate după revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În al treilea rând, circumstanțele de ordin personal invocate de inculpat în apărarea sa nu sunt în măsură să înfrângă logica expusă, întemeiată pe dispoziții legale imperative. De altfel, aceste circumstanțe au fost avute în vedere de instanța de fond în procesul de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului și s-au materializat în reducerea pedepselor, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante.
Ca atare, cum nici din oficiu nu au fost identificate vicii ale sentinței apelate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b CPP, Curtea de Apel va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul C. F. D. împotriva sentinței penale nr. 244/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 400 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul C. F. D. împotriva sentinței penale nr. 244/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. S. I. M.
GREFIER
T. C.
Red. MIS
Tehnored. CT /MIS/ 2 ex/5.05.2015
J.F. B. D. M.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 266/2015. Curtea de Apel... | Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 289/2015. Curtea de... → |
|---|








